OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lou Marinoff, Înghite Platon, nu Prozac

Deşi multor persoane numai termenul filozofie le dă dureri de cap, le provoacă zîmbete sau, dimpotrivă, le lasă reci, nespunîndu-le nimic, adevărul e că nu vrem să atingem nici unul dintre aceste „obiective“, ci să dovedim sau să înţelegem, aşa cum spunem din chiar titlul acestui eseu, necesitatea studierii filozofiei în şcoli, şi cînd zicem şcoli nu ne gîndim doar la universităţi (deşi îi dăm dreptate întru totul lui Marinoff), nici doar la liceu, ci chiar la anii mai mici, să zicem începînd cu clasa a VII-a. Am dori să nu trataţi a priori ca prostesc acest subiect; după ce vom delimita atît sensul a ceea ce înseamnă şi va însemna filozofie, cît şi direcţia pe care trebuie să o apuce studiul ei, sperăm să nu mai fim atît de prost înţeleşi, ba chiar mai mult, ideea noastră să prindă conturul realităţii.

La origine, poate se cuvine să amintim că filozofia era mai mult practică, era mai degrabă un mod de viaţă decît o teorie. Socrate nu avea timp de scris, pentru că stătea toată ziua în piaţa publică, agora, echivalentul forum-ului original din Roma, pentru a dezbate cu oricine probleme civice, de importanţă publică. La fel, un înţelept ca Buddha, care nu era interesat de producerea unui sistem filozofic care să explice totul şi cu care să încheie istoria filozofiei (nici măcar să o înceapă), se preocupa de soarta omului, de ce anume îi produce acestuia suferinţa şi cum se poate elibera de ea.

Etimologic, filozofia înseamnă „iubire de înţelepciune“; la urma urmei, iubirea şi înţelepciunea sînt cele care ne fac să fim diferiţi de orice alt regn animal, respectiv să fim oameni. Ele sînt suficiente pentru a putea face din lumea în care trăim un pămînt prielnic vieţii, pe cînd lipsa lor duce la distrugerea mediului în care fiinţăm, a „mamei Terra“, la intoxicarea relaţiilor interumane, de la certurile zilnice din trafic pînă la conflicte mondiale şi, ceea ce este şi mai grav, la pierderea oricărui sens al existenţei, al rostului vieţii, cauză a multor nevroze şi psihoze.

În vremurile moderne însă, odată ce religia a pierdut teren, mulţi dintre contemporani – trăind într-o lume tot mai intens desacralizată – se confruntă cu o acută lipsă de sens, cu un imens gol interior, pe care nu mai au cu ce să îl umple. Deşi au încercat toate variantele, nici bogăţiile acumulate, nici realizările din carieră, ca să dăm doar cîteva exemple facile, nu au putut umple acest gol şi asana marea mocirlă în care se scufundă pe zi ce trece.

Întotdeauna oamenii au avut întrebări, dileme, probleme, necazuri, supărări. Dar niciodată nevrozele, stresul sau, pur şi simplu, disconfortul mental nu au ajuns să erupă cu atîta forţă ca astăzi. Din cauza acestora (cei ce profită ar spune „datorită“ lor), există acum atîtea zeci de şcoli terapeutice, sute de metode şi mii, dacă nu milioane de terapeuţi. Şi cu toate că riscăm să supărăm pe mulţi, realitatea este că numai o mică parte a acestora aparţine cu adevărat domeniului terapiei, iar o parte încă şi mai mică are nevoie de tratament de specialitate. Restul, marea majoritate, deşi încă nu este (sau, mai degrabă, de ceva vreme, nu mai este) re/cunoscut ca atare, este constituit din probleme filozofice, din întrebări pe care filozofii şi le-au pus şi la care au răspuns de mii sau sute de ani.

Chiar şi numai datorită acestor ultime idei şi ar fi suficient demonstrată necesitatea predării filozofiei în şcoli. Faptul că ea nu se mai studiază aproape deloc în şcolile din România, în liceu predîndu-se în clasa a XII-a, fireşte cu excepţiile care ţin de harul profesorilor, într-un stil amestecat şi greoi (deşi manualul s-a îmbunătăţit faţă de cum era acum vreo 15 ani, nu este suficient), iar în unele universităţi lipsind cu desăvîrşire, nu înseamnă decît că, ori autorităţile nu vor ca oamenii să poată gîndi cu mintea pe care o au „din dotare“, ori că le convine să conducă o societate „bolnavă“, stresată, nevrozată sau imbecilizată, în ambele cazuri, probabil, pentru a o putea manevra mai bine, după bunul sau nebunul lor plac.

Oricare ar fi situaţia, noi nu putem fi de acord. Noi susţinem necesitatea predării filozofiei în toate şcolile, în toate liceele şi în toate universităţile. Sîntem convinşi că, dacă nu au făcut-o de la început, majoritatea elevilor şi studenţilor, care vor ce e potrivit pentru ei, precum şi părinţii lor, care doresc ce este mai bun pentru copiii lor, ne vor da dreptate şi ne vor susţine proiectul. Iar dacă autorităţilor le pasă cîtuşi de puţin de cei ce i-au votat şi, de asemenea, de cei ce îi vor alege în viitor, vor susţine prin măsuri clare, punctuale, acest proiect benefic nu doar indivizilor, ci mai ales societăţii din care fac totuşi parte şi ele.

Cîteva exemple despre cum s-ar putea preda atractiv filozofia

Predată la un nivel adecvat înţelegerii vîrstei lor, filozofia va constitui o bază solidă, o fundaţie practic indestructibilă pentru construcţia edificiului ulterior. Fără a avea pretenţia că are toate răspunsurile, filozofia creează, şi asta este cel mai important, cadrul cel mai potrivit fiecărui individ în parte, indiferent de domeniul pe care şi-l va alege şi în care va activa în viitor, în viaţă. Filozofia îl ajută pe individ să devină ceea ce ar trebui să fie: om. De aici pleacă totul. Dacă societatea va fi formată din oameni (a căror caracteristică principală, repetăm ori de cîte ori avem ocazia, este omenia), atunci lumea se va transforma de la sine într-una în care va fi o încîntare să trăieşti, iar nu o luptă cum este astăzi, fără a mai fi nevoie de vreo reformă, fără ca cineva din exterior să încerce să ne preseze şi să ne schimbe, lucru iluzoriu de altfel, pentru că schimbarea nu se poate produce decît din interior. Schimbarea lumii alienate în care trăim, a sistemului defectuos, nonvaloric şi frustrant, o putem face noi toţi. Totul poate începe cu studierea filozofiei în şcoli.

Iată cîteva idei. Sperăm să deschidem astfel un forum pentru sugestii, dezbateri, pentru elevi, părinţi şi specialişti care să-şi prezinte opiniile, inclusiv din Minister, pentru a putea ajunge la varianta cea mai bună, cea dezirabilă.

La clasa a VII-a, fiind cea de început, se vor putea preda ore introductive, nefiind nici măcar necesar să se pronunţe termenul filozofie. Este suficient ca lecţiile să se numească ceva de genul „Introducerea gîndirii“. De fapt, asta se face: se introduce gîndirea în timpul orelor de curs, prin alegerea unor teme de genul: Responsabilitatea, sau Inteligenţa, teme care au legătură cu viaţa de fiecare zi, fără să fie prea abstracte. Apoi elevii sînt lăsaţi efectiv să-şi spună părerea referitoare la acea temă, să încerce să-i găsească caracteristicile, pînă la a ajunge să o definească. Profesorul, ca un bun dirijor, lasă elevii să interpreteze şi orchestrează acest demers pînă se va obţine o definiţie şi o caraterizare unanim acceptate. Acest mod interactiv este cel mai potrivit pentru a le da startul elevilor. Şi aşa cum se spune, startul este cel mai greu.

În clasa a IX-a se aplică acelaşi procedeu de găsire a unor definiţii, însă de data aceasta a unor termeni ceva mai abstracţi, gen: Ce este libertatea? Din nou, nu se dau definiţii de-a gata, oricît de bune ar fi sau oricît ar vrea profesorul să arate cît de mult a citit el, ci elevii sînt lăsaţi să le descopere singuri. O să fiţi surprinşi la ce grad de acurateţe, ca să nu spunem de înţelepciune, sînt capabili să ajungă aceşti tineri, dacă li se dă şansa de a o face.

În clasa a X-a este necesară aprofundarea unor teme cum sînt cele discutate în clasa a IX-a, (un alt exemplu: Cum putem atinge fericirea avînd o viaţă virtuoasă?), prin introducerea, pe lîngă ideile elevilor, a mai multor păreri avizate, a disputelor filozofice care s-au iscat de-a lungul vremii referitoare la acea temă. Va fi o plimbare încîntătoare prin toată istoria filozofiei, fără a face însă istorie stearpă.

În clasa a XI-a va fi studiată metafizica şi cele relaţionate cu ea. Nu trebuie însă să ne sperie acest termen. Metafizica este, de fapt, cea mai apropiată de sufletul omului, numai că acesta a pierdut contactul cu ea. Acum este momentul să se discute liber despre ce este dincolo de natură, despre nemurirea sufletului, despre cum este privit omul în mai multe religii. Este bine ca de acum doar să fie oferită o biliografie, să se ceară anumite lecturi, care să fie apoi discutate. După cum se vede, în toată această nouă structură, se pune cel mai mult accent pe comunicare, în special a ideilor proprii.

În facultăţi, apoi, cercetarea filozofică va putea fi în sfîrşit făcută la nivel academic, va putea fi studiată şi filozofia analitică, cea mai abstractă şi cea mai puţin practică, în sensul aplicabilităţii în viaţa de fiecare zi, dar necesară la rîndul ei pretenţiilor şi expectanţelor de nivel universitar.

După cum spuneam, acestea sînt doar cîteva idei de la care trebuie să pornim. Pentru că, odată conştientizată necesitatea studierii filozofiei în şcoli, de la idee pînă la aplicare nu mai este decît un pas. Pe care îl putem face, dacă vrem într-adevăr să avem un învăţămînt cu adevărat important, şi nu doar apă de ploaie cu care să ne îmbătăm. Pentru ca să ne dăm seama că apa de ploaie nu este băutură, este nevoie doar de bunul-simţ comun; dar, în rest, singură filozofia vine să ne ajute să facem ordine în mult prea amestecata şi haotica noastră minte şi lume.