OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Spuneati ca, in contextul actual, natiunea nu mai poate functiona democratic urmind criteriile etnice; daca se conduce dupa ele, rezultatele pot fi violente si destructive. Cum se poate incepe asadar reflectia asupra noilor criterii pe care trebuie sa se fundamenteze natiunea?

Nu exista raspunsuri generale. Ce ii determina pe oameni sa se simta membri ai unei natiuni? Exista raspunsul lui Ernest Renan, care scrie ca a apartine unei natiuni inseamna sa existi in cadrul unei comunitati care a realizat impreuna in trecut lucruri marete si are intentia sa le realizeze si in viitor. Ele nu pot fi anticipate, pentru ca tin de metabolismul fiecarui popor.
Iata un exemplu. Vorbeam de imigratia musulmana din Franta. Relatiile dintre francezi si popoarele din Africa de nord sint extrem de particularizate si ambivalente, oscilind intre dragoste si ura. Marocanii, algerienii evoca amintirile neplacute legate de francezi, reproseaza colonizarea, dar fac parte din istoria noastra. Asteapta multe de la noi. Am prieteni algerieni stabiliti in Franta si remarc si la ei o atitudine paradoxala care-i impinge sa ne reproseze noua, francezilor, chiar esecul colonizarii si al efortului de inchegare a unei comunitati franco-musulmane in adevaratul sens al cuvintului. Ne imputa astazi faptul ca nu-i tratam ca pe niste francezi. Iata ca natura dialogului nostru este extrem de dependenta de un trecut comun, de o istorie impartasita. In cazul francez, un element crucial in redefinirea criteriilor natiunii va fi reconsiderarea locului pe care noi il acordam populatiilor francofone musulmane. In cazul Romaniei a existat problema minoritatii maghiare. Marea Britanie retraieste astazi anumite momente ale istoriei ei de formare ca stat: miscarile de emancipare din Tara Galilor, Scotia. Istoria fiecarei natiuni este o succesiune de catastrofe si momente de grandoare. Cicatricile trebuie in permanenta controlate, pentru ca natiunea ca idee fondatoare cunoaste acum un moment de slabiciune. Pe vremea cind natiunea era mindra si sigura de ea, cicatricile nu apareau – ranile se uita repede. In perioadele de criza, toate punctele sensibile ies la suprafata. Inclusiv problemele religioase.

Ce loc ocupa religia in cadrul noului concept de natiune?

Si aici raspunsul este foarte diferit in functie de fiecare caz. In general, in vestul Europei religia este considerabil slabita. In acelasi timp, exista o intreaga reflectie asupra identitatii nationale si europene. Religia ocupa un loc important in procesul de constituire a corpurilor politice europene. Sint frapat de interesul foarte puternic de care se bucura religia in mediile intelectuale franceze nereligioase, unde se masoara influenta ei in formarea identitatilor colective. Poate pentru ca este atit de slabita, poate pentru ca nu mai inspira teama… In plus, individul modern este extrem de izolat, iar religia creeaza legaturi. In acest sens, chiar daca, dupa toate probabilitatile, o reintoarcere la modelul practicant al religiei nu se va produce, preocuparea pentru fenomenul religios in sine si ca liant in cadrul comunitatii va exista intotdeauna, chiar si in tarile unde religia este in declin. Fireste, vorbesc de tarile „decrestinate“ din vestul Europei. Este posibil ca in spatiul ortodox situatia sa se prezinte un pic diferit, pentru ca aici a existat o identificare a statului national cu religia nationala. Religia ortodoxa risca, in Rusia de pilda, sa consolideze nationalismele in loc sa largeasca amploarea respiratiei societatii civile si a corpului politic.

Europa a fost bulversata de recentele rezultate ale alegerilor din Austria. Numele lui Haider a stirnit reactii cel putin ingrijorate din partea Uniunii Europene. Ingrijorarea era legata nu numai de posibilele derapaje nationaliste, ci de pericolul care pindea institutiile democratice in ansamblu. Sint democratiile inca expuse pericolului derapajelor autoritariste?

Ca sa va raspund foarte franc, in ceea ce-l priveste pe Haider am gasit ca reactia europeana a fost ridicola si nesincera. Ea a fost declansata de citiva lideri politici care se afla in situatia de a se teme de aparitia unor Haideri in propria lor tara. Este cazul presedintelui Jacques Chirac in Franta si al primului-ministru al Belgiei. Amindoi sint capii dreptei din tarile respective si se tem de concurenta. Le Pen a fost cauza indepartarii de la putere a dreptei in Franta, multi ani la rind. In Europa de astazi, daca cineva arata cu degetul spre un fascist, toti se vor repezi sa se alature corului indignat, pentru ca altfel se aplica eticheta „indulgent fata de fascisti“. A fost asadar un eveniment mediatic, de isterie organizata. Englezii nu au participat deloc, germanii erau obligati – ca germani – sa participe si de aceea au facut-o, dar implicindu-se la minimum.

Sint convins ca Haider nu este un personaj excesiv de „amabil“ si sint sigur ca are „intentii rele“ si anumite afinitati respingatoare, macar in citeva domenii, cu regimul nazist, dovada afirmatiile sale privind realizarile politicii hitleriste. Nu pretind ca nu trebuie sa fim vigilenti cu Haider sau ca nu trebuie sa-l aratam cu degetul. Dar ceea ce nu am putut sa inteleg a fost reactia Uniunii Europene, in conditiile in care nici o lege nu fusese incalcata si nu fusese comis nici un atentat impotriva drepturilor omului. UE are pretentia sa controleze viata politica austriaca in locul austriecilor. E foarte bine sa fim vigilenti, dar Austria este o democratie, acolo au avut loc alegeri. Le Pen a obtinut democratic 15% din voturi. Frontul National a avut primari in diverse localitati din Franta. Ce am fi spus noi, francezii, daca Europa ar fi rupt relatiile cu tara noastra?! Dupa episodul austriac, in Spania au avut loc manifestatii rasiste. Au fost haituiti si chiar ucisi muncitori marocani. Nimeni nu a propus ca Spania sa primeasca sanctiuni.

Reactia de isterie ideologica in cazul Austriei este cu atit mai tulburatoare cu cit se pare ca Europa nu poate actiona decit folosind metodele birocratice, administrative si ideologice, impunind o „disciplina a cuvintului“ prin care doreste sa se legitimeze. Trebuie ca toata lumea sa spuna acelasi lucru, in acelasi moment, in acelasi fel. In realitate, fiecare tara se confrunta cu probleme specifice; viata politica nu este un basm cu zine, pasiunile se exprima si nu toate sint pozitive. Dar si pasiunile negative trebuie sa-si gaseasca locul. Impunerea unei ideologii oficiale ar fi un dezastru pentru Europa. Insist asupra termenului „disciplina a cuvintului“, pentru ca presedintele Chirac insusi, atunci cind interesele electorale i-au cerut-o, a parut foarte capabil sa strecoare anumite aluzii cu o coloratura, la vremea respectiva, foarte xenofoba in ochii francezilor.

Sa nu pretindem asadar virtuti supranaturale. Viata democratica include si opinii dezagreabile. Esential este sa existe institutii liberale democratice care sa vegheze la respectarea drepturile omului. E incorect, de pilda, sa se spuna ca Hitler este o „creatie“ a sistemului democratic, pentru ca in Germania interbelica nu a existat nici o clipa de putere democratica netulburata. Germania a mers din revolta in represiune, din lovituri de stat in stare de urgenta si in represiuni singeroase. Nu exista nici o paralela posibila intre felul cum Hitler a preluat conducerea in Germania si venirea la putere a lui Haider in Austria. Imi exprim asadar consternarea in fata tipului de reactie pe care l-a avut Occidentul. Cum sa ii mai convingi in aceste conditii pe englezi sa depaseasca rezervele fata de Uniunea Europeana daca se intervine astfel in viata politica a unui stat membru?

Credeti ca se poate vorbi de o fragilitate a sistemului democratic?

De la greci incepind, se vorbeste de o anumita vulnerabilitate a democratiei in fata diverselor tipuri de deviatii. Pe de alta parte, sint impresionat de extraordinara liniste a vietii democratice in tarile europene. Sa luam ca exemplu chiar partidele despre care se spune ca ar pune in pericol democratia. Insa ele, chiar daca practica un discurs antipatic, nu violeaza viata democratica. Partidul lui Hitler si fascistii brutalizau si ucideau oameni pe strada, Action Française a lui Charles Maurras exersa prin agentii ei, numiti les camelots du roi, retorica loviturilor de pumn, incita in presa la asasinat. Maurras scria, dupa un discurs al lui Léon Blum, ca fiecare bun francez care are un cutit de bucatarie trebuie sa invete sa-l foloseasca. Discursurile si actiunile lor erau antidemocratice. Multe partide, fie de extrema dreapta, fie de extrema stinga, cum era partidul comunist, faceau apeluri la rasturnarea sistemului democratic si propuneau noi regimuri.

Pe cind discursurile lui Le Pen sau ale lui Haider nu suna la fel. Se poate fireste obiecta ca, daca ar putea, fiecare dintre ei s-ar transforma in dictatori, dar realitatea este ca nu se intimpla asa. Ei mizeaza pe exploatarea anumitor sensibilitati existente, sugereaza ca ar fi mai bine daca nu ar exista atitia muncitori imigranti, dar nu propun o rasturnare a democratiei. Democratia a cistigat o victorie extraordinara. Oamenii politici care par acum extremisti ar fi parut in anii ‘30 de-a dreptul democrati. Daca i se poate reprosa ceva democratiei noastre, este tocmai calmul ei exagerat. Pasiunile politice nu sint suficient de vii. De asta ne si plingem: de disparitia pasiunilor civice, ideologice. Oamenii au devenit complet indiferenti fata de viata politica, nu se mai ocupa decit de afacerile lor private. Ne confruntam cu un deficit al pasiunii politice, dar realitatea arata ca democratiile occidentale sint, la ora actuala, extrem de linistite. Chiar imensele transformari din tarile Europei de Est – poate exceptind cazul Romaniei – s-au facut intr-un mod extrem de pasnic, in comparatie cu schimbarile de regim din secolul XIX si din prima jumatate a secolului XX. Nu inseamna ca subestimez pierderile suferite in 1989, dar trebuie sa constatam ca exista o anumita interiorizare a conduitei democratice in toate tarile Europei, ceea ce este in beneficiul stabilitatii lor.