OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Probabil că nu sînt cea mai potrivită persoană pentru a vorbi despre politeţe, din moment ce prefer adevărul acestei „acceptabile forme de ipocrizie“, după cum a numit-o Balzac. Sînt conştient şi de faptul că, fără politeţe, spaţiul public, ca loc în care oamenii devin egali, nu ar putea exista sau, cel puţin, întîlnirile publice ar fi private de consens, eficienţă sau utilitate.

A-l face pe un ministru imbecil, chiar şi fără a-i da numele, este evident în afara canoanelor, cu atît mai mult cu cît eticheta este pusă de preşedintele ţării. Acel dialog necesar interacţiunii publice nu mai poate exista într-o formă nealterată. Preşedintele Băsescu s-a situat în afara normei de comportament cunoscute sub numele de „politeţe“. A preferat sinceritatea, adevărul dur, aşa cum îl percepe el, în locul unei ipocrizii de moment. Ceea ce a făcut Băsescu a fost mai degrabă să întărească o percepţie generală despre miniştrii Guvernului Tăriceanu II, şi despre acel ministru în special, decît să releve un adevăr. Mai ales că soluţia de a chema mai mulţi primari la un ministru, în loc ca un singur ministru să se deplaseze la mai mulţi primari, nu mi se pare deloc „imbecilă“, ci chiar mai eficientă, mai benefică, în plină criză a inundaţiilor din nordul ţării. Evident, „imbecilitatea“ minis-trului depinde de unghiul din care sînt văzute lucrurile şi de verva cu care sîntem implicaţi în dezbatere.

Trebuie să spunem cu voce tare ce ministru a fost slab şi de ce! Poate că, dacă am analiza mai temeinic prestaţia fiecărui ministru, partidele politice s-ar gîndi de două ori înainte de a numi politruci şi oameni nepregătiţi în poziţii cheie. Aceştia pot cauza efecte maligne în domeniul pe care-l gestionează. Mulţi dintre ei au făcut mult rău, fiind nepregătiţi, luînd decizii pripite sau, din contră, fiindu-le prea frică să ia decizii care să corecteze erori evidente.

Sînt oameni care impun politeţe prin simpla lor prezenţă, prin capacitatea lor, prin erudiţie, prin naturaleţe sau prin eficienţă, după caz. O poziţie de ministru, formală, nu este suficientă pentru a formaliza şi comportamentul faţă de ocupantul respectivului scaun. Omul, şi nu funcţia, dă măsura politeţii pe care o merită un ministru.