OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prin 1980, daca nu ma-nsel, Televiziunea Romana transmitea serialul – de mare succes in epoca – Lumini si umbre. Eram, pe vremea aceea, student in anul doi al Facultatii de limbi si literaturi straine din Bucuresti. Datorita Domnicai Serban, lector la catedra de engleza a facultatii si nora a compozitorului Radu Serban (care semna coloana sonora a serialului), a fost organizata o intilnire cu realizatorii, care a avut loc intr-o dupa-amiaza, la Casa Universitarilor. Au participat atunci regizorul Andrei Blaier, actorii Ilarion Ciobanu si Mitica Popescu – probabil, citiva altii de care nu-mi mai amintesc... O alta Domnica – Nasta, actualmente Cunescu, maitre de conférences la Université Libre de Bruxelles si autoare a unui consistent capitol despre filmul romanesc publicat in Storia del Cinema mondiale (Einaudi, Torino, 6 volume, 2000) – si cu mine am fost rugati sa „agrementam“ intilnirea informala cu cite o analiza – personala – a serialului; eu mi-am ales personajul „Imparatului“ (jucat de Mitica Popescu), si astfel s-a nascut textul de mai jos – semipastisa la Mythologies-ile lui Barthes –, pe care l-am citit, d’a capo al fine, in tacerea semiamuzata, semiinterzisa, a asistentei. Inedit mai bine de 20 de ani, desi nu chiar „interzis“, ma amuz sa-l restitui, astazi, cititorului postcomunist – cu mentiunea: „Bun de sertar!“... (a.l.s.)

Ca vehicul al unei stratificari sociale, dom’Virgil se opune onomastic structurii comunitatii: el este „Imparatul“, sef al underground-ului, titlu care ar putea parea derizoriu daca nu s-ar sprijini pe o afirmare evenimentiala a Numelui.
Dar Numele, la rindul lui, este un simplu cod, o ipostaza argotica a Persoanei: este nevoie de ceea ce s-ar putea numi, tot argotic, Mutra. De aceea, ca vehicul al unei disjunctii inca si mai profunde, Mutra lui dom’Virgil trebuie sa semnalizeze: telespectatorul trebuie sa recunoasca dom’virgilismul in aceasta particularizare mass-mediata, el trebuie, cu alte cuvinte, sa fie „virgilent“. Chipul lui dom’Virgil se mutrifica astfel, incetul cu incetul, devenind sinonim cu ideea insasi de dom’virgilism: iluzie a perfectei izomorfii, Mutra respectiva va fi incarcata cu o greutate in plus – o apozitie vestimentara.
Aceasta apozitie este, iarasi, opozitiva: fata de ipostaza clasica a gangsterului – palarie trasa pe ochi, privire dura, tigara in coltul gurii –, ni se propune o forma profund demistificatoare – basc tras pe frunte, fular rasucit boem in jurul gitului, pahar cu lapte. Procedeul consta in actualizarea unui romantism caracterologic functional si deci arbitrar: eroul bun cu chip hidos sau eroul rau cu chip angelic este aici un erou „complex“, cu un chip de-construit.

Dar, asa cum am vazut, esenta lui dom’Virgil tine de aparenta: de vestimentatie. Cu o exceptie: desi dom’Virgil bea, alb pe negru, lapte, esenta lui nu tine de domeniul lactatelor; aici, dimpotriva, laptele este in miinile lui dom’Virgil un element in egala masura invariant si schizoid: el il semnifica, la fiecare cadru, pe „Imparat“, dar numai pentru a i se opune stupefiant si soporific.
Caci Mutra lui dom’Virgil, neputind fi, in mod logic, reprezentativa – ea nu poate reprezenta o abstractie inlocuind-o printr-un poncif –, va fi, in consecinta, intertextuala; va fi polemica; se va opune atit ideii de dom’virgilism (materializate in dom’virgilismul vizibil, actant), cit si complicelui sau latent (dom’virgilismul imprevizibil, siret, fara chip). Oricum ar fi, Mutra va afirma persoana si persoana va afirma Mutra, intr-un amalgam caracterologic gen „turcul si pistolul“. Persoana fiind prin excelenta imperiala, Mutra lui dom’Virgil va avea, in contextul filmului, valoarea unei marci postale. Concluzia fiind, iarasi, polemica: in loc de „Imparatul e gol!“, trebuie sa strigam: „Dom’Virgil e iconic!“.