OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Interesul particular pentru materie şi accentul pe materialitate s-au dezvoltat în timp, manifestîndu-se mai întîi în pictură, în deceniile cinci-şase ale secolului trecut, atunci cînd, în tatonările informalului, Dubuffet se străduia a introduce materiale noi, a le disimula în expresia ansamblului, sau cînd Tapiès îşi afirma pasiunea pentru textura zidurilor mîncate de vreme, ori cînd, în pînzele lui Alberto Burri, apărea colajul de texturi, culminînd, apoi, cu gestica lui Lucio Fontana, cel care expunea pînza străpunsă, cu gesturi deopotrivă iconoclaste şi instauratoare.  Aşadar, se pare că dinspre  pictură şi mai ales dinspre abstract şi informal, vine spre zona decorativelor interesul supralicitat pentru materie, material şi textură, ca purtători ai unei expresivităţi noi, pentru a deveni elemente ale unui nou limbaj plastic.

 

Acum ar trebui să ne lămurim în ce con-stă şi ce anume aduce noul limbaj plastic?  Pornind de la sintaxa de fond a unei discipli-ne artistice, în cazul de faţă, pictura şi artele textile, mixul de materiale şi tehnici propus conduc către noi domenii ale expresivităţii plastice, în care fibra şi pînza împrumută obiectualitatea sculpturii, ca în cazul Făcliilor Olgăi Birman, sau expresivitatea unei zone de graniţă, aflate undeva între relieful plat postrodinian şi pictură, ca în  Scrisorile de la bătrîni, ale aceleiaşi autoare. Recunosc în acest recurs la expresivitatea intrinsecă a materiei textile, folosite ca material al unei viziuni ce resuscitează şi instaurează lumi, cum este cea a strămoşilor care dorm uitaţi în genele fiecărei fiinţe sau acelea ale misterelor traversate de torţele iniţiaţilor, o interpelare profundă a limbajului plastic, chemat să întrupeze, să obiectiveze prin metaforă conţinuturi spirituale adînci, împărtăşite însă cu o nobilă, aş spune, totală discreţie. Titlurile sugestive numesc simplu Oglindiri întîlnirea dintre cotidian şi mister, aşa cum Nichita vorbea despre fiinţă şi nefiinţă, despre cuvînt şi rost, dînd glas poetic uimirii în faţa lui a fi: cuvîntul în necuvînt, omul în înger, duhul în piatră, soarta în zborul săgeţii. În aceste peisaje, cu concreţiuni sculpturale ce evocă Golgote aride răsărite din teritorii nedefinite sau ale abstractului, ca şi în cetluitele  Scrisori despre timp  sau în enigmatica instalaţie intitulată Dor, nu mai este vorba despre licitarea unor ambiguităţi, ci despre resemantizarea obiectului, pînză, fînul uscat sau concreţiunea de tip geologic, despre metafore şi simboluri făcute vizibile prin materialul textil şi prodigioasa sa transformare.