Nr. 749 din 21.11.2014

Epistolar
Restituiri
Avanpremieră
Editorial
Informaţii
Politic
Literatură
Supliment
Eseu
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2008   |   Iulie   |   Numarul 430   |   Debut. Orbitor – Aripa nebună

Debut. Orbitor – Aripa nebună

Autor: Beatrice LĂPĂDAT | Categoria: Literatură | 2 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text

Cea mai aclamată şi, în mod egal, cea mai contestată apariţie editorială autohtonă a anului 2007 îi aparţine, în mod sigur, lui Mircea Cărtărescu, autorul desăvîrşind trilogia Orbitor la 11 ani de la apariţia primului volum.

Ecourile în presa de specialitate şi în critică sînt diferenţiate atît în funcţie de receptarea estetică a operei, aşa cum face Marius Chivu, cît şi de raportarea pe care unii critici o au faţă de omul Mircea Cărtărescu, atitudine uşor de recunoscut în eseul persiflant şi forţat maliţios al lui Horia Gîrbea din revista Ramuri.

Dacă acesta din urmă susţine că Aripa dreaptă nu este nimic altceva decît „un şlagăr pe care el (n.a.: publicul) aşteaptă să-l audă, nu-i forţează deloc imaginaţia, nu îl terifiază, îl poartă binişor pe la toate cîte îi plac“, Marius Chivu consideră că, dimpotrivă, ultimul roman cărtărescian este scris „fără nici o concesie comercială“. Nu trebuie scăpat din vedere nici faptul că unele critici depreciative şi, pînă la urmă, neprofesioniste, au apărut în urma faptului că romanul a căpătat şi titulatura de bestseller, ceea ce pentru unii a însemnat din start echivalarea cărţii cu o creaţie comercială.
 

Alteori, nici măcar criteriile sociologice nu mai intră în discuţie. De pildă, cel care se vrea a fi „slujbaşul“ criticii, Mihai Iovănel, ignoră noţiuni de teorie literară căpătate încă din şcoala generală: cronicarul e deranjat de „megalomania lui Mircea Cărtărescu“, dedusă greşit prin lipsa de distincţie absolut impardonabilă între autor şi narator. De fapt, tot ce a reuşit să demonstreze această abordare critică pestriţă a fost sărăcia mijloacelor evaluatorilor în raport cu resursele complexe ale cărţii. Dar să vedem mai bine ce are Orbitor. Aripa dreaptă de spus prin ea însăşi.

Telomeraze, fetuşi încuibaţi în creier, artefacte, etmoizi, statui vorbitoare, o Revoluţie personificată, un YHWE de neînţeles şi opac pînă la limita consumului interior, dar totodată minunat, înspăimîntătoarea curvă din Babilon, cele 13 avataruri ale lui Ceauşescu, scene de dragoste (scenele triviale în care sînt implicate personaje la fel de triviale, precum Emilia şi soţul ei, nu sînt clasificabile în această categorie) – iată cum înţelege Mircea Cărtărescu să-şi construiască „spectacolul hiperlumii“.
 
Orientarea mistico-religioasă este evidentă încă de la prima filă, unde apare mottoul din Epistola Sfîntului Pavel către Corinteni, „Maran atha“ („Domnul vine“) – care, aşa cum se va dovedi de-a lungul întregii naraţiuni, constituie chiar nucleul cărţii, nuanţat prin ipostaze diferite. Trimiterile la istorii şi pilde sînt prezente de la bun început, într-o manieră originală de transpunere a societăţii româneşti din anul 1989 în imagistica Genezei. Motivul dominant al fluturelui este şi el marcat în debutul cărţii, autorul dezvăluind treptat şi cu din ce în ce mai multă explozie imaginativă noi sensuri ale acestui simbol: „fără imaginea fluturelui, n-am fi ştiut niciodată că mormîntul nostru e-o crisalidă“. De îndată ce publicul se acomodează cu o atmosferă specific fantasmatică, Mircea Cărtărescu face trecerea la o realitate stoarsă aparent de miez suprarealist: prezentarea familiei, a mediului şi a societăţii în care se pregătesc evenimentele Revoluţiei. În extensia dialogului în care apare figura Mamei, autorul creează scene marcate de inserţia unor glume politice sau a unor secvenţe tipice şi frustrant de înnămolite în existenţa gri a epocii ceauşiste. Pasajele legate de ritualurile familiale reprezintă un pretext pentru declanşarea unor efuziuni erotice şi a rememorării primelor încercări literare ale personajului, înfăţişate ca mod de comunicare cu divinitatea. Pe aceste coordonate, remarcabilă prin intensitatea trăirii este raportarea la scris ca experienţă cathartică şi modalitate de disecare a sinelui: „Asta am fost toată viaţa, un instrument de scris în mîna Ta“.
 

Însă Mircea Cărtărescu îşi relevă eul narativ cel mai intim prin bizarul personaj Herman Căutătorul, care poate fi interpretat ca proiecţie în viitor a lui Mircea din prezent, şi care, începînd cu partea a doua a romanului, îi provoacă lui Mircişor prilejuri de meditaţie mistică. „Viaţa noastră de doi centimetri grosime“ este astfel anulată prin apariţia unuia dintre cele mai ciudate şi suprarealist conturate personaje ale literaturii noastre: bărbatul care poartă în creierul său translucid un fetus, simbol al redempţiunii. Suferind de „boala de moarte“, acesta propovăduieşte tocmai viaţa şi extazul experienţei maxime a existenţei: „Sîntem omizi şi vom deveni fluturi, iată întreaga noastră poveste în lume“. Fascinat de adevărul lui Herman, partea umană din Mircea încă este copleşită de lipsa de sens şi armonie din lume şi din el însuşi, pînă la atingerea unei transfigurări depline.

Herman pare un personaj depăşit de logică. El nu înţelege totul, nu poate explica totul, are mîinile goale de convingeri demonstrabile în faţa lui Mircea, însă tocmai de aceea nu se opreşte şi îl îndeamnă la „hrană“ din Biblie, pe care o numeşte „Cartea Întîlnirii“. Mircea este însă în continuare obsedat de tema redempţiunii, cultivîndu-şi spaima nimicniciei trăite în faţa absolutului şi, totodată, lăsîndu-se controlat, în afara raţiunii, de plăcerea mistică a experienţei transcendente cu divinitatea.
 

Dacă există, totuşi, un lucru pe care îl putem regreta în legătură cu acest roman-profeţie, el nu are de-a face neapărat cu reproşurile arhitectonice sau stilistice care s-au adus cărţii, ci mai degrabă cu prezenţa autoritară a realului în naraţiune: scriitorul alunecă într-un tărîm al concretului (chiar dacă uneori metaforizat), care nu probează aceeaşi măiestrie întîlnită în pasajele de natură mistică. Mircea Cărtărescu are, în „irealitatea imediată“, o haină auctorială mult mai bună, regească din punct de vedere literar; pentru nici un aspect al realităţii, oricît de pasionat de investigaţia socială va fi fost autorul, nu merită să o abandoneze. Pe de altă parte, chiar şi aceste pasaje poartă amprenta „singurului prozator român care are geniu“, conform aprecierii lui Marius Chivu: de exemplu, scena statuilor vorbitoare, care declanşează, la rîndul lor, o Revoluţie, vădeşte o imaginaţie spectaculoasă şi o plasticitate nu foarte uşor de regăsit în alte opere contemporane.

Pînă la urmă, Orbitor. Aripa dreaptă rămîne o carte în care, dincolo de orice discuţii, apologia vieţii şi a căutării sensurilor îşi păstrează locul central. În romanul lui Mircea Cărtărescu, nimic din ceea ce înseamnă forţa şi culoarea existenţei, fie că e vorba de ţeasta simbolică a lui Herman sau de rochiţa iubitei lui Mircişor, nu e lăsat neexplorat, cu candoarea unui poet şi cu verbul unui Ştiutor.

 

–––––––––––––––

Beatrice Lăpădat este studentă în anul II la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti.

 


Comentarii utilizatori

o generalizare nedreaptă şi neprofesionistăanca enescu - Joi, 3 Iulie 2008, 13:40

Cum poate să spună domnişoara Lăpădat că "tot ce a reuşit să demonstreze această abordare critică pestriţă a fost sărăcia mijloacelor evaluatorilor în raport cu resursele complexe ale cărţii"? Onest sau de bun simţ ar fi fost să vorbească despre sărăcia mijloacelor unora dintre evaluatori, nu a "evaluatorilor". Dacă toţi evaluatorii au dovedit sărăcie de mijloace, să înţelegem că doar dumneaei deţine mijloacele necesare evaluării acestei cărţi complexe? Nu este profesionist să menţionezi trei nume de critici (evaluatori) şi apoi să generalizezi. A existat într-adevăr o abordare critică pestriţă, dar cele mai multe dintre analizele Orbitorului au fost de bună calitate (argumente pertinente, instrumentar critic adecvat).

comentăm să ne aflăm în treabăanca ceaikovski - Duminica, 6 Iulie 2008, 22:29

Stimată tanti, da' matale ceteşti ce zice fata asta acoloşa? Înainte de a sări cu barda?

De vreme ce vorbea despre respectivii critici, mie - cititor imparţial - mi-e clar că se referea la sărăcia LOR de mijloace, şi nu la sărăcia de mijloace a lu' bunică-miu din Cucuieţi. Ce e aşa greu de înţeles?

 
 
 
 
Cele mai citite articole
Victoria decenţei şi a bunului-simţ
BIFURCAŢII. Învingătorul nu ia tot
Votul ca reacţie
România inimaginabilă
Sete de vot
Cele mai comentate articole
BIFURCAŢII. Învingătorul nu ia tot
Victoria decenţei şi a bunului-simţ
Votul ca reacţie
„Dostoievski văzut de contemporanii săi“
Poveste savuroasă, lectură febrilă. Postfaţă la „Tandem“
Cele mai recente comentarii
Alte multumiri...
si totusi...
@IP
Si totusi,PSD detine suprematia...
Off-topic
 
Parteneri observator cultural
Oamenii Timpului