Despre filozofi, ospătari şi mecanici auto

Autor: Mihaela FRUNZA | Categoria: Opinii | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Acum cîteva zile, am aflat (din nou) că mi-am ratat meseria. De data asta am aflat-o nu de la oricine, ci chiar de la preşedintele României. Într-o intervenţie în cadrul Guvernului, cu referire la starea educaţiei din România, acesta deplîngea faptul că şcoala românească produce prea mulţi filozofi, cînd ar fi necesari mai degrabă ospătari, mecanici auto...

Ca profesor de filozofie (nu îndrăznesc să mă declar filozof, nici măcar filozoafă, sînt prea tînără pentru asta...) mă întreb: la ce anume se referea mai exact domnul preşedinte, atunci cînd spunea aceste lucruri?! Cu siguranţă nu avea în vedere numărul absolven-ţilor de Filozofie. În ultimii ani, acesta a scăzut constant, după o uşoară creştere în anii ’90. Şi cînd spun asta, mă bazez pe cifre şi relatări ale celor implicaţi în domeniu. Cu excepţia poate a Bucureştiului, unde şi baza de recrutare a candidaţilor este mult mai mare, toate facultăţile de Filozofie din ţară întîmpină dificultăţi în ultimii ani în atragerea numărului de studenţi şi în menţinerea lor ulterioară pe parcursul anilor de studii. Se vorbeşte chiar de o criză a sistemului de învăţămînt filozofic – mai general, al umanioarelor. Şi atunci, unde sînt cohortele de filozofi atît de ameninţători din discursul prezidenţial?

Dacă nu la filozofii în carne şi oase, absolvenţii de Filozofie, s-a referit Traian Băsescu în acea intervenţie, îndrăznesc să sper că nu s-a referit nici la filozofia ca disciplină umanistă din curricula liceală. Aceasta reprezintă o temă destul de puţin abordată în spaţiul civic românesc, în strînsă legătură cu numărul mic de posibili candidaţi pentru facultăţile de Filozofie. La ce mă refer? Disciplina filozofie, altădată obligatorie pentru curricula liceală, mai este predată acum în mai puţin de 55 % dintre liceele din România. Mai precis, ea s-a scos din liceele cu profil tehnologic, ce reprezintă circa 45% din instituţiile de profil românesc. Astfel că eventualii mecanici auto, în prezent, sînt scutiţi de efortul de a parcurge o disciplină formativă, extrem de importantă în educarea capacităţilor de argumentare şi gîndire critică.

Personal, cred că acest lucru este o pierdere pentru mecanicii auto – şi, în general, pentru tinerii din România care nu mai au ocazia, măcar în timpul formării liceale, să aibă contact cu un tip de discurs şi de gîndire diferite de ale celorlalte materii. Filozofia presupune spirit critic, rezistenţă la uniformizare şi îndoctrinare, deschidere faţă de poziţii diferite – iar toate acestea reprezintă lucruri pe care elevii de liceu le pot dobîndi cu ajutorul acestei discipline

Revenind la opinia personală: cu toată simpatia şi cu tot respectul pentru preşedintele României, i-aş spune următoarele:

1. Mai întîi, contrar declaraţiei de mai sus („şcoala românească produce prea mulţi filozofi“), cred că sînt prea puţini filozofi, în prezent, în România. Dacă îi comparăm cu economiştii sau cu avocaţii, cu siguranţă reprezintă un procent infim. Însă avantajul filozofiei – spre deosebire de aşa-numitele discipline practice, care pretind că oferă o specializare clară, cum este managementul sau jurnalistica – este, paradoxal, tocmai acesta: filozofia nu oferă o specializare definită în mod rigid. Practica dovedeşte că un absolvent de Filozofie poate deveni un bun manager sau ziarist, ba chiar unul mai creativ şi mai deschis provocărilor decît unul şcolit într-o disciplină vocaţională. Oricum, dacă cineva îşi mai face iluzii că, în România anului 2009, este suficient să ai o diplomă în economie ca să fii primit cu braţele deschise de toate firmele de profil, se înşală amarnic.

2. În al doilea rînd, cred că filozofia nu strică nimănui. Mai mult, cred că un ospătar filozof este un ospătar mai bun (sau măcar mai inteligent) decît un ospătar nefilozof. O să invoc pentru susţinere cîteva exemple. Nu am cunoscut ospătari filozofi, dar am cunoscut doi instructori auto filozofi (unul dintre ei terminase şi Mecanica). Ei bine, dintre toţi instructorii auto văzuţi în cursul pregătirii şcolii de şoferi, sînt singurii pe care i-am recomandat şi altora. Şi nu pentru că terminaseră Filozofia, ci erau pur şi simplu altfel decît instructorii auto „clasici“ – mai bine pregătiţi, mai buni profesori, mai politicoşi. Şi cred că exemplele pot continua.

3. În al treilea rînd, cred că filozofia numără exemple de succes remarcabil, chiar în România. Probabil că sună şocant pentru cei care asociază succesul cu topul celor mai bogaţi oameni de afaceri români, dar mă gîndesc la filozoful şi editorul Gabriel Liiceanu, la filozoful şi ministrul Andrei Pleşu, iar mai recent la filozoful şi prim-ministrul Emil Boc (pentru cei care nu ştiu, acesta este şi absolvent de Filozofie).

Probabil că nu la aceştia din urmă s-a referit domnul preşedinte în recenta intervenţie de la Guvern. Bănuiesc că domnia sa a avut în vedere acea asociere pe care o face minunata, dar ambigua noastră limbă română, care prin filozofie înţelege atît ceva foarte complicat şi sofisticat, cît şi ceva pur teoretic, lipsit de orice relevanţă practică sau pragmatică (deşi pragmatismul, între altele, este şi un bine-cunoscut curent filozofic american...). La fel de bine ar fi putut astfel spune că şcoala românească produce prea mulţi istorici, literaţi, latinişti, teologi, eventual artişti – şi lista ar putea continua. E interesant că, dintre toate variantele posibile, a fost aleasă filozofia. Probabil şi pentru că, dintre toate disciplinele, filozofia este cea mai puţin abilă în a închega – şi a transmite mai departe – un spirit de „castă“ închisă foarte conservatoare. La trei filozofi, vei găsi probabil şase păreri, toate sensibil formulate şi bine argumentate. Ceea ce poate însemna, desigur, multă flexibilitate în gîndire – şi foarte puţină determinare în a acţiona convergent ca grup. Filozofia nu are doar merite sau puncte pozitive, şi de asta, vai!, cei mai conştienţi sînt chiar filozofii. De aceea citiţi acest text semnat de un profesor de filozofie, iar nu de un specialist în PR, care s-ar fi ferit de astfel de consideraţii (auto)critice...

În final, în spiritul împăciuitor al înţelepciunii populare româneşti, ar trebui să-i spunem domnului preşedinte, în spiritul ironic, glumeţ care îl caracterizează: dacă tăcea, filozof rămînea!

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

discursul președinteluiboris marian - Sambata, 27 Iunie 2009, 07:05

prea ne uităm în gura președintelui, el este sub nivelul unui lech valesa, vorbește tot ce gândește noaptea, iar ziarele îl ajută să devină o mafalda, el știe acest joc, incultura s-a bucurat la noi de popularitate, este timpul sa mai ignorăm prostiile debitate de TB, becali, Vanghelie, alti copii teribili ai tranzitiei spre nciciunde.