OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Protagonistul filmului Cold Waves: Razboi pe calea undelor de Alexandru Solomon este un personaj colectiv fascinant, pe care nu va va fi deloc greu sa-l simpatizati: redactorii romani ai postului de radio Europa Libera au inca o aura eroica – daca nu chiar mitica – pentru sutele de mii de oameni care le ascultau cu sfintenie spusele in anii ’70-’80. Pe atunci, regizorul de azi nu se numara printre fani, insa tatal sau nu pierdea nici una dintre emisiunile de seara transmise de la München.

In aceasta amintire putem descoperi imboldul initial al cineastului, acela de a intelege sursa fascinatiei exercitate de niste voci fara chip asupra unui popor intreg.
Insa principala explicatie a faptului ca un lungmetraj care se apropie de doua ore nu-si plictiseste deloc spectatorii este, cred eu, existenta unui antagonist puternic – si, fara indoiala, detestabil. In acest al doilea personaj colectiv intra mai multe grupuri: aparatul de partid (in frunte cu tartorul Ceausescu), Securitatea (si in special compartimentul „Eterul“), teroristii internationali angajati de statul roman (dintre care se distinge figura celebrului Carlos Sacalul), dar si – atentie! – sefii americani de la Europa Libera, cei care ii tineau in friu pe redactorii romani, interzicindu-le sa instige la actiuni de revolta populara greu de tinut sub control.

Pina acum am discutat despre Razboi pe calea undelor ca despre orice film, dar nu trebuie sa uitam ca avem a face cu un documentar, si inca unul care trateaza o pagina de istorie recenta foarte controversata, chiar si la 18 ani de la caderea comunismului (care a coincis, pentru Radio Europa Libera, cu momentul de maxima glorie si, in acelasi timp, cu inceputul sfirsitului). In aceste conditii, iese la iveala problema impartialitatii realizatorului de film documentar: oare regizorul nu le face jocul – deliberat sau nu – acelor personaje considerate din start „pozitive“, stigmatizindu-le – indirect si subtil, ce-i drept – pe cele „negative“? Sa ne intrebam insa cu cine ar putea empatiza mai usor atit autorul filmului, cit si spectatorii sai. Cu Monica Lovinescu, care, imobilizata la pat, povesteste cum a fost agresata violent in noiembrie 1977, dar a iesit din spital, nerefacuta complet, dupa numai cinci zile, pentru a nu lipsi de la conferinta de presa a lui Paul Goma? Sau cu generalul Plesita, fost conducator al serviciului de informatii externe, care, fiind invitat in studioul unei televiziuni, afirma cu zimbetul pe buze ca i-ar fi vrut morti pe toti redactorii de la Europa Libera, reducerea lor la tacere fiind una dintre responsabilitatile postului sau?

Cu vaduva lui Vlad Georgescu, care, dupa ce rasfoieste un album de familie, nu mai are putere decit sa rosteasca „Asta fuse“, cu glasul gituit de durere? Sau cu Ilie Merce (fost sef al compartimentului „Eterul“ si actual senator de opozitie), care, facind referire la acelasi Vlad Georgescu, sustine, cu o nonsalanta strigatoare la cer, ca „fiecare om are o soarta“ si ca „starea psihica influenteaza sanatatea omului“? Alexandru Solomon marturisea la o conferinta de presa: „La un moment dat, mi-a fost greu sa mai vorbesc cu oamenii astia; exista si aici o limita“. Intr-adevar, chiar si in cazul unui documentar, trebuie sa existe o limita.
Razboi pe calea undelor este un film obligatoriu nu numai pentru ca abordeaza un subiect inca actual, ci si pentru ca ne spune multe lucruri despre Romania de ieri, Romania de azi si Romania eterna. Simt nevoia sa amintesc aici o secventa care de obicei provoaca risete, desi ar trebui sa incite la meditatie.

Echipa de filmare l-a insotit pe muncitorul-disident Vasile Paraschiv in blocul bucurestean in care, acum doua decenii, locuia, supravegheat de securisti, scriitorul Paul Goma. Paraschiv, unul dintre cele mai interesante personaje ale filmului, intreaba citiva vecini de ce nu s-au solidarizat, ca si el, cu protestul lui Goma. Iar un barbat dintr-un apartament alaturat, dupa ce ofera initial o scuza oarecum acceptabila („nici nu puteai sa te solidarizezi“), rosteste o fraza-cheie pentru mentalitatea paguboasa care ne-a costat – si, probabil, ne va mai costa – enorm de-a lungul istoriei: „Daca vorbim cinstit, nu-si cunostea nici vecinii...“.