Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2008   |   August   |   Numarul 436   |   Despre război, nepăsare şi teamă

Despre război, nepăsare şi teamă

Autor: Ciprian STĂNESCU | Categoria: Politic | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text

Mă gîndesc adesea cum e să te trezeşti în fiecare dimineaţă ca preşedinte al României. Deschid ochii şi imediat apare de sub pat Emil Boc să îmi ofere un prosop ud, ca să mă deştept. Degeaba. Nu mă deştept. Deschid geamul şi las lumina portocalie a PD-L-ului să se reverse peste tatuajele de pe umăr, cu ancore şi sirene, pe care n-am avut niciodată curajul să le fac. Aud că de cealaltă parte a Mării Negre zboară nişte rachete în casele unor oameni. E departe. Nu mă interesează în mod deosebit, aşa că mă uit la desene animate. Poate însă că ar da bine să zic ceva despre Georgia şi despre poziţia noastră faţă de aceste incidente. Poziţia noastră nu există, poziţia noastră e poziţia Uniunii Europene şi noi susţinem integritatea teritorială a Georgiei, bla bla bla, Lenuţo, mai trebuie să mai zic ceva? Nu, domnule Preşedinte, nu mai trebuie să ne ziceţi nimic.

Rusia a intrat violent în Georgia, aşa cum Statele Unite au intrat violent în Irak şi Afghanistan. Deşi „scuzele“ oferite diferă considerabil, cei doi mamuţi nu au nevoie să furnizeze mai multe explicaţii decît consideră oportun. Se duc, îşi fac treaba şi se întorc. Cadavrele umane şi cele morale lăsate în urmă sînt scuzate oficial în numele salvării sau al dezvoltării democraţiei. Cine ar putea însă crede cu adevărat că Rusia luptă în Georgia pentru dezvoltarea spiritului democratic?
 

Cine poate interveni în astfel de cazuri? Sau, pe un plan mai general, în cazuri de violare cruntă a justiţiei, umanităţii şi moralităţii? De la nivel local pînă la nivel global, singurii actori care mai pot avea un cuvînt eficient de spus sînt cetăţenii. Deşi nu cred în vreo utopie a societăţii civile globale, sînt convins că neregulile încă pot fi îndreptate, măcar parţial, prin forţa maselor. Idealism, s-ar putea spune. Dar, în condiţiile în care, cel puţin oficial, democraţia încă stă la baza alegerii conducătorilor, atunci părerea cetăţenilor trebuie să conteze. Măcar din punct de vedere electoral. Din păcate, într-o eră în care valoarea democraţiei a scăzut, nici capacitatea de schimbare a electoratului nu mai are mare influenţă.

Indignarea este cuvîntul care ar trebui să vuiască în momentul de faţă prin minţile tuturor. Indignare faţă de acţiunile Rusiei, dar mai ales faţă de acţiunile, sau lipsa acţiunilor, celorlalţi reprezentanţi ai democraţiei la scară internaţională. Mărturisesc că speram să fiu reprezentat acolo sus, în sferele cele mai înalte ale sistemului internaţional, de Franţa, Marea Britanie, Germania şi chiar – da, surpriză – de Statele Unite. Pentru că încă mai cred, naiv, în dreptul internaţional şi în misionarismul american de democratizare a lumii. Se poate trasa astfel o paralelă între situaţia din Georgia (sau Sudan, Columbia, Nepal, China) şi nivelul local, Românica noastra cea mult iubită şi stimată. Atît la nivel internaţional, cît şi la nivel local, există the bad guys, pe care ceilalţi, the innocents, îi acuză eventual, dar împotriva cărora nu fac nimic. Ceea ce arată poate că această relaţie bad guy – innocent guy sau bad guy – good guy e, de fapt, destul de ambiguă.
 
Punctul comun al problemelor globale şi locale îl constituie liniştea sumbră care apasă peste aceste probleme. În afară de cîţiva rebeli ai societăţii civile sedentarizate, consideraţi adesea nebuni, nimeni nu prea mai vorbeşte. Ţipă. Urlă. Spune ceva. Toată lumea tace. Marea problemă a societăţii româneşti şi internaţionale este lipsa curajului sau a interesului de a ne manifesta indignarea. Fie pentru că este vorba de ceva care se întîmplă prea departe (ca în cazul Georgiei), fie pentru că este prea peste noi (ca în cazul băşcăliei politico-financiare din ţară), nu simţim nevoia să strigăm: „sînt nemulţumit!“. Supţi încă din timpul comunismului de tot ceea ce înseamnă dorinţă de dreptate şi justiţie, am devenit apatici, intoleranţi şi inactivi în faţa problemelor din jurul nostru. Fie că trecem mai departe şi dăm şpagă, că „aşa e mai bine“, fie că mutăm pe vreun canal care difuzează meciuri de fotbal cînd vedem că peste 1.500 de oameni au murit în două zile în Georgia, pierdem o trăsătură morală de bază: umanitatea. Umanitatea a murit, trăiască individualismul. Societatea excesiv de liberală în care am intrat ne gîdilă suficient de tare orgoliul încît să ne facă să credem că doar „eu“ contez şi că nimic nu mă va afecta.
 

Cazul Georgiei este perfect pentru a ilustra natura umană: intri, îţi faci treaba şi ieşi. Sau mai rămîi acolo, ca în ’56. Ori în ’68. Nepăsarea internaţională faţă de victimele din zona de conflict este asociată astfel cu două concepte: zonele de influenţă şi regulile jocului. Zona de influenţă a Rusiei a fost împunsă permanent în ultimii 20 de ani şi, ca urmare clară a jocurilor făcute la Summitul NATO, Rusia îşi revendică partea. Calcă cu bocancii în Georgia şi o face fără nici o problemă morală, pentru a arăta statelor occidentale că Rusia is back in red. Capacitatea militară, dar mai ales economică a Rusiei fac din aceasta un actor principal în zona euro-asiatică. Aşadar, nepăsarea faţă de victime nu este de fapt nepăsare propriu-zisă, ci este frică. Sau, la o adică, nici măcar frică, ci regulă. Regula jocului spune că tu, stat occidental mare, nu te vei lua la harţă cu securea rusească pentru o ţară aşa de mică cum este Georgia. Oricît de dureros ar suna urletele de disperare ale georgienilor din Gori care cer înlăcrimaţi să fie salvaţi de avioanele americane. Pentru că securea rusească şi gazul lui Putin se dovedesc a fi mai tari.

Astăzi am aprins o lumînare în faţa Ambasadei Rusiei, pentru a arăta alături de cîţiva că ne pasă de ceea ce li se întîmpla multora, fie şi undeva departe. Total insuficient însă.

 


 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
Fără epic (II)
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
BIFURCAŢII. Absolvenţii
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Fără epic (II)
Cele mai recente comentarii
ref matematicieni
ref softul roman
ref educatie
necunoastere regretabilă
Codruta CRETULESCU ?
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire