OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In 1982, cind m-am angajat la Centrul de Sociologie Urbana si Regionala (CURS), am fost „avertizat“ de un prieten ca voi avea coleg un tinar cercetator tacut, impatimit de sociologie si de o verticalitate uimitoare. Traian se intelegea bine cu toti colegii. Traian sarea in ajutorul tuturor, fara sa ceara niciodata ajutor. Traian nu accepta sa calci in picioare principii. Brusc, devenea inflexibil. Altfel discuta, accepta si isi corecta sau nuanta orice text, orice atitudine, orice reactie, daca nu exista riscul de a-si incalca principiile. Ce principii? Dreptatea sociala si umanismul.

In foarte scurt timp, Traila a ajuns prietenul meu. Mai bine de 20 de ani ne-am impartasit ideile despre oameni, despre lumea in care traim, despre colegi, am birfit si am pus tara la cale. Eu am parasit CURS-ul. El a facut sociologie toata viata numai la CURS. Am ramas prieteni si obisnuiam sa ne intilnim adesea. In grila raspunsurilor sociologice, as raspunde ca ne vorbeam saptaminal. Lumea in care traim ne provoca, ne furniza noi si noi subiecte de discutie. A avut un singur loc de munca, o singura preocupare, o unica pasiune: sa armonizeze teoria sociala cu cercetarea de teren. Peste ani am inteles ca, fara sa o marturiseasca, se voia un continuator al Scolii sociologice a lui Gusti. A reusit.

Astazi este considerat un sociolog de marca in sociologia rurala, in sociologia locuirii si in sociologia virstei a treia. Sociologia rurala in Romania a pierdut unul dintre putinii sai specialisti postbelici.
Traila nu mergea la serviciu, el „se ducea la program“, imi spunea cind ne intilneam. Dupa o vreme, de cite ori ii telefonam la CURS, il intrebam: „Traiane, esti la program?“. Devenise un fel de limbaj al nostru. Am crezut ca parodiaza birocratia, care te obliga sa respecti un orar riguros de lucru, sa semnezi condica sosire-plecare, chiar si atunci cind activitatea nu se supune unor astfel de standarde. Numai ca el era la program si simbata sau duminica, el era la program cind sotia l-ar fi vrut in vacanta.
Mult mai tirziu am inteles ca el avea un program intelectual. A ajuns conferentiar universitar, director adjunct, a scris carti si articole. Dincolo de statistica rece a functiilor sau a pozitiilor cistigate, a lucrarilor publicate, el a reusit sa demonstreze sociologilor ca adevarata sociologie se face numai daca aderi la o seama de valori.

Tocmai pentru ca a impartasit valori si nu oportunisme, Traila a facut sociologie cu aceeasi circumspectie, aceeasi corectitudine, aceeasi grija pentru a desprinde problematica umana reala dintr-o lume care nu se lasa usor citita, si inainte, si dupa 1989. Cind alti colegi de generatie au renuntat sa mai „faca teren“, Traila a continuat, pina in ultima zi, cu aceeasi curiozitate sociologica, sa strabata tara. A lasat sute de chestionare pe care a facut insemnari suplimentare, adevarate observatii sociologice de teren. Il batea gindul sa se apuce sa sistematizeze toate aceste observatii de ani de zile, realizate in cele mai diverse contexte sociale. Avea 56 de ani. „Mai am destul timp la dispozitie“, parea sa imi spuna uneori. Astazi, cine ii va mai interpreta sociologic gindurile si ideile scrise rapid pe manseta chestionarelor, ori de cite ori terenul era mult mai bogat in semnificatii decit putea surprinde impersonalul chestionar?
Grupul sociologilor din Romania il va recunoaste intotdeauna. Evocarea mea intr-o revista culturala s-a nascut din nevoia de a elogia omul.

Viata avea sa imi confirme ca nu mi-am ales un prieten oarecare, ci un adevarat prieten. Dupa 1990, fosti colegi comuni de la CURS au descoperit lucruri neasteptate despre ei in Dosarele de urmarire informativa ale Securitatii. Fragmente ale unui astfel de dosar – cel al lui Radu Ioanid – au fost publicate in Observator cultural. Atunci m-a socat sa aflu cum colegi pe care ii stimam si cu care aveam discutii dincolo de formalismul relatiilor de serviciu au fost informatori zelosi. Traila este singurul dintre cei chemati de ofiterii de Securitate pentru a da relatii despre colegii nostri care nu a ajuns informator. Reteta lui a fost extrem de simpla: de fiecare data vorbea foarte corect si dadea informatii exacte despre colegi. Securitatea nu avea nevoie de astfel de date. De fiecare data a refuzat jocul sau tirgul propus de Securitate. Alti fosti colegi au acceptat si au fost informatori, el a ramas mereu in afara acestor jocuri. Intr-o seara, la sfirsitul lui iulie, a avut nevoie de un prieten. Nu am intuit si atunci ne-a parasit. Dialogurile noastre vor continua.