OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pupa russa nu este un simplu roman despre copilarie, sex si comunism. Banderola alba atasata cartii induce in eroare interpretarea, dar are un clar rol comercial. Pupa russa este o scriere extrem de complexa, o carte-matrioska alcatuita din multe carti mai mici: un roman sarcastic despre comunism, un roman pornografic si/sau senzual, un roman despre leontinuse, tinute, leonine…, un roman despre cum/cind/de ce se scrie acest roman, o carte-dosar a Securitatii, si lista poate sa continue pentru ca papusile apar mereu dintre coperte.

Firul narativ cuprinde, de asemenea, multiple planuri care se succed intr-un ritm ametitor. Desi reflectorul central este Leontina – personajul femeie-barbat, copila, liceanca, studenta, profesoara, membra UTC, prostituata, intretinuta, mama –, citeva fragmente sint narate din perspectivele colegelor ei, ale barbatilor care o poseda si chiar din cele ale unei profesoare si ale parintilor. Jocul perspectivelor se complica cu atit mai mult cu cit nu este pastrata cronologia si lectura devine mai degraba un puzzle in care orice fragment si orice detaliu sint esentiale pentru completarea/finalizarea povestii. Totodata, putinele nota auctoris aduc informatii extratextuale in ceea ce priveste geneza romanului: „A mai trecut o vreme, am publicat citeva carti. Cuvintele referitoare la sex si fiziologia iubirii mi se taiau din manuscrise. Imbatrineam si intr-o buna zi mi-am spus ca n-ar trebui sa-mi fie prea greu sa ies o vreme din natura mea masculina, cu toate prejudecatile ei, pentru a incerca sa aflu ce inseamna sa imbraci, scriind o carte, pielea celeilalte naturi.

Ma gindeam la o carte atit de necrutatoare si de directa, incit sa mi se faca rusine de toata lumea, mai ales de femeile care m-au cunoscut ca pe un barbat tandru si pudic. Iar acum e o zi insorita si eu am implinit de mult 40 de ani. Continuu sa scriu cartea asta“.
Personajul focalizat este maleabila, fluida Leontina, al carei nume devine inca de la inceputul cartii obsesia principala: „Numele ei e un cuvint rupt in doua, ca noaptea si ziua, ca lumina si umbra, iata, ea e un copil curios si neastimparat, apoi o fetita, o fata, o femeie, o baba surda si foarte batrina, cu doua suflete si doua respiratii si doua porniri: se trezeste in intunericul lui Leon si apoi zboara impreuna ca Tina prin cortina luminoasa a zilei“. Numele ii confera dubla identitate si scindarea personalitatii ei devine din ce in ce mai pregnanta pe masura ce romanul avanseaza.

Leontina este o femeie privita in principal dinauntrul corpului ei perfect, toate dramele si obsesiile fiind evocate direct, este o femeie care si-a pierdut de mult gingasia, tandretea, puritatea sau pasivitatea. Cliseele naturii feminine (reale sau livresti) sint drastic sanctionate in Pupa russa, unde Leontina apare conturata la maturitate in ipostaza unei persoane obscene, nimfomane, vulgare. O femeie care o priveste cu nostalgie depresiva pe mica Leontinusa din copilarie, dar care nu-si intelege si accepta propriul copil: „Pe fetita cu codite tepoase de la virsta de 6 ani, caznindu-se sa descifreze alfabetul pe paginile mototolite ale ziarului Scinteia, ar fi iertat-o. Ar fi luat-o in brate si i-ar fi sarutat obrajii murdari de zeama dudelor, plingind cu timpla lipita de capusorul ei blond. I-ar fi cumparat o rochita noua, cu volanase, si-ar fi plimbat-o prin Bucuresti pe la magazinele de jucarii. Ar fi iubit-o poate mai mult decit o iubea acum pe micuta ei Berta, pe rasfatata, mofturoasa de Berta“.

Povestea Leontinei este intrerupta (chiar si grafic) de pasaje comuniste, care fie imita in spirit parodic ideologia socialista, fie descriu realitatea lumii de atunci (exista pasaje intregi in care sint enumerate, pur si simplu, obiectele pe care ar fi trebuit sa le gasesti intr-o lume moderna, actualizata contextului vestic). Cliseele ideologice si lingvistice sint prelucrate ironic si redate cu un talent imaginativ extraordinar: „Cuvintul PARTID intra in biserici in cinematografe profana mormintele si locurile de joaca rupea sinapsele memoriei colective [...]. Cuvintul CEAUSESCU se umfla ca o burta ca mate groase ca un ficat de mamut. Cuvintul POPOR inghitea nesatul span si zgura tarina si cartofi fierti oase de peste si toba de sorici. Era batut cu barosul in pagina de ziar in creierul de gelatina al copiilor de gradinita in stincile de granit ale defileului patriotic“.

Pupa russa este un roman care mizeaza foarte mult pe felul in care este scris. Combinatia labirintica de stiluri, de perspective, de limbaje devine de la un moment dat halucinanta. Cuvintele in sine au forma unor mici lumi care ascund la rindul lor populatii, sperante, visuri. Se fac permanente referiri la limbile astazi nemaifolosite (titlurile capitolelor sint in latina!) si acestea ajuta la inventarea unor noi termeni, poate chiar la inventarea limbajului propriu acestui roman: „Tu esti vomitura ontica a visului viril. Leon si noela canoei, Leonica – olena lanorei, Leontina – tinolena notilena anelinca, Leon si Tina, o fata pronuntind cuvintele urite in limba onite si un baiat pronuntind cuvintele frumoase in limba onate. Tilena lenita, limba torentiala de miere, limba de oameni cu patru urechi muzicale si privire colmatata de sfinx“.