OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Marcel CORNIS-POP
Tentatia hermeneutica si rescrierea critica. Interpretarea narativa in zodia poststructuralismului
Traducere de Corina Tiron, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2000, 416 p., f.p.

Marcel Cornis-Pop este, in toate privintele, un roman din Vest. In primul rind din Vestul Romaniei, adica din Banat. Si-a inceput cariera universitara la o institutie care se numeste acum Universitatea de Vest din Timisoara. De altfel, intr-un studiu aflat in curs de publicare, Marcel Cornis-Pop prezinta Timisoara drept un oras „marginocentric“. In paralel cu activitatea academica, cercetatorul timisorean a cultivat mai toate genurile scrisului, intr-un orizont cultural generos. A tradus din engleza in romana si invers, a fost cronicar literar la Orizont, intre altele. In 1983, cind a parasit tara, debutase in volum cu Anatomia balenei albe: poetica romanului american epopeic-simbolic. Volumul insumeaza contributia unui outsider, provenind dintr-o arie non-americana si marginala (sau, daca vrem, marginocentrica), la operatia delicata de tipologizare a romanului american si de identificare a canoanelor sale particulare, diferite de cele europene.

Ulterior, la inceputul decadei a noua, Marcel Cornis-Pop a migrat inca mai spre vest de Timisoara, stabilindu-se in Richmond, Virginia, si continuind ce incepuse: o cariera de americanist, dublata de una de comparatist si de teoretician literar. Ea s-a concretizat in carti si in contributii la volume importante, in editarea revistei The Comparatist, in participarea la congrese si in coordonarea unor proiecte colective provocatoare. De pe malul de vest al Atlanticului, el a reusit sa monitorizeze in continuare cultura romana, publicind o carte despre bataliile neterminate ale postmodernismului nostru, scotind in evidenta si justificind convingator vocatia ideologica si politica aparte a spiritului critic si a optiunilor estetice din tarile postcomuniste.
Cartea, a carei versiune romaneasca a aparut de curind, intr-o excelenta talmacire a Corinei Tiron – Tentatia hermeneutica si rescrierea critica. Interpretarea narativa in zodia poststructuralismului –, porneste de la starea de beligeranta constanta, instituita intre aparatorii hermeneuticii traditionale si, respectiv, adeptii lecturii orientate catre cititor.

In cei mai schematici termeni cu putinta, primii vor sa-si intemeieze comentariul critic pe un corpus de evidente textuale solide, situate deasupra oricarei posibilitati de controversa. Ceilalti, dimpotriva, sint partizanii unei critici argumentative, mizind pe tehnici de persuasiune abile. Declarata apodictic drept inevitabila, legitimata conceptual si metodologic cu aplomb, o astfel de polarizare consacra in fapt ruptura ireversibila dintre doua paradigme critice: una metafizica (speculind unitatea organica a textului) si alta deconstructionista (preocupata mai curind de proiectiile sensului si de culisele semiozei).
Studiul lui Marcel Cornis-Pop desluseste cai teoretice ca solutii practice pentru depasirea acestei fracturi reductioniste si totodata frustrante. Cum anume? In sensul cel mai amplu, prin integrarea interpretarii de text intr-un context socio-cultural si ideologic cuprinzator, mobilizind strategii auctoriale si de lectura diverse.

In topografia critica actuala, Marcel Cornis-Pop identifica patru dintre directiile cele mai viguroase si mai fertile – critica orientata spre activarea cititorului (reader-response criticism); deconstructia de inspiratie galica, dar patentata metodologic dincolo de Atlantic; critica de orientare feminista; in fine, lectura care uzeaza de grila semioticii culturale, pe linia lui Foucault, dar mai ales a lui Bahtin.
Evaluindu-le comparativ, autorul cartii observa ab initio ca – in pofida extensiei si a armaturii teoretice de care dispune – prima nu reuseste, cel putin deocamdata, sa racordeze in mod semnificativ conventiile de lectura la factorii sociali si institutionali pe care se sprijina acestea. Celelalte trei directii, in schimb, mizeaza eficient pe acelasi atu: cu mijloace extrem de diverse, ele reusesc sa atraga atentia asupra naturii eminamente „disensioniste“ a lecturii.
Dupa Marcel Cornis-Pop, printre practicile umane generatoare de sens, interpretarea literaturii s-ar distinge prin potentialul maxim de a genera Alteritate (Otherness) in discurs. O axioma pe care nici un sistem critic contemporan nu-si mai poate ingadui s-o escamoteze.

„Fiecare dintre cele patru directii critice pe care le supun discutiei in aceasta carte isi propune sa inlocuiasca o acceptie mai veche a criticii, ca interpretare a semnalelor, cu tipuri de lectura mai radicale, axate pe actualizarea de sine (critica receptarii), pe «dezechilibrarea» sistemului metafizic de echivalente al textului (deconstructia), pe subminarea economiei falogocentrice a nararii (critica feminista) sau pe constructia culturala (critica semiotica)“. Acestea sint caile pe care survine tranzitia de la interpretare la critica in sens larg. Mai exact, de la o „abordare aservita intelesurilor adinci sau ascunse ale textelor, carora li s-a acordat deja, in avans, statutul de scriitura“, la o hermeneutica socio-culturala, interesata sa reconstituie „codurile la care face apel textul si sa dezvaluie mijloacele prin care acesta incearca sa ne controleze raspunsul fata de el“, permitindu-le astfel cititorilor sa participe direct la procesul de constructie textuala.
Ne aflam aici intr-unul dintre punctele nodale ale cartii. De ce? Fiindca teoreticianul Marcel Cornis-Pop avanseaza astfel una dintre ipotezele de baza ale demonstratiei sale: astfel redefinita, hermeneutica devine echivalentul unei experiente complexe de re-scriere.
Marcel Cornis-Pop profesorul isi face de asemenea simtita prezenta in carte, punindu-si in practica propriile ipoteze si testindu-le intr-un experiment pedagogic de lectura colectiva: un seminar universitar de literatura, transformat in obiect de analiza metodica. Experimentul in discutie a fost initial motivat de interesul particular al autorului pentru activitatea de rescriere critica, prin care o cultura isi asuma propriile texte. Un proces care angajeaza „forte sociale ce ne controleaza lectura determinindu-ne sa reducem alteritatea textului“, generind si o serie de efecte lingvistice si textuale colaterale.

Pe de o parte, aventura interpretativa comuna, pornind de la povestirea The Figure in the Carpet a lui Henry James, scoate profitabil in evidenta divergenta reactiilor individuale de lectura. Pe de alta parte, convergentele de receptare si de reactie sint, de asemenea, semnificative. In loc sa incerce, cum ne-am fi asteptat, sa limiteze pe cit posibil procesele de revizuire declansate de propria lor rescriere critica, cititorii textului lui James s-au simtit tentati sa exploreze exact „bogatul potential de sens al ariilor marginale“: altfel spus, liminalitatea, pragurile in care ia nastere sensul, in interactiunea dintre text si cititor. Interesul lor a vizat preponderent activitatile interpretative si modalitatile de articulare critica (ca, de pilda, completarea golurilor virtuale din text, selectia elementelor relevante si integrarea lor, schematizarea si, finalmente, restructurarea acestora) aflate la indemina oricarui cititor care doreste sa-si concretizeze interesul hermeneutic pur intr-o reteta productiva de critica.
Tot Marcel Cornis-Pop profesorul constata ca, in practica pedagogica moderna, asemenea modele sint pe cit de atragatoare, pe atit de functionale, mobilizind disponibilitatile cognitive si creatoare ale studentilor sau provocindu-i sa discute textele de pe pozitia de agenti cu libertate relativ mare (desi limitata) de optiune, pregatind terenul pentru o intelegere „penetranta“ care sa ia locul celei traditionale, mai curind „placide“.

Atragindu-ne atentia asupra infrastructurilor ideologice ale textelor, autorul plaseaza orice activitate de lectura in orizontul praxisului cultural in sens larg. Nu fara a ne avertiza ca o asemenea optiune are menirea sa conduca critica literara spre modalitati speciale de implicare in sistemul socio-cultural, nu spre „analiza stiintifica a acestui sistem al actiunii sociale“. In ceea ce ii priveste, cititorii insisi – in cazul de fata studentii – isi exerseaza si simultan isi problematizeaza abilitatile de re-scriitori de texte) ca si pe cele de interpreti profesionisti, uzind de strategii teoretice subtile.
In cartea lui Marcel Cornis-Pop, atentia critica este reorientata dinspre intrebarea „Ce face ca literatura sa fie literara?“ catre mecanismul socio-cultural care ia in stapinire literatura, o foloseste, o organizeaza, o traduce si o refracta. Formulata din aceasta perspectiva, intrebarea cu adevarat relevanta ar suna cam asa: „Cum are loc rescrierea, in serviciul carei ideologii, pe baza carei poetici si cu ce rezultate?“. Caci, dupa Marcel Cornis-Pop, rescrierea – sau ceea ce Lefevre numeste in alta parte refractia – reprezinta o modalitate viguroasa de diseminare, ca si de transformare culturala, inculcind definitiilor traditionale ale literaturii un coeficient salutar de dinamism.

Autorul cartii abordeaza aici un subiect sensibil, care in ultimele doua decade n-a lasat indiferenti teoreticieni de prima marime, de la Nelson Goodman la Gérard Genette, sa zicem. In versiunea primului, intrebarea-cheie care il preocupa pe Marcel Cornis-Pop ar putea sa sune asa: „Cind este literatura?“, ca pandant al intrebarii generice: „Cind este arta?“. Ceva mai nuantat, Genette despica firul nu in doua, ci in patru, facind o veritabila echilibristica conceptuala si preferind sa separe – nu atit de transant ca in cartile sale timpurii – intentia creatoare de atentia receptoare, intre criteriile esentiale de identificare a literaturii. Poeticianul francez trece pe seama receptorului responsabilitati mult mai importante decit ar fi fost dispus s-o faca in decadele trecute, rezervindu-i misiunea de a atribui – in mod proiectiv – unui text o alta intentie creatoare decit cea care i-a stat la origine. S-ar naste astfel un efect de intentie – sintagma la fel de lunecoasa, teoretic, ca asa-numitul efect de real.
Spre deosebire de Genette, care le acorda in continuare un credit substantial autorului si proiectelor sale, directiile critice selectate si puse sub lupa la lucru de Marcel Cornis-Pop rezerva o sarcina considerabil mai mare receptarii, chemate sa reconstituie, daca nu chiar sa compuna de-a dreptul „desenul din covor“.

De altfel, as adauga in incheiere ca sintagma „desenul din covor“ are in cartea lui Marcel Cornis-Pop citeva sensuri distincte. Pe de o parte, ea se refera la proza omonima a lui Henry James, folosita ca esantion pentru experimentele de lectura. Bucata insasi functioneaza metonimic fata de intreaga productie a unui prozator, care este o figura tutelara a intreprinderii critice a lui Marcel Cornis-Pop. (La Henry James se fac referiri frecvente, se reproduc pasaje si se aleg motto-uri din scrierile sale.) Pe de alta parte, covorul desemneaza textul in tesatura sa literala, pe canavaua caruia cititorii sint chemati sa descopere si mai ales sa „figureze“ un desen semnificativ anume. Titlul prozei lui Henry James metaforizeaza, asadar, insusi procesul lecturii si are o dimeniune speculara. De altfel, criticul Marcel Cornis-Pop insista asupra fibrei speculare a textului lui James. Asta poate si fiindca, simultan, metafora in cauza se refera la insusi proiectul sau critic – unul participativ, productiv si creator de retele si tesaturi de sens, obliterate de o configuratie ipotetica centrala – si functioneaza autoreferential fata de intreg volumul care ni se propune spre lectura.

Poate ca cea mai importanta calitate a cartii recent traduse a lui Marcel Cornis-Pop este capacitatea autorului de a acomoda si a pune sa coopereze cu profit reciproc doua inzestrari considerate in mod curent incompatibile: detenta speculativa, gustul pentru elaborari teoretice sofisticate si, respectiv, practica unei inginerii analitice meticuloase, dispunind de un aparat tehnologic de virf. Ele sint de fapt cele doua vocatii ale criticului si ale profesorului Marcel Cornis-Pop. Nu sint deloc sigura pe care dintre cele doua vocatii si-a cultivat-o cu precadere la Universitatea de Vest si pe care in noua sa patrie de peste Atlantic.