OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Crina BUD
Rolurile si rolul lui A.E. Baconsky in cultura romana
Editura Paralela 45, Colectia „Deschideri“, Pitesti, 2006, 306 p.

Monografia Crinei Bud despre „rolurile si rolul lui A.E. Baconsky in cultura romana“ este, fara indoiala, o lucrare necesara dedicata uneia dintre cele mai reprezentative, mai fascinante si mai sinuoase personalitati scriitoricesti din anii comunismului autohton. Nu e vorba doar de (inca) un semn al cresterii interesului tinerilor pentru istoria literara, fapt imbucurator in sine. A urmari evolutia autorului Cadavrelor in vid – de la studentia „suprarealista“ la ferventul conformism partinic din anii stalinismului pur si dur, trecind prin renegarea estetizanta de la Congresul Scriitorilor din 1956, prin statutul de lider al gruparii de la revista clujeana Steaua (ca virf de lance al „recuperarii lirismului/esteticului“ dupa micul dezghet hrusciovist din 1957), pina la metamorfoza reformatoare, subversiva si insingurata a umanistului antiutopic si apocaliptic din ultimul deceniu de viata, deceniu incheiat prin tragicul sfirsit in cutremurul din 4 martie 1977 – echivaleaza cu o sectiune prin istoria culturala a regimului.

Pe de alta parte, recuperarea critica a unui scriitor intrat, din cauza estetismului sau iesit din moda, intr-un relativ con de umbra este mai mult decit avenita. Caci Baconsky nu a fost doar un personaj spectaculos („dandy-ul comunist“ intre entuziasmul utopic si dezamagirea antiutopica), ci si autorul unor carti de prima marime, profunde si inovatoare, un umanist european de aleasa si vasta cultura.

Exceptionala poezie neagra din Cadavre in vid (1969) si cea fals-prozaizanta din Corabia lui Sebastian (1976), eseul despre „declinul metaforei“ si Schita de fenomenologie poetica (1969), fundamentala Panorama a poeziei universale si eseurile umaniste din Meridiane, spectacolul cultural complex si hibrid din Remember. Fals jurnal de calatorie, universul fantast si apocaliptic din Echinoxul nebunilor si alte povestiri, antiutopia/parabola antitotalitara din Biserica neagra sint momente mult mai stimulative pentru cititorul de azi decit reveriile istorizante din Fluxul memoriei, sa zicem.
Crina Bud este cadru didactic la Universitatea de Nord din Baia Mare. Din pacate, cartea sa – un debut editorial – nu ne ofera nici un fel de date cu privire la activitatea autoarei. Nu se spune nici ca e vorba despre o teza de doctorat sustinuta la Cluj in 2005 cu profesorul Ion Pop (care semneaza textul de prezentare de pe coperta a patra), desi organizarea lucrarii, protocolul enuntarii obiectivelor si bibliografia nu lasa loc de prea multe indoieli. De ce atita discretie?

Am inceput lectura cartii cu entuziasm. Prima sectiune – cu caracter istorico-biografic – alerta, bine informata si cu nerv critic, neocolind chestiuni delicate (de ordinul colaborarii cu Securitatea) este de departe cea mai valoroasa. Daca autoarea ar fi pastrat aceeasi stacheta si ulterior, am fi avut o monografie de referinta. Desi in punctul de plecare cam scolareasca, organizarea tematica a capitolului despre „rolurile poetului“ („natura“, „istoria“, „tara si drumurile“, „meditatia asupra cuvintului“) nu ar fi fost neaparat amendabila. Problema e ca, pe linga unele disocieri incitante, risipite ici-colo, textul se impotmoleste in truisme mioape: stilul adeseori stingaci al comentariilor, didacticismul cam prolix al (supra)interpretarilor, formularile naive („un simt al istoriei peste medie“, „cumplitul final in cutremur il deschide spre legenda“ etc.) analogiile irelevante, apelul la „autoritati“ critice precum Horia Capusan s.a. plaseaza acest capitol sub semnul conformismului provincial.

O inviorare sensibila inregistram in sectiunea dedicata prozei. Analiza tematica e dublata de un comentariu stilistic atent, nespectaculos, dar nu lipsit de exigenta estetica. Retin atentia pasajele despre „neo-fantastic“ (pe urmele teoretizarilor Ilinei Gregori) si analogiile cu „profetismul“ si „distopia“ din romanele-parabola ale lui Matei Calinescu (Viata si opiniile lui Zacharias Lichter) si Octavian Paler (Viata pe un peron, Un om norocos). Autoarea epuizeaza, practic, exegeza operei lui A.E. Baconsky si – sub raport bibliografico-documentar – studiul ei impune prin seriozitate. Lucrarea isi revine cu adevarat in capitolul despre eseistul Baconsky, despre autorul notelor de calatorie propagandiste sau culturaliste si al monografiilor despre artele plastice „in oglinda“. Comparatia cu demersurile unor adversari cerchisti de calibru, precum Stefan Aug. Doinas sau N. Balota, este relevanta, la fel si analiza eseului despre declinul metaforei-ornament (si despre evolutia poeziei in sensul tranzitivitatii, respectiv al „tonului metaforic“ si al „metaforei-intreg“), evaluarile privind optiunile comentatorului de lirica universala sau cele privind refuzul experientei exterioare a „falsului calator“, in favoarea experientei interioare. Refuzul sistematic al confesiunii impudice, al dezvaluirii autobiografice ar fi meritat, probabil, si o analiza mai de profunzime (il intilnim si la alti calatori ai epocii, la Octavian Paler spre exemplu, cu valoare de simptom cultural).

Oricum, observatiile privind succesivele „renegari“ ale optiunilor scriitorului, refugiul compensator/purificator in arta si progresiva „debarasare de masti“, „dialogul interior al tuturor volumelor care se completeaza unul pe celalalt“, sublimarea dramei interioare sau „preluarea de formule epuizate cu scopul clar de a le depasi“ merita apreciate. Mi se pare usor deplasat in schimb orgoliul (complexul) localist al autoarei atunci cind afirma ca, prin Declinul metaforei, Baconsky „reuseste sa-i devanseze prin unele idei sustinute pe mari teoreticieni recunoscuti in plan universal“. Sau identificarea, nu tocmai originala, a asemanarilor intre memoria baconskiana si cea proustiana. Analizele privind „scena“ discursului poetic sau prozastic al scriitorului sint usor otioase. in schimb, de fiecare data cind sint formulate, delimitarile critice fata de diferitii contestatari ai poetului sint subtile si pertinente. Mai putina timorare didactica, dublata de o mai mare naturalete a discursului, ar fi ridicat, cu siguranta, nivelul volumului.

O prima obiectie de fond pe care i-as aduce-o prezentei monografii – prima de asemenea amploare dedicata lui Baconsky – e legata de teoria „rolurilor“. Lasa ca in viata publica din comunism mai totul era disimulare, „teatralitate“ si „rol“... Pornita de la observatiile severe ale unor critici ai scriitorului (de exemplu, Gh. Grigurcu) si de la titlul unei proze scurte tardiv recuperate (Ultimul rol), dar mai ales de la ideea „mastilor“ acestui „estet al melancoliei“, teoria in cauza are, in opinia mea, doua pacate: 1) nu distinge suficient intre rolurile jucate pe scena sociala a literaturii si „rolurile“ jucate pe scena interioara a poemelor, prozelor, eseurilor si insemnarilor de calatorie; 2) are un domeniu de aplicabilitate limitat si un caracter prea vag, irelevant. La urma urmei, multi scriitori importanti au jucat un rol estetic sau mai multe in epoca... Foarte scrupuloasa in a contextualiza implicarea partinica a poetului din perioada stalinista si schizoidia sa ulterioara (inclusiv dandysmul si opulenta aristocratica afisate de fostul „Tolea“, devenit anticomunist informal intre prieteni), Crina Bud rateaza, apoi, contextualizarea ideologica a scrierilor din perioada ceausista. Nu numai ca autoarea nu-si pune problema „libertatii absolute“ de calatorie in Occident a lui Baconsky (imputate de atitia confrati, mai ales dupa 1989), dar nu vede nici compatibilitatea perversa intre critica Occidentului consumist din Remember... sau Corabia lui Sebastian si „umanismul“ ceausist.

Nu patriotismul lui Baconsky sau critica sa la adresa societatii de consum sint in chestie (autenticitatea lor este evidenta) ci – ca si in cazul lui Noica si al altora –, compatibilitatea dintre atitudinea lor si interesele sistemului national-comunist. Apoi, daca Baconsky a jucat intr-adevar un „rol“ in dezghetul estetic din 1957, si mai ales daca delatiunile sale din anii ’50 – atestate in special de victime: fostii cerchisti sibieni, dar si de un calau ca N. Plesita – apartineau unui „Iuda cu program“, ar trebui sa ne intrebam in ce masura „rolul“ cu pricina a fost comandat/permis sau asumat ca gest de opozitie. S-ar putea ca adevarul sa fie undeva la mijloc. Daca prima varianta se dovedeste insa valabila, de mitul „curajului literar“ al grupului de la Steaua si al scriitorilor „recuperatori“ se alege praful: meritele ar apartine exclusiv Partidului-regizor care, in acord cu destalinizarea de la Kremlin, a dat drumul la lirism si estetic, iar opozitia la realismul socialist ar fi una „cu voie de la politie“. Chiar si in anii destinderii celei mai avansate, existau niste limite pe care nu aveai voie sa le depasesti... Iar Baconsky le-a trecut cu adevarat abia prin romanul de sertar Biserica neagra, publicat postum in 1990, dar citit la Europa Libera inca din timpul vietii scriitorului. Este, oricum, tulburatoare coincidenta mortii la cutremur a unor fosti scriitori de incredere, care s-au radicalizat (Baconsky si Ivasiuc).

Pentru a nu mai vorbi de coincidentele – citate de Crina Bud – relatate de O. Paler si Petre Stoica, prieteni ai lui Baconsky (intorcindu-se din strainatate pe 5 martie, primul gaseste in apartamentul sau o singura carte cazuta: Remember. Fals jurnal de calatorie, iar al doilea – un tablou pictat de acelasi autor proaspat disparut...).
Serioasa, avizata, stimabila ca teza de doctorat, cartea ramine – ca monografie critica – o promisiune insuficient onorata. Ar fi de dorit ca autoarea sa revina cindva asupra subiectului Baconsky, cu o lectura altfel intocmita, mai decantata stilistic si mai matura. Implicarea avizata, spiritul nuantat si daruirea exegetica a Crinei Bud ne indreptatesc sa speram la mai mult.