OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La Cotroceni se pretuieste foarte mult fidelitatea. Noul presedinte Ion Iliescu doreste sa poata avea incredere in cei care lucreaza pentru el. Nu este nimic neobisnuit in aceasta. Peste tot in lume se intimpla mai mult sau mai putin acelasi lucru. Peste tot, un presedinte nou isi aduce propriii consilieri, oameni de incredere pe care ii plaseaza in posturi de conducere, proprii purtatori de cuvint si chiar propriile secretare sau sefi de cabinet. El capata astfel un mare grad de certitudine ca acestia ii sint si-i vor ramine fideli. La rindul lor, colaboratorii apropiati ai presedintelui sint indreptatiti desigur sa-si aduca ajutoarele imediate din rindul persoanelor in care au incredere. Cind, spre exemplu, un presedinte american isi preia functia, el schimba cam un sfert din personalul Casei Albe, dar ceilalti ramin in posturile lor.

Ce auzim si citim este ca la Cotroceni nu un sfert, ci intregul personal ar fi supus unui test de fidelitate fata de noul presedinte. Consilierii fostului presedinte Constantinescu, ca si alti colaboratori apropiati ai acestuia au plecat desigur din proprie initiativa. Discutia este acum despre functionarime. Ne intrebam de aceea ce inseamna, in acceptiunea Cotroceniului, fidelitate si care este garantia ei? Declaratiile facute zilele trecute de unii responsabili ai Presedintiei ar da de inteles ca garantia fidelitatii ar fi sa nu fi lucrat pentru precedentul presedinte. Cu alte cuvinte, simplul fapt de a fi fost angajatul presedintiei in ultimii patru ani ar putea sa descalifice pe un functionar care ar dori sa-si pastreze slujba. Este un criteriu arbitrar si greu de justificat. Dupa cum este invecinat cu absurdul ca cineva sa nu fie eligibil pentru o slujba de rang mediu pentru ca a scris cindva la revista culturala Dilema, care, de altfel, nu este deloc o publicatie de partid sau ideologica, pe care s-o poti categorisi de stinga sau de dreapta. O alta intrebare: fidelitatea de care vorbim inseamna oare ca toti cei 100 de salariati ai institutiei prezidentiale sa dovedeasca devotament pentru partidul presedintelui, credinta in idealurile social-democrate? Daca da, atunci si acest lucru apare ca un nonsens, pentru ca cea mai mare parte a corpului de functionari de la Cotroceni nu se ocupa de elaborarea sau aplicarea politicii presedintelui, ci de asigurarea functionarii optime a masinariei prezidentiale, de transcrierea si multiplicarea unor texte, de raspuns la telefoane, de administratie, de intretinerea calculatoarelor, a sistemelor de comunicare, a aparaturii institutiei. Si, in fine, se asteapta oare la Cotroceni o fidelitate personala fata de presedinte? Iarasi ne impiedicam de sensul acestui cuvint, care in Dictionarul Limbii Romane este definit ca „devotament, credinta“. Desi orice lucrator trebuie sa arate devotament fata de institutia in care lucreaza, cind raportam cele doua cuvinte definitorii la o persoana, iesim deja dintr-un cadru institutional democratic. Presedintele tarii este, fara indoiala, indreptatit sa pretinda loialitate din partea celor cu care lucreaza, la toate nivelele. Caci el trebuie sa aiba, de pilda, certitudinea ca secretele institutiei sint pastrate. Asta e altceva decit „devotament si credinta“ fata de persoana presedintelui.

De fapt, ar fi in interesul noului presedinte sa mentina la locurile lor de munca functionarii care cunosc cum lucreaza intregul mecanism, care pastreaza ceea ce se cheama memoria institutiei si care asigura continuitatea. Oricit de mare ar fi discontinuitatea politica – si adesea ea nu este chiar atit de mare! – exista o continuitate functionala, institutionala care poate fi extrem de pretioasa in multe imprejurari.
Insistenta asupra unei puritati politice intrusive si suspiciunea de neloialitate care planeaza asupra oricarei presupuse „impuritati“ pun in cauza intentia declarata a d-lui Ion Iliescu de a fi presedintele tuturor romanilor si a promova dialogul si cooperarea tuturor fortelor politice. In plus, se poate ramine cu impresia ca au fost uitate imprejurarile in care noul presedinte a fost ales, cind toate fortele democratice s-au coalizat in jurul sau pentru a-i asigura o victorie coplesitoare in al doilea tur de scrutin. Se asteptau de la D-sa indicii de toleranta si nepartizanat, mai curind decit aceasta preocupare pentru fidelitatea politica a functionarilor presedintiei, care viciaza intelesul alegerilor si propriul sau mesaj conciliant.