Gonçalo M. Tavares, Ierusalim, Traducere din limba portugheză de Micaela Ghiţescu, Editura Humanitas, Colecţia „Raftul Denisei“,
Bucureşti, 2008, 222 p.
Pentru un scriitor încă tînăr,
portughezul Gonçalo M. Tavares se dovedeşte a fi un romancier
ajuns la maturitatea artistică. Stilul său inconfundabil,
caracterizat de siguranţa descrierilor minuţioase şi de „ritmul“
accelerat al scriiturii conferă romanelor sale o dinamică ce face
posibilă abordarea unor teme de mare anvergură, cum ar fi
explorarea surselor răului în om şi în societate.
Ierusalim este expresia unei asemenea explorări.
De la apariţia sa, în 2004,
romanul lui Tavares, tradus admirabil de Micaela Ghiţescu, a fost
cîştigătorul mai multor premii de mare prestigiu în
literatura portugheză. Printre acestea se numără Prémio
Ler/Millenium-BCP (2004), Prémio Portugal Telecom de
Literatura, şi prestigiosul Prémio José Saramago
(2005). Autorul Evangheliei după Isus Cristos este printre primii
scriitori de renume internaţional care a recunoscut potenţialul
literaturii lui Tavares, spunînd despre romanul Ierusalim că
„îşi va lua imediat locul printre marile opere ale
literaturii occidentale“.
Personajele lui Tavares sînt
prinse între opţiunile conştiinţei şi lumea
inconştientului. Schizofrenica Mylia, o personificare a suferinţei
fizice şi mentale, capabilă să manipuleze „intervalul dintre
seducţie şi respingere“ caută o biserică pentru a-şi afla
alinarea. Theodor Busbeck (psihiatru), soţul Myliei, care încearcă
să o salveze, adună date, compilează informaţii pentru a realiza
un grafic care să rezume stabilirea unei relaţii între timp
şi oroare, o formulă care să surprindă cauzele răului ce nu se
naşte din frică, „acea răutate teribilă, aproape neomenească“,
ce nu are justificare. Ernst, sinucigaş ratat, este iubitul şi
totodată tatăl biologic al lui Kaas, fiul Myliei. Hanna este o
prostituată neobişnuită, înzestrată cu o privire ce îi
oferă un avantaj în relaţiile cu bărbaţii, o privire „în
care convergeau perversiunea nelimitată şi inteligenţa raţională“,
„privirea cuiva care experimentează, a cuiva care stă în
afară, ca să vadă ce se întîmplă; privirea unui om de
ştiinţă“, privire „exterioară, chiar şi faţă de propriul
corp“. Hinnerk păstrează din război două lucruri: un pistol, pe
care-l poartă mereu sub cămaşă şi un sentiment permanent de
teamă, sentiment de care nu scapă nici măcar în vis. Acelaşi
sentiment de frică îl face să fie mereu vigilent, gata să
reacţioneze, să se poarte ca şi cum ar fi încă soldat, să
se antreneze „la ţintele simulînd fiinţe vii, întotdeauna
omeneşti“ şi să îndrepte pistolul spre mulţimile de copii
care-l batjocoresc din cauza feţei sale de asasin. Doctorul Gomperz,
conducătorul ospiciului în care au fost internaţi Ernst şi
Mylia, are despre nebunie o imagine „asociată cu imoralitatea“
(„nebun e cel care acţionează imoral şi tot nebun este şi cel
care, acţionînd moral, gîndeşte în mod imoral).
Toate aceste personaje au în
comun experienţele-limită şi o anumită orbire în căutarea
idealurilor ce rezultă în imposibilitatea de a duce o viaţă
normală. Naraţiunea furnizează cititorului o serie relativ
limitată de informaţii despre locul, mediul cultural şi
delimitarea temporală a acţiunii romanului. Datele preliminare
asupra identităţii personajelor au, iniţial, o valoare pur
indicativă ce serveşte mai mult concreteţei faptelor şi nu
substanţei lu-crurilor. Abia după ce aflăm toate datele, toate
situaţiile ce fixează adevăratele coordonate ale personajelor
sîntem capabili să ne formăm o judecată asupra întregii
naraţiuni ce poate fi interpretată şi ca o parabolă a lumii
contemporane.
Diferitele aspecte ale vieţii umane
sînt văzute din unghiul erotismului. Aproape toate personajele
ce joacă un rol important în economia acţiunii pot fi
caracterizate printr-o senzualitate şi o sexualitate exacerbate.
Personajele lui Gonçalo M. Tavares nu riscă o cădere în
derizoriu. Erotismul nu este o simplă strategie (comercială) de
captare a atenţiei cititorilor; el este dublat de o vedere de
ansamblu asupra vieţii umane. O asemenea privire generală poate
duce la posibilitatea de a regăsi imaginea lui Dumnezeu, căutată
de aproape toţi eroii lui Tavares.
Despre erotismul personajelor din
Ierusalim se poate spune că este „aprobarea vieţii pînă şi
în moarte“ (Bataille). Una dintre supratemele romanului este
„problema interdictului şi a transgresiunii“ (G. Bataille,
Istoria erotismului). Un întreg ansamblu de condiţii, de
situaţii şi de trăsături ne face să ne formăm despre
personajele acestui roman o imagine ce nu pare a fi deloc străină
de plăcerea extremă şi de suferinţa extremă. Ambele teme sînt
susceptibile de a genera cele mai multe tabuuri. Prin depăşirea
acestora, se schiţează un domeniu sacru, caracteristic
misticismului.
Ierusalim este şi o parabolă în
sensul iniţial de povestire alegorică ce dezvăluie implicaţii
morale. În „istoria ororii“, al cărei autor este Theodor
Busbeck, viitoarele generaţii sînt fie victime, fie creatoare
de oroare. În cele două ipostaze ale fiinţei umane (victimă
şi călău) există o ruşine identică sau, cel puţin,
proporţională şi simetrică – o „formă nouă de identitate“.
Lumea se reduce la conflictul dintre o încărcătură pozitivă
şi o încărcătură negativă. Studiile asupra ororii ajung să
confirme ideea potrivit căreia atît Istoria colectivă, cît
şi Istoria personală înaintează spre un echilibru între
suferinţă şi provocarea de suferinţă.
Ceea ce deosebeşte eroii lui Tavares
de alte personaje este o deschidere nemaiîntîlnită faţă
de perspectiva voluptăţii, a supliciului şi a morţii. La scara
ororii absolute, consemnate şi catalogate de Theodor Busbeck,
regăsim triumful fiinţei umane care se împacă cu ideea
propriei mortalităţi. Prin atitudinea faţă de
experienţele-limită, personajele din Ierusalim reflectă o viziune
despre lume asemănătoare celei desprinse din scrierile lui Georges
Bataille în care „fiinţa se invită pe sine la
înfricoşătorul dans, al cărui ritm este sincopa, şi pe care
trebuie să-l acceptăm aşa cum este, fără a ignora oroarea cu
care coincide“. Cartea lui Tavares ordonează o gîndire ce nu
bate în retragere în faţa ororii. Ea reprezintă o
conştiinţă de sine ce nu se sustrage explorării pînă la
capăt a totalităţii posibilului.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters