OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am ajuns sa ne despartim de revista Cultura. Numarul din aceasta saptamina este ultimul care a mai aparut. Institutul Cultural Roman, editorul acestei reviste, a decis oprirea publicatiei. Primul semn de mihnire este ca, sub directoratul lui Horia-Roman Patapievici, presedintele Institutului, si sub cel al lui Mircea Mihaies, vicepresedinte ICR, se petrec astfel de lucruri. Nu cred ca este foarte confortabil pentru Horia-Roman Patapievici si Mircea Mihaies sa fie acuzati ca s-au pripit si au luat o decizie rapida, inainte de a incerca toate caile de supravietuire a revistei. Cei apropiati de revista Cultura spun ca aceasta putea continua. Mirarea este cu atit mai mare cu cit, pe vremea lui Augustin Buzura, revista nu parea sa aiba probleme financiare.
Argumentul conducerii Institutului Cultural Roman este devastator: Cultura consuma 800 de milioane de lei pe luna si reusea cu greu sa recupereze 60 de milioane de lei. Esecul financiar este clar. Mircea Mihaies ne declara ca revista nu mai poate continua, Institutul „nu-si mai poate permite sa finanteze un esec, cit timp Cultura avea 80% retururi, 19 abonamente, iar de la distributie ni se spune ca nimeni dintre difuzori nu vrea revista“. Mircea Mihaies a adaugat ca, din motive economice, Institutul Cultural Roman a suspendat toate publicatiile. Fondurile publice pe care le administra Institutul Cultural Roman par sa se fi epuizat.

Dincolo de acest calcul financiar cinic, ramine sa ne intrebam in ce masura Cultura reprezenta ceva in peisajul mediatic romanesc. Parerea noastra este ca, in pofida unor redactori daruiti, revista avea foarte putina vizibilitate. Se vorbea prea putin in mediile publice despre texte publicate, revista nu stirnea si nu perpetua polemici, nu era citata, nu avea promovare, nu avea pagina de Internet, nu-si dorea si nu cauta publicitate.
Aici este o meteahna veche in spatiul mioritic. Banii publici par sa vina dintr-o galeata fara fund, iar izvorul financiar nu tine cont de performanta. Risipa banului public este generalizata. Fondurile sint prost directionate si gestionate. Cit timp nimeni, din fosta conducere a ICR, nu si-a pus problema eficientei, banii au curs. Revista consuma mult, dar gidila orgoliul celor care doreau o revista a Institutului. Numai ca, mai devreme sau mai tirziu, acolo unde exista o minima responsabilitate, cineva trebuie sa cerceteze folosul banilor publici. Revista Cultura nu este singurul loc in care banul public ar trebui chibzuit si utilizat cu mai mare atentie.

Si la Radio Romania Cultural, post cu slaba audienta, sint tot bani publici: multi si prost folositi. Conducerea radioului public a desfiintat Radio Romania Tineret, trecindu-l pe Internet, si a pastrat Radio Romania Cultural, unde impactul este minor. La TVR Cultural avem aceleasi probleme, unele emisiuni par foarte bune, dar altele sint prafuite si de umplutura. Nu pare sa existe, in nici un mediu public cultural, o structura, o coerenta, un program, o grija pentru banul public si pentru criterii de performanta si audienta sau tiraj.
Minima rezistenta se observa si la TVR Cultural, si la Radio Romania Cultural, si, o spun cu parere de rau, s-a observat si la revista Cultura. Practic, cititorul n-a stiut ce inseamna aceasta revista, care sint criteriile dupa care functioneaza, ce sustine si ce desfide. Unele anchete au fost extrem de interesante prin varietatea si ingeniozitatea subiectelor, prin numele atrase. Cu toate acestea, revista parea impiedicata, nimeni nu parea sa se straduiasca sa „vinda“ bine anchetele si interviurile. Nu mai vorbim de pagina intii, unde poza nu se lipea cu titlurile, si unde titlurile erau, in multe cazuri, neinspirate.

Vom spune ca peisajul media cultural ar trebui sa fie cit mai divers si poate ca era bine sa existe si revista Cultura. Gindita mai simplu, ca o vitrina a lumii culturale, ar fi avut mai multe sanse de izbinda. Oricum, in mari polemici si critici nu se putea angaja. Intrase in pagini, in litere, in pauzele dintre cuvinte „stilul Buzura“: sa nu suparam pe nimeni, sa fim prudenti. Toate aceste retineri, unele impuse, altele autoimpuse, au dus revista spre prudenta care lua deseori chipul plicticoseniei.
N-as pune desfiintarea revistei Cultura pe seama vreunei razbunari. As vrea insa sa cred ca absenta unor publicatii a Institutului Cultural Roman este doar o chestiune tranzitorie. Moartea unei reviste de cultura ar trebui sa ne ingrijoreze. Indiferent de motivatii, disparitia unei reviste culturale si proliferarea revistelor mondene si a ziarelor tabloidizate au ajuns sa spuna destul de mult despre lumea in care ne traim.