După Lumi în destine. Memoria generaţiilor de început de
secol din Banat (Nemira, 2000), Germanii din Banat prin povestirile lor
(Paideia, 2000) şi Memoria salvată. Evreii din Banat, ieri şi azi (Polirom,
2002), Smaranda Vultur coordonează un nou volum dedicat problematicii memoriei
şi identităţii în Banat, Banatul din memorie. Studii de caz. Bibliografia
dedicată Banatului s-a îmbogăţit, în ultimii ani, cu precădere graţie
eforturilor Smarandei Vultur şi a cercetătorilor angrenaţi în grupul „A Treia
Europă“: pe lîngă cărţile mai sus amintite, studiile unor Vasile Docea, Valeriu
Leu ori Alin Gavreliuc, ca să dau numai cîteva exemple, fac din Banat poate cea
mai cercetată regiune în peisajul cultural contemporan.
Banatul din memorie, volum apărut la Editura Marineasa, este
rezultatul unui proiect de cercetare interdisciplinar, dedicat practicilor
memoriale în Banat. Fără doar şi poate, tentativa Smarandei Vultur şi a
întregului grup „A Treia Europă“, aceea de a pune sub lupă practicile memoriale
în contextul intercultural al Banatului, este binevenită.
O tentativă de recuperare a unui trecut
Studiile din Banatul din memorie sînt structurate în trei
părţi, „Memorie şi imaginar“, „Pluralitatea discursurilor memoriei“ şi „Între
memorie şi istorie“. Abordarea practicilor memoriale nu are cum să vină dinspre
un singur cîmp de cercetare, situîndu-se undeva la intersecţia dintre mai multe
discipline şi fiind implicit tributară mai multor metodologii. Punctul central
îl reprezintă interculturalitatea presupus specific bănăţeană, chiar dacă nu o
dată autorii studiilor notează şi cealaltă faţă a monedei: comunităţi etnice
închise în sine, perspective voit etnocentrice.
Vasile Docea observă că monografiile istorice şvăbeşti din
Banat ignoră istoria celorlalte grupuri etnice din regiune, revendicînd
„întregul trecut al provinciei, pe care îl identifică cu trecutul propriului
grup etnic“. Analizînd romanele lui Livius Ciocârlie, Daciana Branea remarcă,
cu referire la Clopotul scufundat, publicat în 1988: „«Modelul» timişorean al
diversităţii începe să decadă, se perverteşte prin modificarea componenţei
etnice şi sociale a oraşului, prin accentuarea impulsului xenofob“. Simona
Adam, prin vocea intervievaţilor evrei, aminteşte de persecuţiile antisemite
din interbelic şi din perioada războiului. În studiul său privind Jimbolia,
Bianca Botea pune accentul asupra tentativelor de performare a
interculturalităţii, consecinţa paradoxală fiind aceea că astăzi, la
sărbătorile germane, copiii români sînt îmbrăcaţi în „porturile populare
şvăbeşti“.
Din alte intervenţii însă, imaginea Banatului se
configurează ca una mai degrabă fericit-mitică, a convieţuirii interetnice
lipsite de tulburări şi conflicte. Exemplară în acest sens este contribuţia
Adrianei Babeţi, care afirmă despre diferitele grupuri etnice trăitoare de-a
lungul timpului în Banat: „Aceste comunităţi care, de aproape 300 de ani, au
învăţat să trăiască alături şi, cel mai adesea, împreună, însuşindu-şi
principiile acceptării diferitului, ale deschiderii şi respectului pentru
diversitate, ale unui neîncetat dialog, însoţit de o suită de forme de transfer
cultural, de coabitare armonică durabilă, de solidarizare, dau nota specifică
unei zone de multi- şi inter-culturalitate inconfundabilă în spaţiul
central-european. Am risca să afirmăm, idealizînd poate, că ne aflăm în faţa
unui unicat“. Maria Chiş analizează literatura lui Livius Ciocârlie, afirmînd
dintru început că „reprezentarea unui centru al continentului n-ar avea cum să
fie doar rezultatul unei obsesii narcisice“, cu referire la mitul Europei
Centrale. Gabriela Glăvan întreprinde o tentativă de recuperare a Corei Irineu,
scriitoare interbelică uitată, autoare a unor Scrisori bănăţene, fără însă să
încerce să deconstruiască în profunzime discursul identitar central-european al
autoarei, care anulează la nivel cultural trecutul otoman al regiunii.
Astfel de contribuţii fac să nu fie întotdeauna clar dacă ne
aflăm în faţa unei tentative de recuperare a unui trecut ori de construcţie a
unei identităţi. Memoria fiind înţeleasă „ca o formă de remodelare a trecutului
şi de reconstruire identitară“ (vezi descrierea întregului proiect de cercetare
pe www.memoriabanatului.ro, site care completează cu munificenţă volumul
Banatul din memorie şi, în general, cercetările privind memoria şi istoria în
Banat), investigarea memoriei trebuie atunci să cerceteze mecanismele şi
procesele care însoţesc, care configurează şi care definesc această
„remodelare“ şi această „reconstruire“.
În acest context, întrebarea care se naşte este următoarea:
nu cumva actul propriu-zis al investigării îşi aduce şi el contribuţia la
„remodelare“, integrîndu-se într-un discurs de „reconstruire identitară“? Nu
cumva Banatul din memorie devine pe alocuri parte a „reconstruirii identitare“,
discurs mnemonic, identitar şi chiar normativ, mai degrabă decît analiză a
memoriei ca proces de „remodelare“ şi „reconstruire identitară“?
Însăşi reprezentarea Banatului ca regiune sui generis poate
fi considerată, in extremis, drept mecanism de „reconstruire identitară“.
Bourdieu nota: „regiunea este miza luptelor între savanţi, geografi desigur,
care, strîns legaţi de spaţiu, pretind în mod natural să deţină monopolul
definiţiei legitime, dar şi între istorici, etnologi şi, mai ales de cînd există
o politică a «regionalizării» şi a mişcărilor «regionaliste», economişti şi
sociologi“1. Orice trasare de graniţe implică o delimitare, funcţionînd ca
mecanism de in- şi excludere, precum şi de diferenţiere. Cercetătoarea
britanică Judy Batt (Universitatea din Birmingham), remarca, în 2002, că:
„Banatul a ales să se reinventeze ca o regiune «multiculturală» şi fundamental
«central-europeană», în răspăr cu tendinţa dominantă a discursului naţionalist
românesc“2.
Banatul – o regiune mitică
Observaţia lui Batt poate suferi o corectură fundamentală:
„reinventarea“ Banatului reconstruieşte regiunea mai degrabă ca una
„interculturală“, a Miteinander-ului (trăitul laolaltă) intercultural, spre
deosebire de Nebeneinander-ul (trăitul unul lîngă celălalt) multicultural. În
volumul coordonat de Smaranda Vultur nu găsim o dezbatere a acestei
problematici, multiculturalism vs interculturalism, cele două concepte fiind
folosite aparent interşanjabil. Dezbaterea ar fi putut utilă pentru a înţelege
care dintre cele două concepte se pot integra mai bine într-un cadru
interpretativ al politicilor şi discursurilor identitare bănăţene.
Banatul tinde să se transforme însă într-o regiune mitică,
care poate sta cu uşurinţă lîngă alte reprezentări şi construcţii identitare regionale
similare: Transilvania interbelică din Cocoşul decapitat al lui Schlattner este
şi ea un soi de Transilvania Felix, Bucovina
româno-ucrainiano-evreo-polonezo-austriacă, Galiţia, Dobrogea interbelică şi
exoticul levantin al Balcicului, Bosnia-Herţegovina înaintea deceniului ultim
al secolului trecut ş.a. Nostalgia proiectată asupra tuturor acestor regiuni
face din ele tărîmuri aproape mitice, ale fericitei convieţuiri interetnice.
Dezavantajul asociat mitizării constă însă în înceţoşarea spiritului critic.
Analiza voit critică, care ajunge să construiască mituri, riscă să îşi piardă
din statut.
Nostalgia care stă la baza acestei mitizări este în primul
rînd nostalgia intelectuală (uneori, cu reverberaţii politice) după imperiul
care unifică fără să uniformizeze (Habsburgic, în cazul de faţă), contrapusă
prezentului resimţit drept sărăcăcios, al statului-naţiune. Reinventarea
Banatului se agaţă pe de-o parte de această nostalgie, iar pe de altă parte de
prezentul în care Bruxelles-ul reprezintă un nou centru, simbol al unui nou
imperiu care, cel puţin la nivel ideologic, unifică fără să uniformizeze.
Istoricul francez Pierre Nora, cel care, în anii ’80 ai
secolului trecut, a lansat în lumea academică un concept aproape banalizat
între timp, cel al „locurilor memoriei“, afirma că memoria ca atare nu mai
există, fiind complet înlocuită de istorie. În spatele caracterului aparent
radical al afirmaţiei sale, găsim argumentele: dispariţia culturii rurale,
disoluţia tradiţiilor ca rezultat al emergenţei postmodernismului, înlocuirea
„naţiunii“ de către „societate“. Prin urmare, argumentează Nora, locurile
memoriei (lieux de mémoire) există pentru că au dispărut mediile memoriei
(milieux de mémoire): artificialitatea a înlocuit caracterul natural al
memoriei ca practică socială.
Aplicînd observaţiile lui Nora în cazul Banatului ca „loc al
memoriei“, înţelegem mai bine această inflaţie a practicilor memoriale care
accentuează interculturalitatea. Trecutul regiunii nu mai trăieşte, organic, în
prezent, fie şi numai din cauza unei accentuate uniformizări etnice, care a
avut loc din anii 1940 încoace. Interculturalitatea rămîne astfel un discurs,
fiind pusă în scenă, performată (o excelentă metaforă a trecutului ca
mizanscenă în prezent găsim în romanul Lindenfeld al lui Ioan T. Morar, tot cu
tematică bănăţeană). Practicile memoriale încearcă să-i găsească un loc în
cadrul unei construcţii identitare pozitive, prin caracterul ei integratoriu,
inclusiv. Artificialitatea a înlocuit caracterul natural al memoriei ca practică
socială. Felul în care se articulează „Banatul din memorie“ ţine de această
artificialitate; Banatul din memorie investighează această articulare,
devenind, pe alocuri, parte a ei.
1. Pierre Bourdieu, „L’identité et la représentation.
Eléments pour une réflexion critique sur l’idée de région“, în Actes de la
recherche en sciences sociales, 35 (1980), p. 63. În original: „la région est
un enjeu de luttes entre les savants, géographes bien sûr, qui, ayant partie
liée avec l’espace, prétendent naturellement au monopole de la définition
légitime, mais aussi historiens, ethnologues, et, surtout depuis qu’il existe
une politique de «régionalisation» et des mouvements «régionalistes»,
économistes et sociologues“. Traducerea în româneşte aparţine autorului acestui
articol.
2. Judy Batt, „Reinventing Banat“, în Regional & Federal
Studies, 12:2(2002), p. 178. În original: „Romanian Banat has chosen to
reinvent itself as a «multicultural» and quintessentially «Central European»
region, at odds with the prevailing trend of Romanian nationalist discourse“.
Traducerea în româneşte aparţine autorului acestui articol.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters