OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ruxandra CESEREANU
Nasterea dorintelor lichide
Editura Cartea Romaneasca,
Colectia „Proza“, Bucuresti, 2007, 264 p.


Ruxandra Cesereanu figureaza, fara indoiala, printre scriitorii de tip Ianus bifrons. Daca eseurile de mentalitate, cu tematica sociala si politica ilustreaza „fata diurna“ a intelectualului critic, implicat in problemele stringente ale „cetatii“, preocupat de „mutilarile“ produse asupra „organismului“ romanesc de catre istoria recenta, comunista si postcomunista, interesat de recuperarea memoriei, literatura autoarei actualizeaza, prin explorarea obsesiva si minutioasa a fantasmelor erotice, asa-zisul „regim nocturn al imaginarului“. Nasterea dorintelor lichide (Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2007) continua experimentul prozastic din Tricephalos si contrapuncteaza „cartea despre femeie si androgin“, luindu-si ca obiect de analiza si de mursecare in scriitura in primul rind „lumea“ barbatilor, adica trupurile si sufletele acestora, dar si idiosincraziile, „cirligele“ misterioase si fascinante ale atractiei dintre reprezentantii celor doua sexe.

Erosul fantasmatic
Prozele din prima parte a volumului tematizeaza „nasterea dorintelor lichide“ (sintagma reprezentind titlul unei picturi celebre a lui Salvador Dali), cea dintii intr-un mod mai apasat epic si prin intermediul conventiei epistolare, urmatoarele doua mai ales intr-un stil poematic, la marginile delirului oniric. Asa-numitele „dorinte lichide“ constituie, de fapt, erosul incipient, „nefinalizat“ din varii motive, netranspus in act, dar consumat cu o dureroasa voluptate (inrudita uneori cu masochismul) la nivel fantasmatic, imaginar.

Piesa inaugurala si omonima volumului prezinta dragostea bolnavicioasa si neimpartasita a unui tinar de saptesprezece ani pentru o femeie de douazeci, infiripata pe ulicioarele si in mirosul pestilential al unei nopti la Venetia (topos recurent in scrierile literare ale Ruxandrei Cesereanu). Aflata la virsta maturitatii, naratoarea marturiseste ca acolo descoperise nasterea dorintelor lichide, invatind „cum sa faci un barbat sa te doreasca. Cum sa il smintesti si sa il bruschezi printr-o patima din care sa nu mai poata iesi o vreme. Cum sa te joci cu el si sa-i pierzi mintile“. „Ravasele dostoievskiene“ ale tinarului, acoperind o perioada de cinci ani, inregistreaza chinurile acestei pasiuni traite in absenta si transpuse intr-o paleta de stari contradictorii, de la exaltare la minie, lehamite si autodispret, de la fascinatie si adorare la ura si dorinta de distrugere, de la speranta la istovire si sleire de sine. Atingerea descrie „toxicomania“ fantasmelor erotice adolescentine, unice prin autenticitatea si prin intensitatea trairii lor, pentru ca la virsta respectiva „simtirea nu este inca rinceda, ci se afla cel mai aproape de carne si singe“, „viata este o sugativa cu picioare de caracatita si cerneala de sepie“, iar „trupul, desi nu este in sarbatoare deplina, stie din instinct sa se bucure de licorile sale“.

Discursul hipnotic si luxuriant al acestei proze este totodata si o „arheologie“ de tip psihanalitic, intrucit aduce la lumina, sublimind-o literar, amintirea unei experiente ratate, aceea a primei „atingeri“ din viata personajului feminin marturisitor. Prin aminare indelungata, conform unui complicat ritual de tantra yoga, dragostea de la saptesprezece ani arsese intern si se autodevorase lent la modul fantasmatic, astfel incit in momentul mult asteptatei impliniri nu mai exista decit scrumul, cu alte cuvinte, stingerea dorintei, urmata de despartirea adolescentilor pina atunci „siamezi“. Magarita si alte coarne de melc abordeaza dintr-o perspectiva cultural-dezinhibata iubirea dintre mama si fiu, poetizind, de fapt, duiosia periculoasa din interiorul acestei legaturi tivite cu panglicile clarobscurului si ale unei ambiguitati substantiale: „legatura dintre mama si fiu este o calatorie niciodata strabatuta intru totul, si de aceea, mereu, continind o forma de seductie, poate ca seductia aceasta are si o latura monotona, dar are si polul sau nord si sud la un loc, adica interdictia, iar intensitatea acestei interdictii face ca un incest, chiar si numai gindit, sa fie un fel de miracol“. in final, incestul este dezavuat ca „o ipoteza de lucru“, menita insa sa certifice faptul ca „lumea este mult mai complicata sau mai putin complicata decat felul in care salasluim noi in ea“.

De ce (nu) iubim barbatii?
A doua parte a volumului, original intitulata Postbarbati („barbatii pe care o femeie ii rasuceste in cuvinte“ – explica autoarea) ar putea constitui o cartulie de sine statatoare, pe post de replica la bestsellerul lui Cartarescu, numita – fireste – De ce (nu) iubim barbatii?. Ruxandra Cesereanu etaleaza aici o galerie variata de portrete barbatesti, savuroase din punctul de vedere al plasticitatii stilului, clasice prin tehnica de realizare (schitarea trasaturilor fizice si evidentierea unui detaliu individualizator din care deriva, cel mai adesea, si dominanta caracterului, a profilului psihologic si moral): „El era un barbat matur, foarte matur, corpolent si moale. Nu era nici urit, nici frumos, dar avea o voce care misca toate iesirile si intrindurile unei femei. Avea un glas de barbat viu si blind, de barbat somnoros, cu pielea aburita. imi placea vocea lui ca o plapuma, ca un asternut“; „El era un barbat uscativ, cu ochi de mort. Era aspru si cu femeile, si cu barbatii“; „El avea capul ras si il purta mereu astfel, fiindca voia sa aiba doua falusuri s…t. Minca femeile si cu lingurita si cu polonicul“; „El era un barbat buzos si trufas. Trufia i se concentrase in acele buze umflate, alunecoase, care hapaiau de toate“.

Seria masculina compune, totodata, un adevarat bestiariu, intrucit unul dintre procedeele de caracterizare il reprezinta asociatiile zoologice: barbatul-pisica, barbatul-limax, barbatul-vierme, barbatul-porc, barbatul-sconcs, barbatul-paduche, barbatul-ratusca, barbatul-rima etc. Exista insa o multitudine de tipuri de barbati, imaginatia asociativa (suprarealista) a scriitoarei parind inepuizabila: barbatul-furuncul, barbatul-burdihan, barbatul-havuz, barbatul-falus s.a. O alta dovada in acest sens o constituie si faptul ca acelasi substantiv poate primi o gama diversa de determinanti: „chip lichefiat de langoare“, „chipul acela de strigoi“, „chipul de fetus albinos“. O porecla sau o sintagma cu referent livresc vine uneori sa sintetizeze portretul deja
conturat: „Masturbatorul“, „Femeiusca“, „Fetita“, „un Matusalem de Siberia“, „un Ubu erotic si erotizat“, „un Aladin de jucarie“. Grotescul si tusele groase, frecvente, amintesc de picturile unor Hieronymus Bosch sau Pieter Brueghel cel Batrin: „El era un barbat libidinos ca un scuipat. s…t Avea pielea cu broboane, cu un fel de bulbuci plini de sine. Gura lui era mare, intinsa cit a unei cratite. s…t stirnea o scirba de vierme puroiat, care intra in piele si exploda acolo“. Lumea barbatilor descrisa de Ruxandra Cesereanu este una pitoresca, respingatoare pe alocuri si in mare parte extrem de comica, deoarece ludicul si ironia (iata o mostra edificatoare: „Oricite femei ar fi posedat, el tot cu sine insusi si cu propriul sau sex minca, visa si se ruga lui Dumnezeu. Ce sa mai spun, deci, decit amin?“) „condimenteaza“ abundent arta portretistica a scriitoarei.

Sectiunea Barbati de zi si de noapte, de niciodata si de totdeauna – manual de (ne)folosinta – cuprinde „raspunsurile“ unor femei si barbati (desemnati cu majuscule) la intrebarile Ce este un barbat? si, respectiv, Ce inseamna a fi barbat?. Majoritatea acestora se invirte in jurul „definitiilor“ clasice si al stereotipiilor (feministe ori machiste): barbatul ca jumatate a intregului, ca rau necesar, ca jivina sau barbatul desemnind spiritul si eroismul, ratiunea si sexul, autoritatea si responsabilitatea etc. Exista insa si citeva raspunsuri care transpun o profunzime de spirit („Barbat este cel care poate iubi si se lasa iubit. Cel care nu degradeaza femeia“) sau o formula ce transcende locul comun („Barbatul este ceea ce i-a ramas Evei dupa ce l-a pierdut pe Dumnezeu“).

O invitatie la lectura
Nasterea dorintelor lichide reconfirma calitatile esentiale ale poetei si prozatoarei Ruxandra Cesereanu: o mare senzualitate a perceptiei (comparabila cu aceea a Norei Iuga, de pilda), finetea psihologica, spiritul ludic si, nu in ultimul rind, artisticitatea stilului. Argumente puternice pentru ca aceasta carte sa fie citita cu placere chiar si de catre barbati, in cazul in care cuvintul autoarei de pe pagina de garda nu-i convinge dintru inceput: „imi plac barbatii, pentru ca sunt locuibili si miros a gutuie. Pentru ca sint de neinlocuit, oricite substitute s-ar putea nascoci“.