În atenţia tuturor şi, desigur,
a guvernanţilor, Parlamentului şi preşedinţiei
De notat că, în septembrie 2009,
instituţia numită de noi în finalul listei de mai sus a
lansat public un material amplu privind protecţia patrimoniului din
România, sub titlul Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru
Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale, fapt care
denotă preocuparea forului amintit pentru chestiunea în cauză,
preocupare de mult timp a semnatarului rîndurilor de faţă.
– Înainte de a expune chestiunile
recente şi dureroase privind subiectul enunţat prin titlu, voi nota
observaţia personală – care nu este doar a subsemnatului –,
potrivit căreia societatea din România nu era şi nu este încă
pregătită, în lipsa unei legislaţii coerente, pentru
descentralizări şi autonomii locale. Se va vedea mai jos pentru
domeniul pronunţat.
– Cu doar cîţiva ani în
urmă, o decizie locală a Consiliului Judeţean Constanţa a dus la
transformarea, prin unificare într-un fel de SRL, a
instituţiilor de cultură din judeţ. Puţin mai lipsea ca pe o
rezervaţie sau alta, fiecare cu monumentele ei, să apară
construcţii sau amenajări turistice fără avizul specialiştilor
în domeniu. Începutul era ca şi făcut, în ciuda
eforturilor comisiilor de specialitate şi ale Ministerului Culturii
şi Cultelor însuşi.
La intrarea dinspre Cernavodă în
oraşul Constanţa se vede azi, pe partea dreaptă, un vapor, pus să
fie montat pe o schelă de către Primărie, ca simbol naval al
oraşului. Mai sînt cîteva la alte intrări, inclusiv la
Gara CFR, toate de fabricaţie sovietică, scoase din uz. Doar că,
la intrarea sus-numită, dinspre Cernavodă şi Ostrov, pentru ca
vasul să fie mai de departe vizibil celor care vin pe autostradă,
Primăria a pus să se taie o parte din Valul Mare, monument istoric
din secolele X-XII. Reacţia scrisă a specialiştilor a rămas fără
răspuns, în ciuda legislaţiei, desigur punitivă în
asemenea caz.
– În anul curent, alte hotărîri
locale afectează grav aparatul cu atîta trudă recompus după
1989. Lucrurile au luat amploare după dispoziţiile guvernamentale
referitoare la reducerile cheltuielilor administraţiilor locale.
Acolo, în cazuri ca acelea pe care le voi evoca, reducerile au
început de jos în sus, prin hotărîri ale unor
consilii judeţene.
– Aşa, de pildă, în judeţul
Tulcea, autorităţile locale, împreună cu conducerile
instituţiilor locale, care, ulterior, au şi fost schimbate, au
redus paza siturilor arheologice. Aşadar, puţin le-a păsat de
soarta monumentelor istorice din teritoriu.
– La fel arăta şi propunerea
Consiliului Judeţean Constanţa, dar, la reacţia Prefecturii, a
Ministerului Culturii şi a unor specialişti din muzeele afectate,
proiectul n-a fost pus în aplicare. Din cîte ştiu, s-a
revenit asupra lui în cel puţin alte două decizii, din
fericire nepuse în practică.
– Aceleaşi autorităţi, împreună
cu colaborarea unor responsabili locali cu autoritate discutabilă,
au decis, recent, excluderea din structura Muzeului „Callatis“
Mangalia a celor mai calificaţi arheologi din această instituţie,
a căror contribuţie la salvarea unor monumente ale oraşului antic
este incontestabilă. Mărturie stau rapoartele publicate anual în
Cronica editată prin Comisia Naţională de Arheologie de pe lîngă
Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Din cîte
am aflat, motivaţia era ridicolă, fiind invocate între altele
chestiuni disciplinare.
– În cazul de mai sus, îmi
e teamă că motivaţiile reale pot fi de altă natură. Oraşul
antic Callatis – Mangalia de astăzi –, avea apărători incomozi
în cei patru arheologi. Cei rămaşi, probabil (un pensionabil,
un necalificat şi un angajat extern), ar fi mai uşor de cîştigat
prin vulnerabilitatea lor în neglijarea şi chiar în
distrugerea oraşului antic. Aşadar, încă o situaţie în
care se vede că patrimoniul este în pericol.
––––––––––––––––
Alexandru BARNEA este şeful Catedrei
de Istorie Antică, Arheologie şi Istoria Artei din cadrul
Universităţii din Bucureşti, cercetător ştiinţific principal,
gradul I la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ al
Academiei Române.