OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Traind precum Victor (Living like Victor), Compania Hoipolloi, Marea Britanie – spectacol prezentat in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu (30 mai) si pe scena teatrului Odeon din Bucuresti (1 si 2 iunie).


Despre Living like Victor, spectacolul trupei britanice Hoipolloi, citisem pe mica foaie promotionala: „Va garantam ca nu-l veti uita prea curind“. Cei patru actori, Isabel Caballero, Andrew Pembrooke (care se ocupa si de muzica), Stefanie Muller (semnind scenografia si costumele) si Shon Dale-Jones (autorul textului si regizor) fac cit 19: 15 personaje, plus regizorul, scenograful, costumierul si „omul cu muzica“. Patru tineri plini de haz, inteligenti, relaxati si cu mare priza la public au facut minuni pe scena Odeonului. Piesa, traznita rau, lasa loc unui spectacol in care se amesteca, asa cum promiteau rindurile promotionale, „gag-ul spumos“, „replica tembela“, dar si inventivitatea actoriceasca, regizorala si scenografica iesita din comun. Un spectacol avind in el ceva din MTV, ceva din desenul animat si din farmecul jocului copiilor care se folosesc de obiecte vazind in ele ce vor ei sa vada, cu toata convingerea. Toate trucurile teatrale sint scoase la vedere, se joaca... pe fata. Culisele fac parte (delicioasa!) din spectacol.

Am zice un spectacol postmodern, daca n-am fi avut impresia ca termenul pare, aici, depasit prin naturaletea cu care se pune totul la vedere (spre deosebire de unele spectacole romanesti numite postmoderne care emfatizeaza pretentios procedeul postmodern). Distanta dintre cei din sala si cei de pe scena a fost topita. Poseta unei doamne din public a ajuns obiect pe scena, o alta doamna, intirziata, a fost pret de citeva replici personaj al piesei (a fost „certata“ ca a intirziat), cei citiva tineri sub 18 ani (cu care Shon Dale-Jones a purtat, la un moment dat, un mic dialog) au fost rugati sa inchida ochii la una din scene. De la bun inceput, Stefanie Muller (care a jucat cu brio pe Stage Manager, dar si pe Thomas si, mai ales, animalele – ciine si oita) statea asezata cuminte pe scaunelul ei, uitindu-se cu mutra de Stan la toti cei care intrau in sala. Pauza intre acte e si ea de neuitat. S-a facut loc sponsorului (parodie a pauzelor de publicitate de la televizor), s-a multumit firmei Stella Artois si s-au aruncat in sala pahare de plastic si cutii cu bere.
Patru oameni cit 19! Teatrul in teatru din Teatrul Odeon, asa cum ni s-a garantat, nu va fi uitat prea curind de cei care au fost acolo si care au ris copios.