OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Fratelui meu, Ionut

Sa va spun mai intii cum aniverseaza romanii mari si mici 18 ani de trai democratic: parlamentarii, dupa ce s-au umplut de bani fara sa faca nimic, au votat o lege prin care sa poata achizitiona in regim lesnicios un numar de 559 de vile de protocol; Ion Iliescu e pe cale sa fie dat uitarii in dosarul privind mineriada din iunie 1990, mutilatii ori rudele celor care au murit in decembrie 1989 inca nu au primit nici un raspuns cu privire la identitatea calailor, din cind in cind mai picura cite un dosar de Securitate prin tavanul CNSAS, dezvelind bieti turnatori minori, in timp ce imaginea Romaniei in lume continua miracolul negativ de a depasi constant nivelul precedent al deteriorarii pe toate fronturile.
Pe acest fundal de cosmar perfectibil, viata de zi cu zi a omului de rind, lipsita de orizont moral, se goleste de orice speranta ca un piriias pe timp de seceta. O tragedie recenta m-a facut sa privesc mai cu luare aminte profunzimea statisticilor referitoare la rata sinuciderii in contemporaneitatea mioritica si implicatiile ei.

in Iasi bunaoara, orasul meu natal, anul acesta au avut loc pina in prezent peste o mie de tentative de sinucidere, dintre care mai mult de jumatate s-au soldat cu decese. Pentru o zona populata de oameni mai degraba calmi, cel putin cum erau pe timpul in care bintuiam acele locuri, cifra pare de necrezut, semnificind trei tentative pe zi. Exista multe asezari rurale in Romania ale caror cimitire numara mai putini morti decit a dat capitala culturala a tarii intr-un singur an din sinucideri. Ce se intimpla?
inainte de orice alta consideratie, vreau sa va intreb: sinteti constienti de povara criminala care atirna pe umerii societatii in cazul oricarei sinucideri? Pentru ca, in marea majoritate a cazurilor, ea este rodul colectivitatii, care a permis mentalitatea, care a acceptat solutia, care n-a combatut suficient asupra caracterului satanic al executiei personale. in comparatie cu ea, pina si pedeapsa cu moartea capata un sens. Orice sinucidere este o palma data noua, tuturor. Cind un seaman al nostru a decis sa renunte la toata invatatura pe care a primit-o din momentul conceptiei, prin singele viu al mamei, si pina la ultima clipa sorbita de muribund cu lacomie, inseamna ca lumea in care traim e pe cale de disparitie.

in rugaciunea de dinaintea sacrificiului cristic, Isus ii spune Tatalui: „Eu am pazit pe aceia pe care Mi i-ai dat si nici unul din ei n-a pierit, in afara de fiul pierzarii“ (Ioan, 17). Crima lui Iuda n-a constat in vinzarea celui care l-a iubit (in lipsa tradarii, lucrarea sacrificiului ar fi fost periclitata), ci in faptul ca, minat de remuscare, si-a luat zilele. Mai mult: unii ar putea considera ca posibilitatea sinuciderii reprezinta singura fisura a creatiei. Omul nu ar trebui sa aiba aceasta putere, nu numai pentru ca, aplicind-o, comite un pacat capital, nu pentru ca, daca ar mai avea o sansa, putini ar incerca o repetitie, ci pentru ca nu este justa. Care e diferenta dintre un individ care incearca sa-si ia zilele si esueaza pentru ca fringhia cu care a incercat sa se spinzure s-a rupt si unul care a luat un pumn de somnifere si nu s-a mai trezit? Primul are sansa de a-si schimba optica, sa devina un alt fel de om. Are sansa de a-si recupera greseala. Celalalt, nu. Or, cind vine vorba de mintuirea vesnica, aceasta nu poate fi pierduta printr-un capriciu al hazardului.

O parte insemnata a sinucigasilor romani este formata din copiii abandonati de parintii care sint nevoiti sa-si ia lumea in cap, pentru a cistiga pe coclauri straine o bucata decenta de piine. in afara de citeva lehaituri formale prin presa neamului, in care psihologi de judet incearca sa epateze cu cele trei cuvinte pe care le-au pescuit din singurul dictionar de specialitate ramas nefurat de la biblioteca de cartier, n-am depistat nici o urma de discutare a unor masuri concrete. E libertate, e democratie, cetateanul are dreptul sa circule nestinjenit, ca si acela plecat la munca prin Spania, Italia ori Anglia. Parlamentarii au scornit recent o lege potrivit careia cetatenii care-si lasa ciinii nesupravegheati vor plati o amenda usturatoare. Este soarta unui copil abandonat mai putin importanta pentru societate? Cu tot ridicolul afirmatiei: se pare ca da.

Nu este aceasta o crima? Ce stie un copil despre viata si negotul cu moartea? Neintelegerea capata forma unei frustrari care-l duce la disperare. E greu de crezut ca dorul de parinti capata instantaneu chipul mortii. Sint semne alarmante pe care cei din jur, din spatele nesimtirii lor cronice, ar trebui sa le recunoasca deja. Dar facilitarea sinuciderii nu este doar rodul ignorantei, ci si al altui gen de deficit, inca mai grav: cel al lipsei de morala crestina. Ierarhilor romani le place sa se impauneze ca apartin Bisericii Nationale. E frumos. Orice tara are o biserica majoritara. Numai ca acest titlu nu vine doar cu colaci, ci si cu responsabilitati. Una din ele este cea a calauzirii celor in nevoie. Care e prioritatea Bisericii Nationale in acest moment? Ridicarea unei catedrale marete.
Pentru un adevarat preot, e de preferat o turma de suflete curate intr-o coliba de paie decit o hoarda de bestii ratacite, cascind gura la niste ziduri poleite. Despre citi preoti ati auzit sa se implice in alinarea copiilor ai caror parinti si-au luat lumea in cap? Stiti care este raspunsul preotilor la actul sinuciderii? Victima va fi ingropata la marginea cimitirului, fara slujba religioasa. Consecventa este, totusi, servita: daca nu s-au interesat de nenorocit pe cind traia, de ce s-ar preocupa dupa ce a murit?

Ziarele prezinta sinuciderile din dragoste tradata intr-o aura romantica. Nu le-as dori acelor ziaristi sa aiba parte in familia apropiata de un asemenea tratament romantic, dar i-as invita sa priveasca in ochi mama unui sinucigas. S-o priveasca in ochi pe mama fratelui meu, mort pe 7 decembrie, la 25 de ani. Un tinar sclipitor, blind si serios, prea serios pentru curvasareala de la portile Levantului, esuat pe tarmul murdar al unei societati care gaseste intotdeauna resurse sa se debaraseze de tot ce are mai bun. Uitati-va bine in ochii ei si veti vedea intreaga Romanie disperata, chircita acolo, in spatele unui cadavru.
Ramii cu bine, frate drag. Ei te-au ingropat la o margine de cimitir, sa nu le tulburi sfintenia vinduta la metru. in inima mea, insa, nu vei fi niciodata la o margine. in inima mea pacatoasa.

13 decembrie 2007