OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Viorel MURESAN
Lumina absenta
Editura Paralela 45, „Colectia 80“, Pitesti, Brasov, Cluj-Napoca, 2000, f.p.


A cincea carte a lui Viorel Muresan inaugureaza noua fata a „Colectiei 80“, una dintre „liniile de forta“ ale Editurii Paralela 45. Retras din volbura marilor orase, poetul traieste in comuna Surduc din judetul Salaj. L-am intilnit de citeva ori in imprejurari memorabile, de doua ori la Sighisoara, la Festivalul de poezie, precum si-n alte locuri de frumoase amintiri ale poetilor. Inteligent si plin de umor, Viorel Muresan e un mare timid. Nu l-am auzit niciodata discutind despre poezie in fata publicului, desi e un excelent cunoscator al ei. Se limiteaza la citirea poemelor sale, cu o voce grava, serioasa, care submineaza patetismele.

Noul volum al lui Viorel Muresan se intituleaza Lumina absenta si e structurat in trei parti: Deasupra lucrurilor se facea repetitie generala, Bibliotecarul furnicilor si Dupa-amiaza de portelan. Una dintre mizele esentiale ale cartii este de a resemantiza o tema marginala in discursul poetic dominant dupa 1980, natura. Nu cotidianul trepidant se afla in miezul acestei carti. Ritmurile sint mai destinse, observatia si meditatia luind locul actiunii. Din acest unghi retras, poetul priveste lumea, o lume in care, ca intr-unul dintre cele mai frumoase poeme ale cartii, Sperante de toamna, intimplarea poate fi tragica dar nu nefireasca: „erau detinutii gherlei pe cimpia cu tomate/ precum gindacul de colorado deasupra oceanului/ pe linga ei treceau trenuri/ care lasau in dreptul lor/ cite o perdea miscatoare de fum/ ori un fir de praf dintr-o metropola europeana/ sa nu li se para ca timpul e putred/ ori ca seamana cu o tuse auzita prin zid“.

In prezentarea facuta cartii se scrie (nu stim de catre cine) ca poezia lui Viorel Muresan vadeste „afinitati mai degraba cu modernismul ermetizant (Mallarmé, Valéry, Ungaretti) s…t, decit cu autorii ce ilustreaza postmodernismul.“ Opinia, excesiv de decisa &decisiva,e contestabila. Nu o poezie „ermetizanta“ e afina lucrarii lui Viorel Muresan ci, din contra, una care tinde catre un ideal de claritate. In afara poeziei japoneze, referinta explicita in text, asupra careia vom reveni, un posibil referent al poeziei lui Muresan ar fi creatia lui William Carlos Williams. Apropierea e posibila si numai daca citim dipticul 9 martie 1996: „1. Astazi am vazut ieslele caprioarelor goale//e o zi care nu va intra in istorie/ desi soarele a apus/ in fumul meu de tigara// 2. Aceasta simbata linistita/ munti de zapada o strivesc/ si buletine de stiri“.

Relatia cu poezia japoneza se stabileste la doua nivele. Mai intii, ea apare citata in interiorul secventei a doua a poemului, care da titlul primei parti a cartii, Deasupra lucrurilor se facea repetitie generala: „era cind/ cerul se departa/ printre stele/ pe un raft scorojit/ cu tratate de medicina/ pictate de singe vazui o minuscula c/a/r/t/e/ de poezii japoneze“ . In al doilea rind, a doua parte a cartii, Bibliotecarul furnicilor, cuprinde treizeci de poeme scrise in „ecoul“ haiku-ului. Nici in aceasta „zona“ a poeziei lui Viorel Muresan esentializarea lirismului nu e simultana unei ermetizari, ci tot tendintei de clarificare: „flori de cais/ credeam ca-i pe tigle/ zapada altui secol“. In fond, una dintre calitatile esentiale ale poeziei lui Viorel Muresan din Lumina absenta e tocmai limpezimea ei derivata dintr-o activare la maxim a capacitatii de a surprinde calitatile exceptionale ale concretului: „tot cam asa e si caderea nucilor pe acoperis/ incepe intr-o noapte cu ploaie/ de pe la sfirsitul verii/ si se termina intr-o zi tocmai foarte senina/ de iarna/ la zborul unei pasari prin preajma“.

Nu e la indemina oricui sa readuca in/spre/catre/ firesc cuvinte pe care poezia le-a „omorit“. In spatele ochiului care decupeaza cu abilitate de fotograf realul, se afla experienta de viata a unui solitar. Natura vie e privita de un om singur. Ea, singuratatea, e si forta care naste poemul, dar si o energie care naruie fiinta: „…singur/ si tot mai singur“ isi incheie autorul poemul Deasupra lucrurilor se facea repetitie generala. Readucind in aria firescului natura, Viorel Muresan isi permite sa priveasca lumea cu seninatate. In viziunea poetului nimic nu pare a se schimba vreodata: „toate legile lumii/ au ramas in picioare: o viespe vine/ sa moara pe masina/ politiei“. Astfel, nimic nu e mai firesc/natural/normal ca moartea, de care eul pare a se apropia filtrind asteptarea prin chinul placut care pare singuratatea. „Lumina absenta“ e cea de la capatul calatoriei. Titlul modernist, cu trimitere mai apropiata spre Lucian Blaga decit spre sursele invocate in prezentarea de pe coperta cartii, e menit sa ne arunce in deruta daca nu il gindim la sfirsitul lecturii ca pe o imagine chinuitor de concreta a intunericului, a unei lumini care se stinge. Ultimul poem al cartii se intituleaza, de altfel, Lumina absenta si se incheie cu imaginea (izbavitoare ?) a „miinilor“ ce „se clatina/ deasupra mea“: „Lumina absenta/ e fata unor ginganii/ cu zbor foarte jos/ prin ea se rotesc porumbeii/ de sticla/ zborul lor ramine in aer ca ata/ miinile mele se clatina/ deasupra mea“.