OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sinteti unul dintre scriitorii romani cu cea mai mare vizibilitate in Occident, la fel de bine primit de critica literara si inainte de 1989 si, mai ales, dupa 1990, dupa prabusirea comunismului in Romania. Ati reusit, cu alte cuvinte, sa va mentineti in atentia criticii si a publicului occidental exclusiv prin cartile dvs. si nu datorita contextului politic – exilul. Exista un interes in Occident pentru literaturile mici, din spatiul ex-comunist, sau asta depinde exclusiv de individualitatea autorului, de cartile lui?
Nu cred ca exista in Occident – cu siguranta, nu in America – un interes special pentru aceste literaturi, ca fenomen global. Ma intreb daca in Est exista o preocupare deosebita fata de literatura din tarile „vecine“, surate in fostul sistem comunist. Traducerile pun, in plus, o problema financiara: America, de pilda, este stiuta pentru numarul redus de traduceri. Fireste, se vor gasi mereu, in Est si in Vest, editori mai putin conventionali care sa initieze proiecte de acest gen, chiar cind nu este vorba de un covirsitor interes al publicului.

Dupa multe esecuri anterioare in a promova scriitori romani, am fost parte, eu insumi, in vara lui 2005, a unui astfel de proiect, cind am si publicat in revista pe internet Words without borders o succinta antologie de literatura romana contemporana, menita sa atraga atentia unor edituri asupra scriitorilor care ar putea sa ii intereseze. Lucrez in prezent pentru o editura academica americana, la o antologie de literatura romana intitulata Scriitorii despre scris. Am aflat chiar in aceste zile ca am fost cooptat consulting editor, alaturi de Eco, Roth, Ozick, Pamuk, Oz, Simic, pentru noua serie de traduceri a prestigioasei edituri Yale University Press. Cine stie, poate se va putea face mai mult pentru literaturile Estului… Oricum, decisiva in arta ramine individualitatea, originalitatea, indiferent de unde ar proveni. Nici Ibsen, nici Kafka, nici Andrici sau Laxness sau Elitis n-au atras atentia doar pentru ca proveneau din „tari mici“. Nici Ionescu sau Milosz sau Kertesz sau Danilo Kiss sau Gombrowicz.

Cartile dvs. au fost reeditate in Romania si criticii – mai ales cei tineri – le-au intimpinat cu deosebit interes. Cum se vede, din „perspectiva departelui“, despre care vorbea Tudor Vianu, lumea literara romaneasca?
M-am bucurat, fireste, de interesul si inteligenta cu care unii critici tineri ai Romaniei de azi au primit cartile mele. Dar ar insemna sa idealizam felul cum sint receptat in Romania, daca am uita ostilitatea fatisa sau voalata, vizibila nu doar in zonele extremiste si mahalagesti ale vietii culturale, ci si in loje de prestigiu. Nu doar din „perspectiva departelui“, cum spuneti, „cazul“ meu contine, banuiesc, revelatii semnificative despre lumea literara romaneasca. Pentru mine, imaginea lumii literare romanesti nu s-a schimbat, desi si-a comprimat, poate, accentele: o enclava bogata in talente, vivace, ludica, plina de farmec si de intrigi, cu un persistent trafic de interese si influenta, in care pitorescul creste din amestecuri adesea greu de disociat, generozitate si invidie, melancolie si nevoie de maculare, evanescenta si egocentrism, frustrari si megalomanie, mimetism cosmopolit si provincialism.

Stiu ca ati plecat din Romania in 1986 si, de atunci, ati revenit o singura data, in 1997; ati relatat aceasta intoarcere in Intoarcerea huliganului. Putini – dintre cei mai tineri – sint cei care stiu de ce ati plecat atunci si care erau, tot atunci, in conditiile unui regim totalitar, relatiile dintre scriitorii romani, care era atmosfera generala in interiorul breslei. Aveti impresia ca s-a schimbat ceva in bine?
in cartea la care va referiti exista o scena intre mine si o colega scriitoare, intoarsa de la Paris, care imi spunea ca locul nostru este „acasa“, sa ne scriem cartile. ii raspund ca tocmai aceasta convingere m-a tinut douazeci de ani legat cu lanturi de masa si de scaunul iluziilor. Venise, insa, momentul cind am fost silit sa-mi schimb optiunile. Aveam justificari profunde, atit personale, cit si in termeni generali, privind colectivitatea de jur-imprejur, sa iau act de primejdiile starii de urgenta in care ne aruncase, pe toti, mizeria si teroarea dictaturii ajunse in faza isterica. Ca sa scrii, trebuie sa traiesti… asa i-am raspuns amicei scriitoare. Cimitirele sint pline de scriitori care nu mai scriu.

As fi putut sa emigrez din Romania in deceniile anterioare. Nu voiam sa plec, nici nu credeam ca o astfel de solutie aduce fericirea unui scriitor. Faptul ca am facut-o, totusi, la o virsta cind nu se mai iau decizii atit de radicale si m-am aruncat in neant, arata, cred, cum s-a dezechilibrat, brusc, cumpana existentei. Am avut buni si dragi prieteni printre scriitori, i-am pierdut pe cei mai multi prin moarte si prin exil. Scriitorimea traia, ca toata populatia, in tensiunile cotidianului mizer, intr-un stat politist, desi facea parte dintr-o elita onorata cu privilegii si pedepse speciale. Si solitudinea si solidaritatea erau deviate, torsionate, distorsionate. Abia in libertate, calitatile si carentele pot juca liber.
Azi? Exprimarea este libera. Sint incomparabil mai multe publicatii, edituri, premii, calatorii. Nu se poate sa nu aiba efect pozitiv asupra premiselor creatiei. Perfecta nu este, insa, fiinta umana, nici cadrul social pe care si-l construieste. Nici chiar democratia, deci. Libertatea actioneaza, si ea, in moduri nu doar idilice asupra acestei dificile „profesiuni a vanitatii“, cum numea Camus scrisul.

Cum a reusit scriitorul Norman Manea sa devina cunoscut in Germania si apoi in America, la scurt timp dupa ce ati plecat din Romania?
Cind am ajuns in Germania, in 1987, aveam publicata doar povestirea Puloverul, aparuta inca in 1983 in revista Akzente. Publicarea s-a datorat interventiei lui Heinrich Böll si extraordinarei scrisori pe care acesta a scris-o despre textele mele; texte selectate din volumul Octombrie, ora opt si trimise lui Böll de traducator, Paul Schuster, care le primise de la Dieter Schlesak. Perseverentei acestor doi prieteni necunoscuti, Schuster si Schlesak, datorez publicarea in Germania. Spun necunoscuti, pentru ca la acea data nu ii cunosteam pe nici unul. Nici pe Böll, de altfel.

Primul meu volum in Germania, Robotenbiographie und andere Erzahlungen, aparut in 1987 la Steidl Verlag, a avut un puternic ecou literar in presa. in America am ajuns in 1988. Aveam deja primul volum aparut in germana si excelente cronici, in ziare prestigioase. A fost esential. Pina sa gasesc un editor, aveau sa-mi apara, de altfel, si alte carti in Germania, dar si in Olanda, Italia, Franta. imi aduc aminte ca am lucrat cu redactorul de la Grove Press avind pe masa cartile in franceza si italiana. Au fost de mare ajutor in imbunatatirea traducerii engleze. Editura Grove Press decisese, pina la urma, sa publice, simultan, doua volume: Octombrie, ora opt si Despre clovni: Dictatorul si Artistul. Cind au aparut, in 1992, s-au bucurat de un deosebit succes de presa.

I-ati cunoscut personal pe Heinrich Böll si pe Philip Roth si amindoi v-au apreciat de la inceput. A contat acest aspect in reusita dvs. pe plan international?
Nu l-am cunoscut niciodata pe Heinrich Böll. in 1987, cind ma aflam la Berlin, Böll murise. Nici nu fusesem vreodata in contact epistolar cu el. Pe Philip Roth l-am cunoscut la New York, in 1988. in pofida marilor deosebiri dintre noi, ne-am imprietenit. Am ramas prieteni pina azi, ceea ce, nu doar intre scriitori, nu e putin lucru… Fireste, ceea ce au scris si publicat in presa despre mine acesti doi mari scriitori, Böll si Roth, are greutate. Atit cit poate avea, azi, in lumea tot mai comercializata a productiei si cronicii de carte… Au fost si alti scriitori de valoare care au reactionat prompt la aparitia cartilor mele. Ca sa dau doar doua exemple, prima cronica din prestigioasa New York Review of Books a fost scrisa de importantul prozator american Louis Begley, cea din The New Yorker de Updike. Si in alte tari, cronicile au fost semnate de nume importante.

Fragment din interviul publicat in Observator cultural nr. 305
(26 ianuarie-1 februarie 2006)