OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Peter BROWN
Trupul si societatea
Editura Rao, Bucuresti, 1999, 571 p., 162000 lei


In Corpul si sexul de la greci la Freud (Humanitas, 1998), Thomas Laqueur, profesor de istorie la Universitatea Berkeley, subliniaza necesara precautie in interpretarea unor texte mai vechi despre corporalitate: „…este foarte dificil sa citesti carti antice medievale si renascentiste despre trup cu ochelarii epistemologici ai Iluminismului, prin care lumea fizica – trupul – apare ca «reala», in timp ce intelesurile ei culturale sint epifenomenale“.

Surprinzatoarea idee enuntata de profesorul Laqueur pornind de aici este aceea ca, in astfel de texte preiluministe, sexul sau corpul trebuie sa fie inteles ca fenomen, in timp ce genul (gender), pe care contemporaneitatea il vede ca pe o categorie culturala, trebuie sa fie privit ca primordial sau „real“. „A fi barbat sau femeie insemna a detine un rang social, un loc in societate, insemna asumarea unui rol cultural si nu a fi (s.a.) organic unul sau altul dintre cele doua sexe incomensurabile. Cu alte cuvinte, inainte de secolul al XVII-lea, sexul era inca o categorie sociologica si nu una ontologica (s.m.)“.
In timp ce pregatea aceasta carte, Thomas Laqueur se intilnea aproape zilnic, cum povesteste in Prefata, in fata unei cesti de cappucino, cu Peter Brown, care la rindul lui lucra la o carte – despre trup si societate in Antichitatea tirzie. Peter Brown apare, alaturi de alte nume binecunoscute ca Stephen Greenblatt sau Catherine Gallagher, pe lista prietenilor si colegilor care au citit si au comentat manuscrisul lui Laqueur chiar pe masura ce „prindea trup“.
Cartea lui Peter Brown a aparut in 1988, iar a lui Laqueur, doi ani mai tirziu.

Dincolo de citeva puncte de interes comun – autorii impartasesc preocuparea pentru constituirea identitatii individuale in raport cu o societate care exercita constringeri, pe care le discuta pe larg –, cartile celor doi se ocupa de lucruri diferite. Peter Brown scrie o carte despre paleocrestinism, in care abordeaza „practicile de renuntare sexuala permanenta – abstinenta, celibatul, virginitatea pe viata – comparativ cu respectarea unor perioade de abstinenta sexuala temporara“. Thomas Laqueur e interesat de mutatiile intervenite in viziunea asupra lumii de-a lungul timpului, acestea determinind, afirma el, inaintea datelor oferite de studiul anatomiei, conceptia despre corp si sex dominanta intr-o epoca (de exemplu, persistenta ideii ca exista un singur sex, cel masculin, iar organele feminine sint o varianta a celor barbatesti, intoarse insa spre interior). Totusi, cele doua carti sint piese ale unui tablou cuprinzator al preocuparilor, anxietatilor, obsesiilor unor lumi succesive despre care stim, in fond, atit de putin, dar care au avut un rol deloc de neglijat in cristalizarea, in timp, a bagajului modern de prejudecati, angoase, interese.
Principala preocupare a lui Peter Brown este aceea de a clarifica notiunile de om si societate pe care le implica renuntarea sexuala, analizind atent ecourile si controversele generate de aceste notiuni in rindurile scriitorilor crestini care au abordat subiecte ca natura sexualitatii, relatiile dintre barbati si femei. Structura si intelesul societatii sint puse in lumina urmarind atent atit particularitatile traditiei catolice, cit si pe ale celei rasaritene in abordarea unor astfel de probleme.

Calificind de la bun inceput (cum insusi autorul o face) drept excentrice, extremiste, radicale ideile care ii obsedau pe oamenii primelor cinci secole, am spune un adevar, dar am lasa, totusi, in umbra proportiile. Pentru a da un exemplu din chiar primul capitol al cartii, in secolul al II-lea d.C. speranta medie de viata era sub 25 de ani, iar pentru ca populatia Imperiului Roman sa ramina, practic, stationara era nevoie ca fiecare femeie sa aiba, in medie, cinci copii (virsta medie pentru casatorie era... 14 ani, pentru femei); in acest context, doctrina Sfintului Pavel – renuntare sexuala permanenta – nu putea fi privita de societate ca o oarecare excentricitate: ea ameninta insasi supravietuirea, mai ales in cazul comunitatilor mici.
Celibatari (chiar si pe viata) existasera dintotdeauna. Fiozofilor, de pilda, li se permitea, in general, sa ramina fara urmasi (sa nu-si indeplineasca, deci, o „datorie fata de cetate“) si existau femei virgine („consacrate“) in jurul templelor. Totusi, mesajul acestora difera radical de acela al abstinentei sexuale crestine. Vestalele din Roma sau prorocitele Greciei antice erau importante pentru comunitate tocmai prin aceea ca starea lor constituia o anomalie. In crestinism, insa, virginitatea „face cariera“, ajungind sa simbolizeze perfectiunea lumii, starea originara de perfectiune a umanitatii pe care fiecare barbat sau femeie ar trebui sa o recupereze.

In ciuda falsei sale faime, Imperiul Roman, la patrunderea crestinismului, era departe de a fi un spatiu al dezmatului. Multe si precise reguli (e drept, nu de toti respectate) guvernau viata in societate. Daca ejacularea, de exemplu, era recomandata de medici uneori, pentru a curata corpul de saminta (care ar fi putut produce, se credea, dureri de cap si toropeala), – excesul de activitate sexula era considerat periculos, pentru ca astfel s-ar goli trupul de suflul vital, rezultatul fiind efeminarea. (Situatia confirma, iata, afirmatia lui Laqueur cu privire la corpul si sexul construite cultural).
Paginii si evreii contemporani lui Pavel aveau convingerea ca impulsurile sexuale (dezordonate) pot fi socializate si pot capata o expresie ordonata, afectuoasa in cadrul casatoriei. In faimoasa Epistola I a lui Pavel catre Corinteni, o asemenea convingere lipseste; apostolul insista asupra primejdiilor produse de porneia (o comportare partial imorala, din pricina frustrarii sexuale) ca argument pentru incurajarea intretinerii de acte sexuale in interiorul casatoriei – in perioadele in care nu sint recomandate postul si abstinenta. Aceasta imagine paguboasa a casatoriei ca simpla pavaza in calea dorintelor sexuale va ramine, observa Peter Brown, o obsesie a bisericii crestine, vreme indelungata.

Scriitorii crestini ai primelor secole pornesc adesea de la textele lui Pavel, articulindu-si dupa cele mai meticuloase reguli ale retoricii conceptiile proprii, in spatiul dintre radicalism si moderatie. Infringerea instinctelor sexuale, postul si problema martiriului par a fi preocuparile esentiale ale tuturor. Accentul se muta pe una sau pe alta, imaginea de ansamblu fiind aceea a unor obsesii deopotriva de puternice. Daca unii cred ca Duhul Sfint ii poate face trupului darul de a rezista in fata mortii, dar nu-l poate scuti de slabiciunea permanenta a naturii sale sexuale (Tertullian), exista si parerea ca instinctele sexuale vor fi indepartate cind in trupurile mintuite se va stinge diferenta masculin-feminin, tot ce e altceva decit spirit (corpul, materia) urmind sa fie absorbit in spirit (Valentin, gnosticul); daca unii priveau corpul ca pe un depozitar nedemn al spiritului (marcionitii), altii cred ca si trupul trebuie sa participe la armonia divina, prin adoptarea unui ritm meticulos de viata (Clemens Alexandrinul); daca pentru cei care se adreseaza comunitatilor din orase instinctul sexual pare a fi subiectul de prim interes, pentru Parintii din Pustie spectrul foamei este cel mai inspaimintator – amenintarea adiaphoriei, starea in care pustnicul, pierzindu-si mintile, ratacea prin desert ca fiarele mincind iarba si uitindu-si conditia umana.
Tovarasia spirituala dintre barbatii si femeile care optasera pentru castitate pe viata e obiectul unor suspiciuni si acuzatii grave in societatea inceputului de mileniu, amenintata in structurile ei cele mai profunde de starea de independenta si egalitate a acestor persoane de ambele sexe. Neincrederea in capacitatea femeilor de a respecta regulile abstinentei pe viata e exprimata adesea, observa Peter Brown, pentru a nu le permite acestora (unele, fiice sau vaduve de oameni foarte instariti – deci, dispunind de avere personala) sa devina prea influente in relatiile cu clerul.

Finalul cartii este dominat de figura unui mare excentric – Sfintul Augustin – care renuntase la viata sexuala pe la 30 de ani (dupa ce, printre altele, traise peste zece ani cu o concubina) pentru a se dedica lui Dumnezeu. In ciuda ideilor sale deosebit de inaintate, exprimate mai ales in Confesiuni si in comentariile la Cartea Facerii, nici Augustin nu reuseste sa gaseasca solutia pentru a legitima placerea sexuala ca fiind capabila in sine sa imbogateasca efectiv relatia de cuplu. De altfel, este o tendinta generala a crestinismului (de orice orientare ar fi el) – observa Octavio Paz in Dubla flacara (Humanitas, 1998) – de a nega legatura dintre carnal si spiritual, de a refuza sa vada in trup o cale spre divinitate (cum se intimpla in alte religii sau intr-o serie de secte eretice despre care vorbeste si Peter Brown).
Scrierile autorilor crestini ai primei jumatati de mileniu de dupa Christos, parerile atit de diferite, disputele adesea violente contureaza scena unei societati deloc sigure de drumul ales si a unei religii crestine in plin proces de structurare, foarte departe de imaginea „traditionala“ – simplificatoare – de consens absolut in lupta comuna cu persecutiile, pe care unii dintre noi, poate, o mai au despre primele secole de crestinism.