Despre învăţare şi dezvăţ

Autor: Aura TARAS SIBISAN | Categoria: Actualitate | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Sînt atît de multe de spus despre învăţămîntul românesc, încît nu ştiu exact cu ce să încep. Poate o scurtă privire retrospectivă, din perspectiva cuiva care a parcurs multe etape ale acestui învăţamînt, ar fi de folos. În „epoca de aur“, şcoala se baza pe transmiterea de cunoştinţe, cît mai multe, cît mai dense cu putinţă. În liceu ni se spunea că avem posibilitatea să optăm pentru cît mai multe specializări, pentru că şcoala ne pregăteşte temeinic pentru, la modul teoretic, orice domeniu am dori să aprofundăm. Era epoca „societăţii multilateral dezvoltate“, şi şcoala se străduia să fie în acord cu cerinţele acestei societăţi.

Desigur că aceasta era o utopie, o mare „gogoaşă“ servită de sistem, pentru că în liceu nu era posibil să te pregăteşti temeinic la toate materiile, şi, mai important, cine voia să studieze mai departe avea deja conturat domeniul pe care dorea să-l aprofundeze, la facultate, şi pregătirea era focalizată, mai ales în ultimii doi ani de liceu. Ceea ce nu oferea şcoala, elevul căuta la învăţămîntul paralel, al meditaţiilor. Acesta ajuta liceanul să dobîndească cunoştinţe aprofundate, în domeniul în care dorea „să dea mai departe“, cum se spunea. În cea mai bună formă a sa, aş spune că învăţămîntul liceal din anii ’80 asigura o pregătire generală, medie. Eram nemulţumiţi, ca elevi de liceu, pentru că atmosfera era austeră, numărul de ore pe săptămînă era mare, dacă luai sistemul în serios nu aveai timp să te relaxezi, să trăieşti viaţa de elev de liceu, şi nici nu aveai timp să te pregăteşti pentru ceea ce voiai să studiezi mai departe, la facultate. Cu alte cuvinte, sistemul nostru de învăţămînt hrănea universul paralel, halucinant, alienant al „societăţii socialiste multilateral dezvoltate“. Privind retrospectiv, însă, cel puţin era axat pe conţinut, pe care profesorii îl ofereau după putinţa fiecăruia.

Ce s-a întîmplat după 1989? În euforia primelor luni din 1990, credeam că sistemul meditaţiilor va dispărea, că toată ipocrizia din sistemul nostru de învăţămînt va înceta. Credeam că şcoala nu va mai „aspira“ să aibă numai absolvenţi de liceu demni să lucreze la NASA.

Eliberarea societăţii noastre de relaţiile socialiste de producţie nu a însemnat ştergerea mentalităţilor specifice sistemului socialist, acest lucru nu se poate întîmpla repede. Sîntem o societate de tranziţie, s-a spus, schimbarea durează pînă este implementată. Vă mai amintiţi de verbul „a implementa“? A făcut carieră în anii ’90.

O altă trăsătură a învăţămîntului nostru din perioada comunistă s-a bazat pe construirea relaţiilor de putere în clasă, acolo unde are loc procesul de învăţămînt. Profesorul, al cărui unic rol era acela de a transmite cunoştinţe elevilor, era deţinătorul puterii, iar relaţiile erau de subordonare, fără drept de apel, de la profesor la elevi. Nu toţi profesorii erau la fel, din fericire, eu am avut şansa de a avea profesori (profesoare, nu doresc să insinuez discriminarea), care au fost preocupaţi şi să ne dezvolte abilităţi, nu numai să ne transmită, ca o mitralieră, cunoştinţe, cît mai multe cu putinţă. Am avut profesoare preocupate de relaţia cu elevii/ elevele lor, şi care ne-au tratat cu respect. Am avut o mare şansă, sînt din ce în ce mai conştientă de acest lucru, pentru că acum pot sesiza mult mai pregnant nivelul de degradare la care s-a ajuns în învăţămîntul nostru.

Punctul forte pe care l-a avut şcoala romånească, acela de a înarma elevul cu cît mai multe cunoştinţe, teoretice, a slăbit brusc din cauza necesităţii de a ne alinia la învăţămîntul european, preocupat să dezvolte abilităţi, competenţe. De la „produs“ la „proces“ este o cale lungă, această schimbare fundamentală de viziune asupra procesului de învăţare nu se produce de la sine, în mod magic, are nevoie de o reţea puternică de susţinere, de formare a profesorilor. De re-formare, mai bine zis.

„Serios? Cine spune că am nevoie să fiu re-formatată, re-modelată, eu, care le ştiu pe toate? Şi vreau să spun, pe toate? Ce copilă! Ce naivitate, să îmi pretindă cineva aşa ceva!“

Da, se poate pretinde aşa ceva. Sîntem profesori ca să îi ajutăm pe elevi să îşi descopere şi valorifice potenţialul, sîntem profesori pentru că se presupune că ne place să învăţăm în primul rînd noi, şi pe urmă să îi învăţăm pe alţii. Iar aceşti „alţii“ nu sînt fiinţe inerte în bancă, au suflet, pot fi copiii noştri. Ar trebui să îi considerăm copiii noştri, pentru că sînt, cu toţii, într-un anumit sens al cuvîntului. Oare profesorii sînt conştienţi de urmele pe care le lasă în sufletele copiilor, ale adolescenţilor? Să mai amintesc de schimbările majore care se petrec în mentalul şi în mentalitatea copiilor, a tinerilor, în era tehnologiei informaţiei?

Cînd elevul îşi poate lua informaţia din alte surse decît din prestaţia profesorului, care mai este rolul profesorului? Mai bine-zis, care sînt rolurile profesorului?

Cred că profesorii trebuie ajutaţi să înţeleagă că ipostaza celui de la catedră ca instanţă supremă este perimată. La ora aceasta, este deja dăunătoare. Cred că ştiu cîteva din cauzele pentru care procesul de învăţare din şcolile noastre – majoritatea, nu vreau să generalizez şi să jignesc pe nimeni – lasă de dorit. Încă se pot face atît de multe. Începe un nou an şcolar. Mult succes profesorilor!

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

Analiza vaga si fara solutii concreteDon Rodrigue - Marti, 9 Septembrie 2008, 22:27

Credeam ca o sa gasesc, in sfarsit, solutii concrete. Surprinderea unor realitati neplacute in ambele sensuri , evidente pentru dascali, dau impresia de deja-vu. Sincer, m-am plictisit de "sesizari" si recomandari de "dezvat", mai ales atunci cand nu se ofera cateva solutii. Cele sugerate mai sus sunt generale. Cumva explica un ideal educational, dar demersul concret in a-l atinge cum se face ? E usor de spus. Cred ca in cazul articolului de fata, cu siguranta redactat cu bune intentii, se potriveste o jumatate dintr-un aforism si anume ca: "Cel care nu poate da exemplul personal, da sfaturi". Nu vreau sa par rautacios, dar pentru a infirma cele spuse anterior astept un viitor articol cu solutii concrete, aplicate la clasa, chiar daca vor avea un caracter personal.