OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intr-un context in care Adrian Marino „se gudura“, Ion Bogdan Lefter e „perdant din capul locului“, Dan Petrescu e „caz patologic“, iar Luminita Marcu si Costi Rogozanu „au debutat socotind ca este profitabil sa traiasca din injuratura“, „saracul“, termenul pe care Gabriel Liiceanu il foloseste in ce ma priveste, in interviul acordat recent lui Ovidiu Simonca, pare blind. E, probabil, din partea sa, un semn de compatimire. Motivul pare a fi ca la Polirom as duce o politica editoriala bazata pe debutanti.

- Discutia cu mine, invocata in interviu, n-a avut ca subiect debutantii
N-as scrie aceste rinduri daca o astfel de afirmatie n-ar fi o mistificare. Prozatori ca Matei Calinescu, Gabriela Adamesteanu, Stefan Agopian, Norman Manea, Nicolae Breban, Paul Goma, Augustin Buzura, Simona Popescu, Nora Iuga, Alexandru Ecovoiu, Dora Pavel, ca sa numesc doar citiva publicati in „Fiction Ltd“, colectie inaugurata in 2003, nu sint debutanti, Gabriel Liiceanu o stie prea bine. Nici Dan Lungu, Sorin Stoica, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lazarescu, nici Radu Pavel Gheo, T.O. Bobe, Cecilia Stefanescu, Bogdan Suceava si alti autori din colectia „Ego“ nu sint debutanti. La Polirom nu au fost publicati cu preponderenta debutanti, ar fi fost si imposibil. Din cei cca. 30 de prozatori publicati anual, doar 5-6 sint la prima carte, un procent perfect plauzibil. Ei sint ceea ce, cu o expresie oarecum lipsita de eleganta, Gabriel Liiceanu numeste „ceata“. De prisos sa mai mentionez ca, dintre debutanti, cartile lui Ionut Chiva, Filip Florian, Ioan T. Morar sau Adrian Schiop au fost premiate sau nominalizate la premii. In aceste conditii, am sa-i amintesc domnului Liiceanu ca nici discutia cu mine, invocata in interviu, n-a avut ca subiect debutantii, ci acuzatia sa ca as promova autorii tineri ca si cum as face reclama la... detergenti.

Am sa repet deci, si pentru Gabriel Liiceanu, ceea ce am afirmat cu diverse prilejuri: ca Editura Polirom a vizat in special stimularea interesului pentru literatura autohtona, debutul fiind doar parte a acestei strategii. Mi se pare anormal, am spus la lansarea colectiilor noastre, ca doar in Romania, cu rare exceptii, literatura contemporana nu se regaseste in topurile de vinzari. Pentru a ajunge in topuri insa, autorii au nevoie de edituri interesate care sa ii publice si sa ii promoveze, iar editurile au nevoie de autori. Polirom nu este nici prima, nici ultima editura cu un asemenea program, as putea aminti Paralela 45, Nemira, Compania, Vinea, Dacia, Pontica, Est, Corint s.a. Mai recent, Humanitas a inaugurat chiar o colectie de... debut. Orice concurenta nu poate fi decit stimulativa. Interesul de care cu totii ne-am bucurat din partea presei denota ca a existat o asteptare a cititorilor in aceasta directie. Poate ca Gabriel Liiceanu are o „mina buna“, poate ca domnia sa merge la sigur mizind pe faptul ca din orice tinar pe care-l publica va rezulta „un Cartarescu“, noi, ceilalti, sintem insa inevitabil supusi riscului. Adica, dupa Gabriel Liiceanu, publicam in „snop“, ba chiar lipsiti de onestitate „pina la capat“, si facem campanii de promovare exagerate fortind succesul nemeritat.

- Nici macar opinia sa in privinta valorii nu poate fi infailibila
Acuzatia imi pare cu atit mai consternanta cu cit ea vine de la un presedinte al AER, organizatie care, prin statut (pct. 5), isi propune in mod special (s.m.) sa „promoveze scrisul“. Oare n-ar trebui ca editarea literaturii contemporane sa devina o „strategie nationala“ de care, conform statutului, responsabila e si AER? Si cum poate fi promovat scrisul atita timp cit presedintele insusi deplinge ca se publica prea mult?* Ca in ultimii 15 ani n-ar fi aparut nici un prozator de talent? Ca editurile – in cauza, Polirom, nu si Humanitas, desigur – nu ar avea criterii de valoare? Gabriel Liiceanu stie ca oricite precautii si-ar lua editorii, oricite referate ar cere de la consilieri si lectori, au fost si vor mai fi erori de apreciere si ca, in cele din urma, cei care decid sint criticii si cititorii.

Si timpul, bineinteles. Nici macar opinia sa in privinta valorii nu poate fi infailibila. Iar a face aluzii la mentalitatile de tip comunist sau a insista pe tema „debutantii mei sint mai buni decit ai tai“ mi se pare o strategie neproductiva literaturii.
- Din respect firesc fata de acei autori care s-ar simti nedreptatiti
Fara indoiala ca discutia despre editarea literaturii contemporane va deveni tot mai pasionanta. Nu doresc sa intru aici intr-o controversa cu Gabriel Liiceanu, nu e scopul acestor rinduri. Cred insa ca fiecare editura isi poate promova autorii proprii fara sa aduca prejudicii de imagine altora. Este si motivul pentru care m-am vazut obligat sa fac precizarile de mai sus: din respectul firesc fata de acei autori publicati la Polirom care, eventual, s-ar putea simti nedreptatiti de unele aprecieri globalizante si, dupa mine, cam „indignate“ din interviu.

____________
* In particular, cele maxim 100 de titluri noi de proza publicate anual in Romania mi se par putine, comparind cu tarile din jur.

Fragment din interviul acordat de Gabriel Liiceanu

Editura Humanitas a lansat la Tirgul Gaudeamus trei debuturi in proza: Arhanghelii nu mor de Anca Maria Mosora, Nu toata iarba e la fel de Alain Gavrilutiu, À toi, cuando tu no estas de Mihnea Rudoiu. In 2004, a mai fost un debut: Nicolae Strambeanu cu Evanghelia dupa Araña. Totusi, fata de Polirom, de exemplu, Humanitas nu pare a acorda o atentie foarte mare literaturii romane actuale. Nu-i cumva cam tardiva aceasta preocupare a Editurii Humanitas de a sustine si publica literatura romana?
Nu. Dar imi place intrebarea dvs. Si eu mi-am pus aceasta intrebare, atunci cind lumea ne-a reprosat de-a lungul anilor ca intoarcem spatele generatiilor tinere de scriitori, ca ne-am fixat numai pe nume „clasicizate“, ca nu avem debuturi. Si am raspuns intotdeauna in modul urmator: singurul criteriu pe care il are editura de care ma ocup este valoarea. Valoarea n-are virsta, n-are un timp de nastere anumit, o epoca anume. Iar daca singurul criteriu al politicii culturale pe care o promovam este valoarea, atunci, oriunde va fi aceasta recunoscuta, va fi onorata ca atare. Dar mi-e greu sa cred ca in fiecare an apare cite un mare scriitor. Cultura este foarte zgircita cu nasterile glorioase. Nu cred ca apare un Mircea Cartarescu la fiecare doi-trei ani. Daca vorbim de valoare, ar trebui sa va intrebati cit talent a aparut in mod obiectiv pe piata culturala de 15 ani incoace. Acolo unde l-am intilnit si l-am recunoscut, acolo unde un manuscris a ajuns in editura si a trecut standardele culturale ale editurii, el a fost publicat. Nu-mi fac griji ca viitorul Cartarescu nu-si va gasi drumul catre editura noastra.

De ce trei debuturi in 2005?
Lucrul acesta tine numai si numai de intimplare. Debuturile nu pot fi programate. Nu-ti poti propune sa ai debuturi in fiecare an. Poti sa-ti propui doar sa ai un ochi atent, sa nu intorci deliberat spatele unor oameni care se nasc ca scriitori sub ochii tai.
Credeti ca Editura Polirom a fost mai inspirata cind a lansat campania Voteaza literatura tinara! si cind a venit initial cu trei debuturi, la care s-au adaugat si altele, asezate in colectia „Ego. Proza“?
Am avut o discutie, la un moment dat, pe tema asta cu Silviu Lupescu. Saracul, a fost foarte afectat. I-am spus ca nu cred ca se poate face politica editoriala din debut; politica editoriala include si debuturi, dar nu cred ca se poate scoate la iveala, cu ceata, valoarea literara. Nu cred ca poti sa aduci pe scena peste noapte scriitori care plesnesc toti de talent. Desigur, cu o campanie de promovare, poti, in prima instanta, sa faci orice. Poti sa faci mult zgomot in jurul unor titluri, punindu-le si o eticheta extrem de atragatoare, dar problema este sa ii convingi pe cititori, sa le oferi revelatii.

A sprijini literatura tinara este, ca intentie culturala, un lucru frumos in sine, dar nu stiu daca este si onest pina la capat, in masura in care in iuresul promovarii programate a debutului incepi sa inchizi ochii asupra valorii literare ca atare. Imi aminteste de debuturile colective si nivelatoare din comunism. Virfurile erau astfel dezavantajate. Daca iti propui sa publici, cu orice pret, sa zicem, debutanti, imi este greu sa-mi imaginez ca ajungi sa crezi, ca editor, in toti zece. Daca Romania ar putea produce in fiecare an cite un snop de prozatori, cred ca America Latina ar incepe sa aiba complexe serioase fata de noi. Din cauza asta, debuturile noastre au fost zgircite. Vrem sa publicam carti care nu plictisesc, care pot produce bucurie literara. Dar astea nu vin cind te hotarasti tu, ca editor, sa faci politica de debuturi. Eu n-am gasit bucurie in debuturile facute la pachet.
Teoretizarea modului in care vin debuturile spre cititor nu este si o scuza pentru Humanitas ca s-a implicat atit de tirziu in proza romaneasca actuala?
Ne-am implicat atunci cind am avut manuscrise care ne-au convins. Va mai spun ceva: am gresit de citeva ori, un redactor poate sa ignore un manuscris, poate sa fie neatent. (Observator cultural, nr 302-303, 12-18 ianuarie 2006)