OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

DeSIGN Buletin este o publicatie care prezinta studii si informatii din actualitatea designului romanesc si international in toate aspectele sale: conceptie, productie, management. Publicata acum intr-un nou format, revista se adreseaza atit profesionistilor si managerilor, cit si publicului interesat de ultimele noutati in domeniu. Infiintata in 1996, revista apare trimestrial. Redactor-sef: Cristina Sabau. Redactor: Dinu Dumbravician. Secretar de redactie: Aurora Dediu. Design: Gabriel Decebal Cojoc (director al publicatiei). Colaboreaza: Marilena Bara, Ioana Grünwald, Anca Lexandru, Anamaria Sandu etc. Dialoguri text-imagine, multicolore, in montaj caleidoscopic. Reclame din abundenta. Texte preponderent descriptive, „ilustrative“. O revista cu stil, care imbina inteligenta constructiva cu fantezia si seductia, hi-tech-ul cu hi-touch-ul. Conditii grafice exceptionale. Numarul 1/2000 este dedicat designului auto. Rubrici: In actualitate: Vehicule, digitale, electronice, jucarii, spatii comerciale. Afaceri: Design si marketing. Concept: Proiecte neconventionale, simboluri, site-uri, inovatii „la puterea a treia“. Tendinte: Grafica (finlandeza si franceza), produs, ambient. Comparatie: Panouri de bord. Tehnic: Modelare in CAD (constructia unui model tridimensional).

Profil, Educatie: Proiecte mobile. Eveniment: Calendar, intilnire, festival. Produse noi: Grafica, produs, ambient. Furnizori: Proiecte mobile. Servicii: Design, proiectare, productie. Citam din editorialul Cristinei Sabau (Siguranta si flexibilitate in designul auto): „Novatoare si provocatoare, industria auto a fascinat dintotdeauna prin tipul de frumusete mecanica pe care l-a propus. Dintre directiile anuntate la acest sfirsit de secol, DeSIGN Buletin a optat pentru prezentarea atitudinii mai pragmatice, mai rationale, exprimata de un nou concept in designul auto“. Pagini despre simbolurile marcilor auto, industria auto pe web, informatii utile despre furnizorii de materiale, echipamente si servicii de specialitate. Un interesant material intitulat Sa ai simtul pietei, avindu-l ca autor pe designerul german Peter Zec, trateaza despre natura afectiva a produselor „de care oamenii pur si simplu se indragostesc“ si care le asigura succesul pe piata: „Acum companiile se bazeaza mai mult pe intuitie decit pe strategiile de marketing. Deoarece cumparatorul nu mai poate fi sedus doar prin publicitate si simple promisiuni, intreprinzatorii incep treptat sa remarce ca este nevoie sa realizeze produse pe care oamenii sa le poata indragi“. DeSIGN Buletin – o revista despre estetica simbolurilor care configureaza imaginarul cotidian.


de ici de colo

Numarul patru al revistei Scena contine destule „puncte de interes“, insa parca mai putine decit in numarul precedent. Ca de obicei, retin atentia dialogurile. Bunaoara, reportajul-ancheta realizat de Marinela Tepus printre tinerii actori de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, Ce face azi schimbul de miine. Conditiile materiale precare, salariile de mizerie, relatiile interumane degradate, dar si (mai ales) dificultatile de adaptare la o lume in schimbare produc, in general, discursuri marcate de catastrofism „elitist“, nu lipsite insa de luciditate. Un exemplu tipic este cel al Ilincai Goia: „Personal, ma simt ca un mic dinozaur. Cum am invatat eu ca trebuie facut teatrul nu cred ca se mai potriveste vremurilor noastre“. O atitudine opusa (si rezonabila) dezvolta, in articolul sau, Theodor-Cristian Popescu: „Teatrul, chiar daca in primul rind noua, celor care-l practicam, nu ne place acest lucru, nu poate scapa de conditia sa de arta imediata. El exista numai acum, numai atita timp cit exista public dispus sa participe la actul teatral“... „In «provincie» sau in «capitala», teatrul nu are alta sansa decit aceea de a provoca, incita, stirni, delecta, uimi pe cei care-l sustin, platind. Altminteri piere, si asa e si drept sa se intimple“. Interesant este si interviul realizat de Simona Hodos cu regizorul Vlad Mugur. Citam: „Cred ca e foarte important sa se faca teatru nu doar pentru elita strict teatrala, ci si pentru publicul asa-zis burghez. De fapt, pe mapamond burghezia sustine teatrele“. In acest numar al Scenei putem citi si partea a doua a anchetei Scoala de teatru si socul prezentului, realizata de Mirona Harabor si Marinela Tepus. Raspund, de aceasta data, Marius Bodochi, Virgil Flonda, Cornel Popescu, Sergiu Tudose, Dionisie Vitcu.

Dens, divers, incitant numarul 7 (martie 2000) al revistei AnALize, editata de Societata de analize feministe AnA! Tema (Gen si tranzitie in Romania. Experienta unui deceniu de feminism) este rezumata in editorialul (pardon: „editoriAnA“!) Laurei Grünberg: „Pretentioasa si actuala in acelasi timp tema propusa pentru acest numar al revistei [...]. Am propus citeva studii legate de dimensiunea de gen a unor institutii precum economia, mass media sau societate civila pentru ca sint zone unde exista mai multa informatie, date si studii recente. Am inclus si teme mai putin abordate pina acum (un studiu pe problemele de sanatate mintala) sau comentarii legate de teme de maxima actualitate in acest an electoral in care speram ca procentajul femeilor in viata politica a Romaniei sa se imbunatateasca“. Aceeasi Laura Grünberg semneaza in paginile 14-20 un lucid eseu intitulat ONG-izarea feminismului in Romania. Esecul unui succes. Se vede limpede ca, dincolo de „faza de problematizare“ emancipatoare (utila, dar evident insuficienta) a studiilor de gen, revista e din ce in ce mai hotarita sa propuna solutii la problemele femeilor, proiecte concrete, in texte mai ancorate in social, in realitatile romanesti „gen-izate“. Unul dintre cele mai interesante eseuri „la tema“ este, in acest sens, acela al Danielei Roventa Frumusanu, Femininul in presa scrisa romana. Mituri si realitati, care, pornind de la deconstruirea sexismului vulgar si agresiv al celei mai mari parti a presei noastre, realizeaza o pasionanta radiograma a mentalitatilor actuale din societatea romaneasca in relatie cu contextele socio-politice si mediatice. Nu lipseste o analiza a anunturilor matrimoniale si a sloganurilor publicitare vulgar-sexiste.

Texte precum Vecinele mele de Iulia Hasdeu si Tara de suflet de Mihaela Miroiu (ultimul – un fragment din volumul epistolar autobiografic pe care autoarea il scrie in prezent, via e-mail, impreuna cu Mircea Miclea) reusesc sa demonstreze, cu talent si caldura umana, ca AnALize nu este numai o revista despre femei, ci si pentru femei, iar acuzatiile unor jurnale mai mult sau mai putin nationale cum ca ar fi rupta de realitatea romaneasca nu au baza reala.
Curierul Romanesc, revista a romanilor de pretutindeni editata de Fundatia Culturala Romana, apare acum intr-o noua haina, color, pe format tip caiet. Publicatia isi propune sa configureze (si sa exploreze) o harta a dispunerii romanilor in jurul frontierelor tarii si chiar mai departe; „lectura“ acestei harti presupune evidentierea particularitatilor acestor populatii. Cum e si firesc, majoritatea paginilor sint dedicate problemelor cu care se confrunta romanii din afara frontierelor tarii si, in particular, cei din diaspora. Despre acestia din urma este vorba si in convorbirea cu Sandra Pralong, consilier personal al presedintelui Emil Constantinescu (v. pag. 4-6), iar despre aromani – intr-un eseu in limba engleza semnat de John Nandris, profesor la Trinity College din Cambridge, director al Cantemir Consultancy (The social being of the Aromani). Revista contine si o scurta „editie speciala“ despre Basarabia si Bucovina, in cadrul careia sint prezentate o serie de „idei fierbinti“ dintr-un editorial al lui Vasile Girnet din Contrafort (articol pe care l-am prezentat si noi intr-unul din primele numere ale Observatorului cultural). Editorialul in cauza trata despre diversiunea prorusa lansata de scriitorul moldav Ion Druta, initiatorul ideii unei asa-numite alternative intitulate „Uniunea Scriitorilor Crestini din Moldova“. Citam finalul articolului-prezentare al lui Ion Murgeanu din Curierul Romanesc („Crestinismul“ ca apanaj al diversiunii): „Ce este clar si pozitiv la Chisinau e ca istoria viitorului, nu prea indepartat, se pregatesc sa o scrie tinerii, fie acestia numiti, pina la «noul clasicism» si «postmoderni». Ei au haloul din istoria trecutului de energie romaneasca si de sansa, al strabunicilor «bonjuristi»“.


conflict

Sub titlul Apararea are cuvintul, in „dreptul la replica“ din paginile 10-11 ale Romaniei literare (nr. 19/17-23 mai 2000) Edgar Reichmann raspunde unui articol semnat de catre Nicolae Manolescu in Romania literara nr.12 din 29/3/2000 (Precizari necesare pe marginea unei polemici), precum si chestionarului din acelasi numar al revistei in cauza, semnat de catre Vasile Popovici, consul general al Romaniei la Marsilia, amindoua sprijinite de, citam, „argumentele (?) si citatele trunchiate furnizate de d-na Ileana Vrancea din Israel“. Mai intii, E. Reichmann se apara de acuzatia primilor doi, potrivit careia in anii ‘80 d-sa l-ar fi disculpat pe maresalul Ion Antonescu pentru deportarile populatiilor evreiesti din Moldova, Basarabia si Bucovina dincolo de Bug. Dl Reichmann afirma ca s-ar fi referit doar la „efectul pozitiv si provizoriu“ pe care victoria asupra Garzii de Fier a avut-o asupra lui Antonescu si la repatrierea, spre sfirsitul razboiului, a unui numar de supravietuitori din Transnistria. Dimpotriva, d-sa vede in Antonescu un criminal de razboi responsabil de masacrele si deportarile mai sus pomenite, iar faptul ca evreii din teritoriile ramase romanesti dupa iunie si septembrie 1990 nu au fost, in general, deportati si livrati nazistilor este explicat prin presiunile multiple exercitate asupra maresalului.

In continuare, E. Reichmann neaga prin explicatii si citate ilustrative acuzele privind colaborarea cu Saptamina lui E. Barbu si raspunde afirmatiei cum ca ar fi declarat, intr-un articol publicat in 1984 in Le Monde, ca „in regimul ceausist nu exista campanie antisionista sau vinatoare de vrajitoare“. In privinta asertiunii lui V. Popovici referitoare la prezenta unor agenti straini infiltrati in redactia Le Monde, E. Reichmann se limiteaza la a cere dovezi. In fine, d-sa le reproseaza contraopinentilor violenta de limbaj („insulte infamante“, spune d-sa, tributare „mostenirii stilistice“ a lui Eugen Barbu) si le contesta autoritatea morala in a echivala Gulagul cu Shoah-ul. In final e repusa pe tapet, ironic, chestiunea antisemitismului acestora, sublimat sub forma acuzelor la adresa „evreilor rai“ din presa stingista occidentala, opusi „evreilor buni“, care „stau in banca lor“. Nu vom incerca noi, aici si acum, sa separam ce e rezonabil de ce e discutabil in articolul lui E. Reichmann si in hatisurile acestei interminabile polemici. D-sa exagereaza totusi cind califica interventiile contraopinentilor sai drept „cascada de injuraturi“.