OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Biblioteca

Dincolo şi chiar înainte de text (care pentru mine are o importanţă primordială), există o acumulare de idei, documente şi realităţi vizuale cum este, în cazul de faţă, cea a manuscriselor, a bibliotecii, în esenţă imagini care existau de mai mult timp suspendate în memoria mea. Adunate, depozitate sub formă de fotografii, schiţe şi text/comentarii etc., ele fac parte dintr-o realitate duchampiană a ready-made-urilor, a lucrurilor care „există“ şi cu care mă identific.

O vizită la British Museum, în urmă cu mulţi ani, imaginea manuscriselor ca „obiecte“, ca fragmente de realitate, cu toate semnificaţiile culturale pe care le au, intersectate cu acest text – Ghilgamesh – şi cu viziunea regizorală pe care, evident, o împărtăşesc, sînt datele naşterii acestui spaţiu teatral.

Procesul intim al lucrului, al inventării spaţiului scenografic nu este unul ordonat sau coerent. Lucrez haotic, impulsiv şi tot timpul. Practic, cînd nu fac aparent nimic, îmi vin cele mai bune idei. Textul, imaginile şi ideile stagnează suspendate într-o „supă“ a tuturor posibilităţilor, a variantelor incoerente, a asociaţiilor neaşteptate în care descoperirea ideii sau găsirea soluţiei devine posibilă. De cele mai multe ori nu este decît o agonie în care caut ideile cele mai bune. De data aceasta, lucrînd la Ghilgamesh, am pornit de la spaţiul gol, de la imaginea fascinantă a manuscriselor, a obiectelor inscripţionate, a ideogramelor-obiecte depozitate într-o morgă culturală pe rafturi uriaşe. Am făcut multe fotografii. Soluţia, inventarea acestui spaţiu pentru Ghilgamesh, după multe discuţii cu Dragoş, s-a produs brusc şi fără efort.

Macheta

Obiecte contemporane

Al doilea plan, în acest spaţiu gol, este un plan al obiectelor contemporane, o canapea roşie uriaşă care se mişcă în orice poziţie, un dulap, o cadă, o pianină, obiecte, lut..., totul atemporal, în mişcare, prezent şi absent în acelaşi timp.

Labirintul

De cînd mă ştiu, lucrez, de fapt, la ipostazele aceluiaşi decor. E vorba de o anumită estetică sau de un anumit stil. În realitate caut variantele şi soluţiile mai mult sau mai puţin reuşite ale aceleiaşi gîndiri.

Am reconstruit elementul labirintului sub forma unor panouri care se mişcă în orice poziţie, au regula lor proprie de a regenera spaţiul şi care, strînse, formează silueta unui zigurat. Prima reacţie este de graţie totală. Panourile şerpuiesc, vor fi pe roţi, deci exact invers faţă de labirintul adevărat, cu pereţii statici. Arhitectura generată poate să-şi modifice complet traseul, spaţiul se reconstruieşte mereu şi (teoretic) fără limită.

Corabia

În acest context al panourilor negre care se mişcă rapid, se pot ivi apariţii de genul corabiei albe care traversează scena ca un vis. Semn al utopiei, corabia poate fi văzută prin transparenţele labirintului sau intrînd şi ieşind din labirint. Decorul este gîndit în relaţie cu lumina, cu transparenţe şi imagini filtrate, cu apariţii şi dispariţii. Este doar o structură, un schelet.

Text extras dintr-o repetiţie deschisă,

septembrie 2008