Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2006   |   Noiembrie   |   Numarul 349   |   Despre legitimitate – Conferinta Internationala la Litere

Despre legitimitate – Conferinta Internationala la Litere

Autor: Dorica BOLTASU | Categoria: Actualitate | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Zilele trecute (intre 23 si 25 noiembrie) s-a desfasurat, la Facultatea de Litere si in Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, a treia Conferinta Internationala a Catedrei de teoria literaturii a Universitatii Bucuresti. A fost un frumos si dinamic prilej de intilniri intre oameni – public si vorbitori – cu experiente culturale diferite si o reusita organizatorica. Dar mai cu seama a fost (inca) o demonstratie de deschidere a filologiei bucurestene catre cultura occidentala.

Nu doar prin tematica abordata – Legitimitate si legitimare in cultura si in societate – ori prin invitatii de la universitati de prestigiu din Europa si Statele Unite si chiar din Australia, ci si prin tinuta inalta si... cosmopolita a comunicarilor.
Conferintele din prima zi, gazduite de Uniunea Scriitorilor, au fost sustinute in engleza si in franceza; in prima parte, moderata de catre decanul Facultatii de Litere, Liviu Papadima, protagonistii fiind Christian Moraru – partenerul de la University of North Carolina, Greensboro, al organizatorilor din Romania – si Mircea Martin.

Cel dintii a vorbit despre „probleme legitime: cultura si autoritatea in epoca «datoriei globale»“, sustinind ca in spatiul si timpul din ce in ce mai intretesute, autoritatea este „pe datorie“, identitatea „dez-radacinata“ (outsourcing) in orizontul schimbului, iar autenticitatea si originalitatea sint „intertextuale“, „tonul personal“ este adesea „o voce de departe“. Mircea Martin, intr-un discurs complementar, a teoretizat despre posibilitatea legitimitatii – desprinsa de legalitate si prin caracterul etic – si despre limitele acesteia in proximitatea cimpului puterii (opresive) si in afara acestuia. Si in ce masura legitimitatea, care implica negociabilitate si afectivitate, poate fi privita pornind de la „puterea celor fara de putere“, cu expresia lui Havel.
Au urmat Corin Braga (despre „tehnicile de validare empirica in literatura de calatorie a secolelor XVII-XVIII“), Luiza Palanciuc („ratiune si dominatiune politica“ – Luhman, Habermas, Descombes) si Mircea Anghelescu (care a sustinut o conferinta despre „falsul istoric ca discurs de legitimare“ in epoca romantica).
Sedinta constituita pe tema Norms &Violence i-a avut ca vorbitori pe James Strazzella (Temple University) – despre lege, legitimare si media; pe Jan Alber (Freiburg University) – despre filmele americane in care se legitimeaza inchisoarea prin reproducerea hegemoniei culturale (victimizarea injusta a unui membru inocent al clasei de mijloc, albe si heterosexuale); si pe Caius Dobrescu – cu o noua teorie asupra legitimarii cognitive a violentei, a terorismului, denumita „vortexologia“.

A doua zi, la sectiunea „Sacred &Profane Languages“ s-a vorbit despre „contributia lui Blair la legitimarea interventiei militare“ (Norman Fairclough, Lancaster University), despre nasterea psihanalizei (Michaela Niculescu), despre legitimarea in ordinea sacra a arhitecturii contemporane a memoriei (Augustin Ioan), dar si despre teologie anglicana (Eric Gilder). Dupa o pauza de cafea au continuat Christopher Bartholomew (Mircea Eliade si Legiunea din perspectiva unei legitimari autohtoniste), Cosana Nicolae („angajamentul“ algerian al lui Jacques Derrida), Naomi Frandsen („construirea identitatii anglo-iudaice in presa epocii victoriene“) si Anthony Gardner (cu referire la potentialul artei contemporane de a legitima democratia neoliberala).
in sedinta moderata de Mihaela Irimia au fost dezbatute studii de caz mai mult decit interesante de catre Ruxandra Visan, Elena Butoescu si Buck Clifford Rosenberg (Melbourne University).

Perspective multiculturale au adus Rodica Mihaila („suisurile si coborisurile procesului de legitimare a multiculturalismului“), Adina Ciugureanu (Popular Culture), Anca Baicoianu (studii postcomuniste si postcolonialism), Daniela Rogobete (literatura postcoloniala indiana) si Alan Lechuza Aquallo (Hip Hop and Youth Culture).
Un grupaj cu accentuata bataie teoretica, sub titlul Practici, strategii, instante legitimatoare, a cuprins comunicarile semnate de Carmen Musat – Instante legitimatoare in cultura contemporana, unde problematica e discutata mai degraba in termenii unei legitimari „slabe“, in sensul dat de Vattimo –, de Alexandru Tudorica – legitimind modernitatea la inceputul secolului al XX-lea in literatura romana (poezia), de Ioana Macrea Toma (literatii in comunism) si de catre Lucia Simona Dinescu – legitimarea etica moderata pe care o face posibila spatiul virtualitatii, in conditiile insuficientei legitimarii strict estetice a culturii.

Au urmat discursuri despre identitate si orizonturi ale interpretarii – Horea Poenar, despre „legitimare in istoria literara si in istoria mentalitatilor“ – Oana Fotache, si despre „autobiografie si autolegitimare in Romania postcomunista“ – Ovidiu Verdes.
Ultima zi s-a deschis cu Voices of the Other: au luat cuvintul Michaela Mudure (despre Holocaust), Corina Anghel Crisu (Black Identities) si Cristopher M. Bell (cu o critica a activismului gay in Polonia de azi).
Una dintre cele mai interesante discutii a pornit de la textele citite de Iulia Dondorici – „strategii de legitimare a subiectului politic feminin in discursul de presa din Romania intre 1830 si 1930“, respectiv Bianca Burta-Cernat – literatura scrisa de femei si pericolul enclavizarii. in continuare, studii de imagologie au sustinut Marina Cap-Bun si Emilia Ivancu. Dupa o ultima pauza de cafea, in grupajul Historical &Cultural Limits au tinut comunicari: Mihaela Irimia (una dintre cele mai vii prezente in toate cele trei zile) – legitimarea epocii moderne din perspectiva disputei Blumenberg – Löwitz si „colapsul modelului isomorfic“; Ioana Zirra – The (Revisionist?) Discourse of Counter-History – cu aplicatii la versurile formatiei Phoenix si ale Adei Milea; Ion Bogdan Lefter – Legitimarea postmodernismului in anii comunismului si in postcomunism.

S-au mai citit discursuri cu tematica identitara (Cosmina Rughinis, Liviu Marius Ilie, Razvan Voncu, Marius Jucan), despre avangarde (Paul Cernat, Rodica Ilie, Alexandra Vranceanu), despre autolegitimarea generatiei ’80 (Magda Raduta si subsemnata), comunicari cu referire la filozofii ale legitimarii (Romanita Constantinescu – despre Karl Jaspers, apoi Rares Moldovan, Virgil Podoaba, Laura Albulescu si Dana Ionescu).
in concluzie, trei zile de teorie serioasa, dar si cu discutii aprinse si prietenoase prelungite la cocteiluri. Si un concert emotionant al cvartetului Echo. Toate absolut legitimate.

 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
BIFURCAŢII. Absolvenţii
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Fără epic (II)
Cele mai recente comentarii
ref matematicieni
ref softul roman
ref educatie
necunoastere regretabilă
Codruta CRETULESCU ?
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire