OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am mai scris despre faptul ca primim si publicam destul de frecvent replici. Atunci cind e cazul – si a fost nu o data! – replicam si noi. Faptul ca opiniile exprimate in revista noastra stirnesc reactii ni se pare eminamente pozitiv. Fara shimburi de replici nu poate exista dialog cultural, iar polemicile ii adauga sare si piper. Nu – insa – orice fel de replici si orice fel de polemici. Atunci cind preopinentii joaca fair, atunci cind se ocupa de fondul problemelor si au argumente serioase, toata lumea iese in cistig. Daca – in schimb – Icsulescu sau Igrecescu ataca „la persoana“, fac „pamflet“ si utilizeaza rationamente false, agresive fara substanta si injurioase fara dreptate, replicile lor coboara sub nivelul dignitatii intelectuale si nu ne intereseaza. Adica nu le publicam!
Dar nu cumva incalcam astfel „dreptul la replica“?


Sensibilitati exagerate, orgolii ranite, mofturi

Raspunsul sussemnatului este: categoric nu! „Dreptul la replica“ inseamna libertatea de exprimare a argumentelor celuilalt. Nu doar acuzatul are de cistigat din echilibrarea unei dispute, ci si noi, spectatorii. Principiul vine din vechime: audiatur et altera pars. Cu toate datele pe masa, avind in fata toate parerile, ale tuturor celor implicati intr-o anume chestiune, ne putem face o imagine mai buna, intelegem mai nuantat lucrurile si putem judeca la rindul nostru mai drept.

Nimic de acest fel in replicile gratuite, ofuscate, injurioase. Cind le primim, le citim, le cintarim cu atentie si, pentru ca sint cum sint, le lasam deoparte. Libertatea de exprimare nu e echivalenta cu dreptul de a spune orice. Nu la noi! In cele mai multe cazuri, autorii care ni se adreseaza cu asemenea replici sint nemultumiti de cronicile sau recenziile despre operele lor nemuritoare. Ori de felul in care comentam prestatiile lor publice, festivitatile epocale pe care le organizeaza sau nemaipomenitele reviste pe care le publica. Daca volumul lor de versuri sau de eseuri a fost apreciat defavorabil e nenorocire: inseamna ca recenzentul e incult, n-a priceput nimic din creatia autorelui si – de fapt – trebuie ca nici n-a citit-o, caci altfel ar fi cazut in extazul pe care nu se poate pentru ca sa nu ni-l provoace un cap de opera! Daca publicatia pe care o scoate in urbea sa natala e prezentata sub dragutul generic Reviste judetene, replica e prompta: sintem niste ticalosi, facem „politica literara“ si o sa vedem noi cum or sa ne-o plateasca bietele victime nevinovate... La mijloc sint – vezi bine – sensibilitati exagerate, care alimenteaza mari orgolii. Ranite, ele rabufnesc in replici vehemente. Ca ar putea sa fie – de fapt – doar mofturi provinciale, si la propriu, si la figurat, nici nu le trece prin minte respectivilor. Modestie? Intelegere a propriilor limite? Lungul nasului? Asa ceva se gaseste rar in cimpul literar-artistic, unde cea mai mare pare a populatiei se considera „aleasa“ si – consecinta logica – nedreptatita de unii ca noi, care credem in spiritul critic...


Un dezacord ideologic

Zilele trecute am primit inca o replica din categoria inflamata pe care am descris-o. Am fi trecut-o cu totul sub tacere daca n-ar fi pus probleme mai delicate. Tinta de atac e o recenzie aparuta in nr. 24 al Observatorului cultural despre revista Maiastra, editata de Grupul Noua Dreapta. Suparat nevoie mare, directorul Maiastrei (ce titlu!?!) il acuza pe autorul recenziei, Daniel Grümberg, de calomnie si incearca sa foloseasca prilejul pentru a-si face propaganda intr-un tiraj mult mai mare decit al publicatiei sale. Pe linga ca e nejustificata, replica are de asta-data si o stridenta culoare ideologica.
Nu e – fireste – cazul sa-i dam satisfactie, dar merita sa dam explicatii suplimentare. Nu publicam replica nu doar pentru ca D.G. n-a facut decit sa exprime o opinie asupra publicatiei in cauza, iar libertatea de expresie e garantata constitutional in Romania de azi; ci si pentru ca, in revista pe care ne invrednicim sa o scoatem, avem si noi libertatea de a ilustra orientarea noastra intelectuala, nu pe a altora. Credem in pluralismul opiniilor, dar nu pina acolo unde el ar transforma presa intr-un amestec incongruent de perspective. Grupul Noua Dreapta sa-si faca propaganda in Maiastra lui, nu in Observatorul cultural. Lasa ca replica e insultatoare atit fata de D.G., cit si fata de redactia noastra, ceea ce – eufemistic spus – e nepoliticos, atitudine pe care nu vrem s-o incurajam. Lasa ca in text apar erori in utilizarea latinei si a germanei, dezacorduri („colaboratorul revistei condusa de...“ in loc de „conduse...“), virgule anapoda si (detaliu pe care-l mentionez ca marca a lipsei de respect, fara resentiment personal) numele meu scris gresit. Maruntisuri deloc neimportante. „Toaleta“ neglijenta a unui text tradeaza lipsa profesionalismului – si nici asa ceva nu vrem sa incurajam. Dar, lasind la o parte detaliile, exista un dezacord de fond, de atitudine si de filozofie intelectuala si morala care face imposibila aparitia unei asemenea replici la noi.

Pe scurt spus, Grupul Noua Dreapta practica o varianta de nationalism („existentialismul etnic“!) care nici macar nu este asumata ca atare, drept ceea ce este cu adevarat. Lunga replica trimisa noua jongleaza cu termeni din vocabularul elementar al politologiei intr-o maniera care nu e inocenta si naiva, ci arata mai degraba a tentativa de falsificare, astfel incit extremismele sa nu mai fie luate in calcul, „dizolvate“ in conceptele generice de Stinga si Dreapta (scrise cu majuscule mitologizante). Autorul replicii considera ca „ideile de dreapta [...] deranjeaza“. Deloc! Deranjeaza ideile de dreapta radicala, de extrema dreapta. Sau ca „ideile de dreapta [...] sint asimilate vulgatei ideologice hitleriste“.

Nicidecum! Ideile de dreapta radicala, de extrema dreapta sint cele intr-adevar puse in sinistra traditie fascisto-nazista – iar la noi legionara, cuzista, antonesciana etc. – care a „izbutit“ sa ocupe locul fruntas al ororilor secolului XX. Stinga ne-ar fi „inculcat“ „mentalitatea egalitara“. Fals! E vorba despre extrema stinga, despre comunism, nu despre stinga democratica. De altfel, liberalismul, doctrina care ocupa astazi spatiul dintre centru si dreapta extrema, nationalista, sovina, fascista sau fascizanta s.a.m.d., a functionat multa vreme dupa Revolutia franceza ca un reformism de stinga, opus conservatorismului, si a construit practic societatile democratice contemporane. Dar Grupul Noua Dreapta este impotriva modernitatii liberale...
Ca sa n-o mai lungesc: pe directorul Maiastrei (filolog de formatie, spre deosebire de D.G., care e student la stiinte politice), il deranjeaza „cosmopolitismul liberal de tip american“ si „teoria multiculturalista secretata ssic!t de artizanii globalizarii“. Dimpotriva, in aceste ingrozitoare orientari noi vedem progrese ale democratiei. Putem publica opinii diverse asupra lor, inclusiv critice, insa chiar ca nu vad de ce ar trebui ca, in numele respectarii „dreptului la replica“, sa gazduim texte de propaganda antidemocratica, antiliberala, antiamericana etc. etc. Le sade mult mai bine in Maiastra, in Romania Mare si in alte publicatii afine...


P.S. Intr-un singur punct ne delimitam de D.G.: acolo unde spune ca directorul Maiastrei e nepotul unui fost sef de cuib legionar. Replica trimisa noua sustine ca nu e asa. D.G. era dator sa verifice si sa faca afirmatii doar daca e sigur de adevarul lor. Si nici atunci: pentru ca nimeni nu trebuie sa ne faca raspunzatori pentru faptele parintilor nostri. Avem insa – fireste – responsabilitatea propriilor noastre optiuni. De pilda, editorii Maiastrei au responsabilitatea reproducerii pe coperta a doua a publicatiei lor, pe post de motto, a unui citat din legionarul Vasile Marin, care opune „statului zis de drept“ un „stat etic, cladit pe legalitatea moralitatii“ (sic!), impusa cu „duritatea de stinca a razboinicilor“... Pentru numele lui Dumnezeu, in timp de pace?!