Autor: 
Categoria: 
În acest moment de schimbare a paradigmei contemporane – în care piața de artă, emergentă la noi, impune noi gusturi, teme și repere ideatice –, creația lui Teodor Graur se particularizează printr-o plinătate organică și prin stabilitate a discursului plastic.
La Galeria „Anca Poterașu“ (www.ancapoterasu.com), acesta propune o mică
expoziție, dar cu o miză importantă, de dimensiunea unui program – Romanian
Context: From Pop-Art to Genuine Design. Tavanul acestei galerii este „tapetat“
cu lucrări de pictură cu iz asumat amatoricesc, care reprezintă portrete
iconice ale unor idoli ai pop-culturii din epoca vesperală a ceaușismului.
Discret, pe una dintre ele am remarcat anul 1987. Graur picta atunci în răspăr.
Sau în zeflemea, ludicul era o cauză. Totuși, ce i se putea reproșa în acel
context istoric? Pictura lui era recognoscibilă pentru oricine dorea să o
„contemple“, iar politrucul de orice calibru putea să-și rîdă în mustață, sau
să privească suspicios peste umăr... Dar și artistul își putea îngădui să-l
scruteze pe acesta din urmă, ghiduș, pe sub sprîncene.
Cum se percep aceste lucruri astăzi? Cel puțin în două feluri: întîi, cu
nedumerire, și apoi, cu stupoare. Nedumerirea se consumă mai rapid decît
stupoarea, pentru că ajungi să constați că arta românească de atunci era doar
atît: subversivă cît să le placă tuturor „taberelor“. Se practica minima
rezistență, într-o vreme în care viața unui om nu valora mai mult decît prețul
copitelor de porc din galantarele alimentarelor socialiste. Stupoarea persistă
cînd te gîndești că acea minimă subversiune funcționează, astăzi, cu valoarea
unei arvune, plătite atunci! Altfel spus, ceea ce în amurgul ceaușismului era
ca un os în gît, în acest moment devine „fișă de istoria artelor“. Dividentele
produc plusvaloare. Asta pentru că Teodor Graur este „marele combinator“, o
întruchipare a lui Ostap Bender în straie și cu pălărie de artist. Știe
nemaipomenit de bine să convertească sugestia ironiei și a parabolei în obiecte
cu încărcătură mitologică (în sensul atemporalității).
Designul genuin pe care-l practică artistul de mai mulți ani nu e decît o
formă superioară de a arăta că orice artefact se poate învesti ca obiect
artistic, în care intervenția celui care-l realizează implică gustul, măsura și
ingeniozitatea – dimensiuni ale firescului artei dintotdeauna, cam neglijate și
eludate (dacă nu uitate de-a dreptul) în discursul plastic contemporan. Graur
le deține într-o manieră desăvîrșită, strunită bine. Pentru că stă constant cu
mîna pe pulsul artei vii. Pentru că prin ce a făcut și face îi asigură seva, cu
toate ingredientele vitale.
Teodor Graur rămîne o figură marcantă a timpurilor noastre, pentru că încurcă și tot el descurcă (fără sofisme) ițele artei actuale, contemporane pînă-n măduva oaselor celor care o fac și o consumă...
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters