Despre competiţii, jurii şi premii

Autor: Mihai FULGER | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Palmaresul Anim’Est 2009 a fost în general echitabil, cele trei jurii dovedindu-şi profesionalismul şi onestitatea. Din competiţia rezervată lungmetrajelor (cinci la număr anul acesta), nici un film nu s-a desprins în cîştigător, impunîndu-se şi prin dramaturgie, şi prin realizare. În aceste condiţii, membrii juriului principal – cineaştii Georges Schwizgebel (autor elveţian de animaţie, cu dese sclipiri de geniu, care şi-a prezentat la festival opera de-o viaţă) şi Guilaine Bergeret (Franţa), alături de criticul de film român Alex. Leo Şerban – au fost nevoiţi să recurgă la o soluţie de compromis. Aceasta a fost producţia japoneză Pianul de pădure de Masayuki Kojima. Un film care mi s-a părut prea clişeistic şi didactic, dar care reuşeşte să utilizeze eficient o formulă brevetată şi chiar să provoace emoţie. În plus, muzica clasică (Mozart în primul rînd) reprezintă un atu incontestabil pentru o peliculă adresată cu precădere micilor spectatori.

Scurtmetrajele premiate au strălucit prin fantezie şi inventivitate, subtilitate şi umor. De exemplu, documentariştii bulgari Boris Despodov şi Andrei Paunov (cunoscuţi publicului festivalier român prin filmele Coridorul 8 şi, respectiv, Problema cu ţînţarii şi alte poveşti) au cîştigat secţiunea „Balkanimation“ cu o animaţie surprinzătoare, Trei surori şi Andrei (trimiterea la Cehov este intenţionată), în care au prelucrat interpretările unor foarte buni actori. Şi studentul german Gregor Dashuber a impresionat prin grafica superbă şi umorul negru debordant ale filmului său Să nu conduci niciodată cînd eşti mort, dar şi prin spectaculoasa sa manifestare a bucuriei din cadrul ceremoniei de premiere.

Cea mai contestabilă prezenţă în palmares este cea a laureatului competiţiei autohtone, Copacul urban de Vali Chincişan. O animaţie de concept interesantă, inclusă iniţial într-un proiect multimedia interactiv, însă mult prea lungă pentru ce are de transmis (şi pentru un film proiectat într-un cinematograf, nu într-un spaţiu artistic). Totuşi, Copacul urban le-a convins pe Anne Brotot (Franţa), Françoise Cathala (Belgia) şi Luminiţa Cazacu (România) că merită premiul cel mare. În schimb, două dintre filmele preferate de Mihai Mitrică, selecţioner şi director al festivalului, care le-a inclus şi în competiţia balcanică, au trecut aproape neobservate. Astfel, Firul Ariadnei de Bertóti Attila a primit în compensaţie o menţiune specială a secţiunii „Balkanimation“, iar Prietenul meu e un nor de Anton Octavian nu a intrat deloc în palmares. Primul scurtmetraj prezintă ingenios şi inteligent, în stil Aleargă, Lola, aleargă!, trei versiuni ale înfruntării mitologice dintre Tezeu şi Minotaur. (În paranteză fie spus, multe animaţii notabile din competiţia naţională au fost semnate de reprezentanţi ai minorităţii maghiare, care dovedesc deseori mai mult curaj decît realizatorii „majoritari“.) Iar al doilea este un film care nu doar spune o poveste închegată, ci şi transmite spectatorului o stare. Superb desenată şi foarte emoţionantă (secvenţa cu dansul roboţilor), animaţia lui Anton Octavian vorbeşte despre inocenţă, prietenie şi puterea imaginaţiei de a transfigura realitatea. Un alt scurtmetraj care a primit o menţiune (pe deplin meritată) este Zgomot alb de Marius Pandele, film „cu poantă“ care beneficiază şi de o grafică excelentă.

După ce am urmărit cu mare interes cele 20 de scurtmetraje incluse în competiţia românească a festivalului, pot să mă declar optimist: animaţia autohtonă are viitor! Nivelul este clar mai ridicat decît la cele două ediţii anterioare şi încep deja să se impună nişte realizatori care merită urmăriţi. La fel de limpede mi-e că Anim’Est are un rol crucial în dezvoltarea genului la noi: pe perioada festivalului se formează noi animatori şi noi echipe, iar unii realizatori par să creeze special pentru acest eveniment. De pildă, dintre premianţii ediţiei precedente, au revenit în competiţie Alexei Gubenco (cu V.L.C., un film savuros, dar cu bătaie scurtă, despre efectele recesiunii economice) şi Andreea Bogdan (cu Continuum, o ambiţioasă animaţie mixtă, folosind şi actori).

În concluzie, la Anim’Est animaţia românească dovedeşte că încă mai trăieşte. În plus, genul oferă o diversitate chiar mai mare decît filmul live-action: realizatorii apelează la numeroase metode şi tehnici de animaţie, nu există încă manierisme şi reţete. Din păcate, succesul la alte festivaluri internaţionale se lasă încă aşteptat…