Duminica trecută a avut loc lansarea
unei reviste mai speciale: Decât o Revistă. În primul
rînd, redacţia nu şi-a propus altceva decît o
joacă; nici profit, şi nici continuitate. Apoi, revista a fost
tipărită în doar cîteva mii de exemplare, fără pagini
de reclamă şi cu distribuţie gratuită. Promovarea s-a făcut
îndeosebi pe Internet, pe Facebook şi Twitter, spaţii care au
coagulat mii de tineri nerăbdători să citească numărul zero –
şi poate singurul din Decât o Revistă. Au colaborat pro bono
jurnalişti şi fotografi cu experienţă, printre care îi
amintesc pe Cristian Lupşa, Raymond Bobar, Lavinia Gliga, Sebastian
Ispas, Gabriel Dobre, Vlad Petreanu, Răzvan Exarhu, Alex Gîlmeanu,
Cosmin Bumbuţ ş.a. Am discutat cu Cristian Lupşa, parte din
nucleul dur al revistei, despre ideea din care s-a născut Decât
o Revistă, despre conţinut şi despre influenţa on-line-ului în
prezentul şi în viitorul publicaţiei. Da, se pare că acest
unic număr va avea continuitate!
Am găsit cu greu un număr din DoR,
ceea ce mi-a amintit de vremuri de demult, cînd trebuia să ai
pile la librari ca să poţi avea anumite titluri. Pentru cititorii
Observatorului cultural care încă nu au aflat de DoR,
explică-ne pe scurt ce este acest proiect? Cum a apărut şi încotro
merge?
A apărut dintr-o joacă, o discuţie
într-un bar zgomotos între cîţiva jurnalişti care
se întrebau cum ar fi dacă ar face o revistă integral pe
placul lor, fără restricţii, în afara standardelor vizuale
şi editoriale, adesea ignorate – şi, uneori, neştiute –, din
redacţiile româneşti. Sînt vremuri grele pentru
jurnalismul românesc, lovit de criza financiară, de migraţia
spre on-line, dar şi de – cu cîteva excepţii – multă
muncă defectuoasă. Noi am vrut să demonstrăm că se poate – şi
că merită – să faci jurnalism de calitate şi că revista este
un mediu ideal de-a face asta în vremurile de azi. Am vrut să
şi eliminăm ceva din prejudecata care spune că glossy înseamnă
stupid şi frivol. Glossy e un finisaj lucios al hîrtiei, nu o
decizie de conţinut.
„O continuare are nevoie de votul
cititorilor“
Anterior, am întrebat încotro
merge, deşi – oficial – acesta este singurul număr, ca
intenţie. Totuşi, sînt zvonuri că revista ar putea apărea
la două luni. Ce ne poţi spune despre această perspectivă? Ar
putea rezista pe piaţă, ţinînd seama de feedbackul de pînă
acum?
Nu sînt zvonuri; le-aş cataloga,
mai degrabă, ca fiind întrebări. Nu ştim deocamdată în
ce direcţie ne vom duce. Ce-i drept, reacţia publicului – încă
de dinaintea apariţiei – a fost fenomenală. Iar apariţia
agenţiei Pleon Graffiti, care ne-a acoperit costurile de tipar pe
ultima sută de metri, a fost un vot important de încredere şi
din zona comercială. E limpede că o continuare, de orice fel, nu va
putea fi făcută în condiţiile în care a fost făcut
acest număr. O continuare – mai ales una care să iasă regulat –
are nevoie de votul cititorilor, care să spună „da, am nevoie de
aşa ceva“, şi are nevoie de finanţare. Noi sîntem
optimişti că, aşa cum am scurtcircuitat sistemul pe partea
editorială şi vizuală, aşa ar putea fi scurtcircuitat şi pe
partea financiară, şi pe cea de distribuţie.
La o privire atentă asupra
publicaţiilor prezente şi trecute din România, care ar fi
rudele apropiate ale DoR? Unii prieteni găseau similitudini cu
defunctul Republik ori cu revista Esquire.
Raymond Bobar, care a creat vizualul, a
fost art director la ambele publicaţii menţionate – e limpede că
sensibilitatea lui e recognoscibilă. Apoi, mulţi dintre oamenii
care au contribuit cu materiale – de la fotografi ca Alex Gîlmeanu
pînă la jurnalişti ca Lavinia Gliga sau Gabriela Piţurlea –
sînt printre colaboratorii constanţi ai Esquire. Dar cred că
similitudinile nu ţin exclusiv de titlu, cît de obsesii
jurnalistice care ne apropie: documentare exhaustivă, multe runde de
editare, imagini bine plănuite, grafică expresivă etc.
DoR – „pentru femei şi bărbaţi cu acces la Internet“
Sînt sigur că au fost discuţii
despre portretul-robot al cititorului revistei, înainte să vă
apucaţi de treabă. Apoi, aţi adunat o mulţime de reacţii pe
Facebook şi Twitter, care au completat portretul gîndit de
voi. Cum arată cititorul ideal al DoR?
Nu au fost. Ţin minte că ne-am
străduit mult la început să nu folosim cuvinte ca „target“
sau alţi termeni ajutători, care nu fac decît să-ţi
îngusteze semnificativ abordarea. Mai în glumă, mai în
serios, cineva a notat, în noaptea în care s-a născut
ideea, că DoR e „pentru femei şi bărbaţi cu acces la Internet“.
Căutam – şi am găsit – cititori care abandonaseră presa
tradiţională, care nu se regăseau pe sine şi nu-şi regăseau
preocupările. Bărbaţi şi femei tineri şi tinere la suflet, care
fac ce fac cu pasiune, care vor să schimbe mediul din jurul lor şi
care vor un prieten care să le vorbească despre lumea de azi şi
despre obsesiile ei: unele trecătoare (vezi vampirii, tatuajele),
altele perene (vezi traficul, schimbările dintr-o limbă, politica).
În momentele ei cele mai bune, DoR e transcrierea unei
conversaţii de la o cină prelungită, într-o gaşcă de
bărbaţi şi femei, oriunde între 18 şi 45 de ani, poate
chiar mai mult. Statisticile demografice adunate de pe pagina de
Facebook ne demonstrează că ne-am găsit acest target fără să-l
vînăm; asta pentru că am pornit de la bun început cu
următoarea idee: dacă ceva ne interesează pe noi, sigur îi
va interesa şi pe alţi zece, douăzeci, poate o sută de oameni.
Apropo de Internet. Nebunia din Club
Control, din seara lansării revistei, nu era posibilă fără
promovarea în mediul on-line. Aţi avut un om dedicat care să
se ocupe de promovarea prin Facebook şi Twitter şi care să strîngă
opiniile adunate aici?
O mare parte din promovare am făcut-o
mai degrabă instinctiv. Ne-am gîndit cum ne-ar plăcea să ne
vorbească o revistă şi am încercat să vorbim acea limbă.
La butoanele de update şi share am stat, de obicei, eu. Nimănui
nu-i place să fie mereu frecat la cap cu reclamă inutilă şi cu
aceeaşi cerinţă veşnică de „ia-mă pe mine, ia-mă pe mine“.
Noi am încercat să dăm ceva în schimbul atenţiei
cerute, cum ar fi citate din texte sau fotografii din culise. Plus că
ne-a plăcut din start ideea de a ne apropia fanii şi urmăritorii:
pe unii i-am pus la treabă, pe alţii i-am invitat să asiste la
facerea unui material. Lui Andi Moisescu am hotărît să-i
facem diacritice pentru mesajele de pe tricou. Da, e promovare. Dar e
o promovare sinceră, care îţi dă ceva la schimb, te
binedispune.
„Decît“ despre on-line
Revista are şi un site, limitat în
prezent la o singură pagină. Intenţionaţi să-l dezvoltaţi? Veţi
publica aici articolele din revistă, în viitorul apropiat?
Revista va fi publicată integral pe
site pînă la sfîrşitul lunii. Încă nu ştim
exact sub ce formă, dar e limpede că tot ce a fost în DoR se
va putea găsi şi pe site. Mai tîrziu, nu ştim.
Ar putea să reziste un proiect similar
DoR ori chiar acesta dezvoltat 100% în mediul on-line? Şi-ar
scoate costurile – ale site-ului, cele legate de plata autorilor
etc.?
La întrebarea asta nu am răspuns,
pentru că nu ştiu foarte bine ce cifre se învîrt în
on-line. Dacă noi ar fi trebuit să plătim corect fiecare
colaborator care şi-a adus aportul la DoR, am fi cheltuit vreo
15-20.000 de euro, la care se adaugă vreo 4.000, pentru tipărire.
Costuri de tipărire nu există în on-line, dar apar altele, cu
servere, găzduire, arhitectură etc. Şi cu munca jurnalistică ce
faci? Simplul fapt că scrii pentru on-line nu înseamnă că
trebuie să munceşti mai fuşărit. Conţinutul de calitate va costa
bani indiferent de mediu. Dar asta nu înseamnă că nu se
poate.
Aşteptînd feedback
Şi, la final, întrebări legate
de primirea revistei: vă aşteptaţi să existe un interes aşa de
ridicat? Ce crezi că i-a atras pe cititori la proiectul vostru?
Nu ne aşteptam ca la lansarea din
Control să fim inundaţi de atîta lume – nici să fie atît
de mare cererea, după. Mai ales din ţară, unde regretăm că nu va
ajunge decît varianta on-line. Publicul de la lansare a fost
fenomenal. Nu cred că vreunul dintre noi a mai trăit vreodată aşa
o satisfacţie. Credem că unul dintre lucrurile care i-au atras pe
cititori a fost sinceritatea proiectului. Şi noul. Ideea că e unic.
Pentru că, indiferent dacă el va continua sub o formă sau alta,
Decât o Revistă – lucrat independent şi voluntar – e un
produs unic, de colecţie. Aşteptăm să citim feedbackul, ca să
aflăm restul.
„Decât o Revistă este un
proiect născut din dorinţa tuturor celor implicaţi de a face o
revistă independentă, cu cele mai înalte standarde vizuale şi
editoriale,
fără imixtiuni şi alte presiuni
caracteristice mediului comercial.
Nu e un protest, dar este un exemplu de
cum ar putea să arate şi ce ar putea să conţină o revistă cînd
e gîndită ca un obiect de colecţie.“
www.decatorevista.ro
www.facebook.com/DecatoRevista
http://twitter.com/DecatoRevista
www.ovidiudraghia.com
Autor: 
RSS Feed
Newsletters