OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aşteptam cu interes să primesc volumul Întîlniri cu Marcel Iancu de Geo Şerban, lansat pe 24 noiembrie la Tîrgul de Carte Gaudeamus. Ştiam că prietenul nostru, istoricul literar Geo Şerban, se zbate de multă vreme să publice acest volum. Apoi, subiectul volumului – marele artist Marcel Iancu – este incitant pentru mine, ca pictoriţă. Am primit în aceste zile volumul şi am fost pur şi simplu încîntată. Nu este vorba despre încă un volum despre Marcel Iancu, ci despre un album, tipărit în condiţii grafice excelente, despre perioada românească a activităţii artistu-lui, atît ca artist plastic, cît şi ca architect şi animator al vieţii culturale din Bucureşti în deceniul al doilea şi al treilea al secolului trecut.

 

Eram interesată de subiect întrucît l-am cunoscut personal pe Marcel Iancu, prieten din copilărie cu tatăl meu. În mai 1965, la puţin timp de la sosirea mea în Israel, m-a primit şi mi-a dăruit albumul alcătuit de M.L. Mendelson (Editura Masada, 1963), cu dedicaţia „Porte bonheur pentru Liana Saxone în noua ei patrie“. Această dedicaţie am fotografiat-o şi am lipit-o pe prima pagină a caietelor mele de expoziţii şi, într-adevăr, urarea mi-a adus noroc. Interesantă coincidenţă, Marcel Iancu i-a acordat acelaşi album (ediţia franceză) lui Geo Şerban, la vizita din iunie 1980. De altfel, încă o coincidenţă:  pe Geo Şerban l-am cunoscut la Ierusalim, pe 10 ianuarie 2006, la o reuniune a Cercului Cultural de la Ierusalim, destinată omagierii lui Marcel Iancu. Şi de atunci... am rămas prieteni.

Volumul porneşte de la trei întîlniri, din 1976, 1978 şi 1980, pe care Geo Şerban, pe atunci redactor la revista Secolul 20,  le-a avut cu Marcel Iancu, la domiciliul său din Tel Aviv sau la atelierul său din Ein Hod, satul artiştilor înfiinţat la iniţiativa lui Iancu pe povîrnişurile vestice ale muntelui Carmel, la sud de Haifa. 

 

Geo Şerban povesteşte:  „De fiecare dată, dialogul – purtat mai întîi la domiciliul din Tel Aviv, apoi şi la Ein Hod, în ambianţă de atelier – a îmbrăţişat generos activitatea sa prolifică de pictor, architect şi promotor al spiritului inovator în arte, recunoscut pe mapamond. Lipsit de orice emfază a reputaţiei internaţionale, gazda s-a dovedit un interlocutor animat, cu prioritate, de interesul plasării discuţiei în perimetrul românesc, dornic să reînnoade firul conexiunilor şi afinităţilor acolo unde fusese intrerupt, contrar voinţei sale, în 1941“. Autorul se referă aici la plecarea precipitată spre Palestina a familiei Iancu, după ce cumnatul său a fost ucis mişeleşte de bandele legionare la Rebeliunea din ianuarie 1941.

 

Despre personalitatea lui Marcel Iancu autorul scrie:  „Pictor, grafician, ilustrator de texte, realizator de decoruri de teatru, architect, urbanist, conferenţiar şi comentator pe teme de actualitate în perimetrul artelor frumoase, Marcel Iancu a fost posesorul acestor multiple înzestrări şi ceva mai mult; o prezenţă influentă, animator extrem de dinamic în domeniile competenţei sale, promotorul unei optici moderne, suple, orientate spre emanciparea energiilor creatoare de riscul limitărilor şi marginalizării (provincialism, apatie, comoditate con-juncturală, oportunism gregar), preocupat să înlăture orice ar diminua şansele Operei de a răspunde exigenţelor valorice autentice şi comunicării cu un public cuprinzător“.

 

Convorbirile cu Marcel Iancu sînt împletite de autorul volumului cu informaţii biografice şi povestiri din epocă, într-un stil alert şi atrăgător, care te fac să regreţi cînd ajungi la capătul lecturii. Mai ales că fiecare pagină este ilustrată în mod inteligent.

Dar de un interes deosebit  în acest volum sînt textele lui Marcel Iancu, publicate în mod cronologic în capitolul „Reflecţii şi Atitudini“. Aşa cum subliniază autorul, „există o fertilă convergenţă între expoziţiile personale sau colective puse pe simeze de Marcel Iancu, între activitatea pe şantierele de construcţii (…) şi ofensiva publicistică în vederea familiarizării publicului larg cu optica modernă asupra artei şi acomodării arhitecturii cu cerinţele civilizaţiei în plină expansiune tehnologică“. 

 

La înmormîntarea marelui artist, în 1984, Ice Mambush, credinciosul lui prieten din Ein Hod a spus că, pentru a vorbi despre Marcel Iancu, este ca şi cum „te-ai urca pe un munte înalt şi abrupt“. Ei bine, cu acest volum, Geo Şerban s-a urcat indiscutabil pe un munte înalt şi abrupt, prezentînd publicului una dintre marile personaltăţi culturale ale secolului al XX-lea, a cărei activitate s-a desfăşurat două decenii în România şi, apoi, încă patru decenii în Israel.
Trebuie remarcat încă o dată meritul Editurii Hasefer pentru apariţia acestei cărţi, precum şi meritul realizatorilor machetei, Done Stan şi Radu Constantinescu.