OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mă gîndesc adesea cum e să te trezeşti în fiecare dimineaţă ca preşedinte al României. Deschid ochii şi imediat apare de sub pat Emil Boc să îmi ofere un prosop ud, ca să mă deştept. Degeaba. Nu mă deştept. Deschid geamul şi las lumina portocalie a PD-L-ului să se reverse peste tatuajele de pe umăr, cu ancore şi sirene, pe care n-am avut niciodată curajul să le fac. Aud că de cealaltă parte a Mării Negre zboară nişte rachete în casele unor oameni. E departe. Nu mă interesează în mod deosebit, aşa că mă uit la desene animate. Poate însă că ar da bine să zic ceva despre Georgia şi despre poziţia noastră faţă de aceste incidente. Poziţia noastră nu există, poziţia noastră e poziţia Uniunii Europene şi noi susţinem integritatea teritorială a Georgiei, bla bla bla, Lenuţo, mai trebuie să mai zic ceva? Nu, domnule Preşedinte, nu mai trebuie să ne ziceţi nimic.

Cine poate interveni în astfel de cazuri? Sau, pe un plan mai general, în cazuri de violare cruntă a justiţiei, umanităţii şi moralităţii? De la nivel local pînă la nivel global, singurii actori care mai pot avea un cuvînt eficient de spus sînt cetăţenii. Deşi nu cred în vreo utopie a societăţii civile globale, sînt convins că neregulile încă pot fi îndreptate, măcar parţial, prin forţa maselor. Idealism, s-ar putea spune. Dar, în condiţiile în care, cel puţin oficial, democraţia încă stă la baza alegerii conducătorilor, atunci părerea cetăţenilor trebuie să conteze. Măcar din punct de vedere electoral. Din păcate, într-o eră în care valoarea democraţiei a scăzut, nici capacitatea de schimbare a electoratului nu mai are mare influenţă.

Cazul Georgiei este perfect pentru a ilustra natura umană: intri, îţi faci treaba şi ieşi. Sau mai rămîi acolo, ca în ’56. Ori în ’68. Nepăsarea internaţională faţă de victimele din zona de conflict este asociată astfel cu două concepte: zonele de influenţă şi regulile jocului. Zona de influenţă a Rusiei a fost împunsă permanent în ultimii 20 de ani şi, ca urmare clară a jocurilor făcute la Summitul NATO, Rusia îşi revendică partea. Calcă cu bocancii în Georgia şi o face fără nici o problemă morală, pentru a arăta statelor occidentale că Rusia is back in red. Capacitatea militară, dar mai ales economică a Rusiei fac din aceasta un actor principal în zona euro-asiatică. Aşadar, nepăsarea faţă de victime nu este de fapt nepăsare propriu-zisă, ci este frică. Sau, la o adică, nici măcar frică, ci regulă. Regula jocului spune că tu, stat occidental mare, nu te vei lua la harţă cu securea rusească pentru o ţară aşa de mică cum este Georgia. Oricît de dureros ar suna urletele de disperare ale georgienilor din Gori care cer înlăcrimaţi să fie salvaţi de avioanele americane. Pentru că securea rusească şi gazul lui Putin se dovedesc a fi mai tari.

Astăzi am aprins o lumînare în faţa Ambasadei Rusiei, pentru a arăta alături de cîţiva că ne pasă de ceea ce li se întîmpla multora, fie şi undeva departe. Total insuficient însă.