OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dobindita cu greu, libertatea se pierde foarte usor, mai ales cind oamenii o percep ca pe o povara si nu stiu sa o pretuiasca. De fapt, capacitatea de a-ti pastra, in orice conditii, libertatea interioara, precum si puterea de a te impotrivi multiplelor tentative de manipulare este conditia fara de care mentinerea libertatii fizice e de neconceput. Se leaga, in fond, de incapatinarea de a gindi pe cont propriu, de a fi tu insuti/insati in orice situatie. in societatea romaneasca de azi mi se pare ca avem de-a face cu un evident deficit de libertate interioara. Tot mai multi oameni – si, daca privim la recentele alegeri din cadrul organizatiei de tineret a PDL, tot mai multi tineri – par avizi de compromisuri, dispusi sa-si suspende personalitatea pentru a face pe placul unui numar infinit de sefi, de la cel mai mic la cel mai mare.

Obsesia sefului, a tatucului omnipotent si omniscient, din popor si pentru popor, bintuie mentalul colectiv autohton, ceea ce explica, in parte, succesul de durata pe care il au personaje ca Ion Iliescu, Traian Basescu sau Gigi Becali. Cind speri, apatic si dezabuzat, ca toate problemele mici si mari ale natiei sa fie rezolvate printr-o singura comanda de sus (de foarte sus, din polul plus), risti sa-ti ratezi propria sansa de a schimba ceva. Prizonier perpetuu al propriilor neputinte, devii rapid o victima a populismului, la mare pret astazi printre oamenii politici, preocupati nu sa ofere solutii reale, ci discursuri.

Exista, totusi, in viata noastra publica si zone de normalitate, posibile atunci cind mentalitatea de asistat e depasita. Dincolo de interminabilele conflicte politice, de ridicolele schimburi de scrisori deschise intre institutiile statului si de conformismul castrator al unora dintre conationalii nostri, cultura romana a dobindit o mai mare vizibilitate in afara granitelor, pe fondul unor eforturi conjugate si al unor parteneriate ce pareau, acum citiva ani, greu de imaginat. Saptamina trecuta, am avut o data in plus confirmarea ca exista un interes deosebit pentru autorii romani in strainatate si ca initiativa ICR de a finanta traducerea unor volume romanesti, preluata acum de recent infiintatul Centru National al Cartii, nu a ramas fara ecou. Dar, oricita bunavointa ar exista si oricit de mult ar munci echipa (foarte redusa) de la Centrul National al Cartii, e nevoie de implicarea mai multor institutii (de stat sau private) pentru ca actualul context favorabil sa fie valorizat in favoarea culturii romane. E nevoie de colaborare si de solidaritate intre principalii actori ai pietei culturale autohtone – edituri, ICR, Ministerul Culturii, fundatii si reviste culturale, autori, traducatori.

Din dorinta de a-i pune pe acestia fata in fata, ICR a organizat saptamina trecuta doua „runde“ de intilniri intre editori, autori, traducatori si critici literari. Din dezbateri a reiesit ca ar fi de dorit o mai directa implicare a editurilor romanesti in sustinerea si promovarea propriilor autori (pe modelul Editurii Polirom, care a lansat anul acesta un catalog ce contine fragmente din romanele a 11 prozatori, in trei versiuni diferite: engleza, germana, franceza), cu atit mai mult cu cit in Romania nu exista agenti literari care sa reprezinte interesele autorilor autohtoni. Mai mult decit atit, prezenta Romaniei la marile tirguri internationale este esentiala pentru stabilirea unor contacte directe intre editorii romani si cei straini, intre autorii romani si potentialii editori straini.

Absenta Romaniei de la Tirgul de Carte de la Frankfurt, perpetuata an de an, a facut si face mari deservicii culturii noastre. Dezinteresul total si lipsa de profesionalism din cadrul Ministerului Culturii – indiferent de culoarea politica a titularului portofoliului de ministru – are efecte negative pe termen lung si face si mai dificile tentativele de promovare initiate de alti actori de pe piata noastra culturala. Daca initiativa privata poate compensa multe dintre neajunsurile amatorismului oficial, sint, totusi, situatii in care aceasta nu poate prelua atributiile unor institutii oficiale. E de dorit, in astfel de cazuri, ca aceia care au forta financiara si administrativa necesara – Ministerul Culturii si Asociatia Editorilor Romani, de data aceasta – sa inteleaga necesitatea de a colabora in beneficiul culturii romane. Pentru ca depinde de noi, in ultima instanta, modul in care ne prezentam in fata celorlalti – desigur, daca ne dorim acest lucru.