OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lipite cu pap in cinci straturi – o munca facuta, judecind dupa stilul inconfundabil, de-o unica firma care-si plateste angajatii in acord – publicitatea electorala a inundat Bucurestiul. Ai lor lipiti peste-ai nostri si viceversa; afisele sint patate, fac cute, atirna si se rup, se-ntind peste tot in rinduri sui si monotone. O incredibila, si prea putin utila, risipa – un peisaj dezolant in orasul care incepea sa dea semne de curatenie.
O documentare sumara se poate face si culegind material electoral de pe jos – zace din belsug la Universitate. La douazeci de metri mai incolo, citiva tineri ti-l ofera insa amabili, situatie perfect ridicola. Mai spre marginea orasului densitatea masinariilor comunicationale scade, dar stilul e acelasi. Se vor dovedi greu de curatat zidurile, stilpii, gardurile, vitrinele – si privirile noastre.

Excesul de imagini indistincte si de mesaje liminare e egal cu anularea oricarui mesaj, daca nu sugereaza cumva ca activitatea politica se limiteaza la un carnaval cu confetii supradimensionate. Pe linga anestezia nervului politic al cetatenilor, o paguba de mii de tone de hirtie si de zeci de miliarde de lei, imputabila nesimtirii de partid, sau lacomiei prestatorilor de servicii, sau unor farseuri cinici, sau vreunor nepoti; si, in orice caz: unor consilieri vadit inconsiliabili. Sau tuturor – deci nimanui, ca de-obicei.
Am putea pune la cale o analiza sistematica in detaliu (riscind sa depasim insasi dimensiunea obiectului ei) dar e si prea tirziu si inutil.


Conceptie

Designul acestor tiparituri lasa o impresie turbure. La o privire sumara, care include si clipurile tv, par sa nu se incadreze in nici o strategie („gaselnita“ campaniei Isarescu pentru editia a doua a afisului – „vandalizarea“ – e o gluma care nu schimba nimic). Ni se pare ca le lipseste chiar o minima competenta comunicativa; lucrul asupra caruia ne putem permite un diagnostic – conceptia grafica (dincolo de constatarea de bun-simt ca sint pur si simplu urite) – nu poarta nici unul dintre semnele competentei.
„Marfa“ arata ca o mina de candidati la un post administrativ de calificare medie. Iar acest mod de prezentare i-ar exclude pe toti din discutie la orice firma cu pretentii normale.

Partidele nu par sa aiba un ghid de identitate si de prezentare. Siglele se pierd in pustiul vizual sau par ornamentale si sint oricum creatii care ar trebui, credem, regindite putin la vreo ocazie. Sigla PNL*, de pilda, o sageata intepenita in coltul unui patrat, contrazice ce vrea sa exprime. Trandafirul PD e inchis si el intr-un patrat; la fel „I“-ul lui Isarescu – devine semnul international pentru „punct de informatii“. Bobocilor de trandafir (sau sint lalele?) ai PDSR li s-au smuls petale de la margine, ca sa para proaspeti.
Imaginea este inexpresiva, layout-ul tuturor e complet lipsit de fantezie. Tipodesignul e minimal, cu fonte prea uzuale si, de indata ce apare mai mult text, se instaleaza dezordinea. Paginarea e lipsita de contrast, de tensiune, de accente.

Elemente grafice care ar putea sa aduca ordine in vizualizari si sa clarifice conexiunile sint folosite haotic: PNL are de pilda o bara galbena la stinga fotografiei si sigla la stinga initialelor. Afisul cu indicatia pentru alegator are insa cu totul alta constructie si numele partidului e scris neprescurtat; nuanta de albastru e alta. PD foloseste pentru pliante citeva formate si machete diferite, in nuante care merg de la albastru la bleu. Pe unul dintre ele cineva a avut ideea ridicola de a tipari calendarul pe 2001 („omul si calendarul“?).
Culoarea dominanta e un albastru (al situatiei?, aluzie precoce la Europa unita) devenit non-partinic, in multe nuante instabile. Doar ApR ocupa rosul – si galbenul asortat la cravata lui Melescanu.
Nenumaratele petice de hirtie in formate de la A6 la carte-de-vizita, tiparite prost dar in culoare, contribuie si ele la dezordine.


Imagine

Fotografia are calitatea portretelor la minut, la care se adauga (din care se scade) machiajul neglijent si, la tehnoredactare, tifetarea** uneori sumara. Reteta unica: marfa politica e plasata pe un fond neutru (mesaj negativ sau in cel mai bun caz nul), fixeaza obiectivul aparatului de fotografiat cu o privire indirjit-apriga (Roman; Stolojan, in plus livid) sau blind condescendenta (Isarescu: i s-a creat – de ce? – si o aura subtire, albastru-inchis). Cerveni, daca n-ar purta cravata verde (cu picatele, la haina gri cu dungi subtiri; totul, se-ntelege, pe albastru) ar avea privirea unui cowboy trecut de apogeul expresivitatii. Manole Gheorghe Eduard, singurul candidat care are si miini, ne arata cu degetul ca Uncle Sam in vestitul afis de propaganda american (We Want YOU!), dar sta din profil de parca ar spune: „Duceti-va voi, si sa nu ziceti ca nu v-am zis“. Frunda György e fotografiat pe o flamura – albastra (fireste). Melescanu da singura poza cit de cit civilizata de buletin (daca n-ar avea tenul prea gras), un bust pe un fond in mod exceptional de alta culoare decit albastru. Iliescu e usor intinerit, in traditia locala a Cooperativei Deservirea. La mai multi prezidentiabili, concentrarea a produs un usor strabism.


Mesaj

Alina Mungiu observa*** „derizoriul cu care niste partide sau niste oameni sint vinduti ca niste detergenti sau ca niste paste de dinti“ care „…au mai multa identitate decit majoritatea ofertantilor electorali…“. Desi a cauta dezacordul cu ceea ce spune Doamna Mungiu ni se pare deseori mult mai instructiv, de data asta sintem, fara alternativa, de acord; cu precizarea ca expresia „ofertanti electorali“ e desigur ironica, daca nu-i cumva un termen tehnic (aici exagerat) – la drept vorbind, zidurile sint pline de solicitanti. Cel mai cras exemplu: o duduie cu garoafa, aplecata umil de spate si privind cu solicitudine in obiectiv, intinde miinile impreunate cu palmele deschise in sus, pe care floarea ApR-lui pare ca le strapunge dureros – iconologie atit de clara, incit ni se pare imposibil ca fotograful sa nu fi stiut ce exprima aceasta imagine cristic-mendicanta. Bascalia nu ne displace, dar a-ti bate joc in acest mod prea evident de cel care te plateste ni se pare in egala masura neprofesional si necinstit. Pentru orice eventulitate, sub beneficiul, determinat, pardon d’expresie, cultural, al dubiului: in cazul in care asa ceva NU este o ironie, situatia chiar e cit de dramatica o vede, cu obisnuita si suparatoarea ei precizie, Alina Mungiu-Pippidi – ba chiar si mai si.


Texte

„Viitorul tau e grija mea“ („Melescanu Presedinte“), suna ca o ironie pe care privirea melancolica o infirma, tensiune dramatica probabil neregizata. „A venit presedintele“ („ihim; chiar, care?“ iti vine sa intrebi, si: „ce te uiti asa?!“) – Stolojan, a carui mina, ca mina multor statui de politicieni, pare sa stea cu degetul pe tragaciul unui invizibil revolver indreptat spre privitor. „Oriunde in lume gesturile cele mai simple sint cele mai eficiente“ (BTR). „Eu sa accept locul doi?“ – una din putinele reclame care (se) ofera si nu cere, care domina si nu solicita umil atentia – din pacate candidata cu ochi verzi face reclama (mult mai buna) pentru Winston (nu ca am fi noi in mod special greu de multumit). „Roman pentru Romania“ – asonanta deloc ingenioasa (pe afisul de format mare, un contracandidat lipit pe frunte cu franchetea unei bancnote de saftea). „Intra in contact cu intreaga lume“ (L&); „Aproape de oameni, impreuna cu ei“ (Iliescu, cu o expresie ghidusa). „Atitudinea creeaza viitorul“ (Kent cu Charcoal Filter); „Mugur Isarescu presedinte – pasul inainte“ (sic!), o rima din pacate deplasata. „Viitorul fara viza“ – un motto sonor dar ambiguu, pe care sigla UDMR – o aluzie banuim neintentionata la sigla Air Canada si/sau la stema Canadei – nu-l clarifica. „Al 13-lea salariu. Noroc cu Viceroy“. „Viitorul suna bine“ – la telefon.

–––––-–––
* Stingace reminiscenta, probabil involuntara, a vestitei sigle pentru Deutsche Bank a lui Stankowski, din anii optzeci.
** „Tifetat“: unele fotografii sint „decupate“ si plasate pe alt fond decit acela pe care au fost fotografiate.
*** In: Treaba de amatori, 22, 47/21-27 nov. 2000, Campaniile amatoricesti, p. 3
N.B: „Documentarea“ noastra sumara a constat din citeva plimbari prin Bucuresti. Dupa cum se poate observa – din pacate prea usor –, am omis un candidat. Ziaristul roman se pricepe, desigur, la toate, inclusiv la psihiatrie – dar obiectul acestui articol este designul.