Lumea contemporană, care pare că se
poate dispensa de dimensiunea culturală, are astăzi, mai mult ca
oricînd, toate şansele şi neşansele pe care o criză
profundă le presupune. Are, în primul rînd, şansa de a
redescoperi valorile uitate ale spiritului, de a se reîntoarce
către ceea ce ne defineşte ca fiinţe umane. Dacă supravieţuieşti,
după o dramatică şi vertiginoasă coborîre în
Maelström, singura variantă este să începi să
reconstruieşti temeinic, făcînd recurs la toate acele valori
de care, la un moment dat, prea puţini mai păreau interesaţi. Şi,
în pofida tuturor semnalelor de alarmă, care anunţă
sfîrşitul iminent al lumii în care trăim, subminată de
succesivele crize economice, fragilizată de incompetenţa celor ce-i
conduc destinele şi aneantizată de diminuarea valorilor morale,
există şi motive de optimism: în orice sfîrşit există
premisele unui nou început, iar acesta e de neconceput în
absenţa dimensiunii culturale.
Dacă elitele financiare, bancare şi
politice se înşeală (şi ne înşeală), interpretînd
greşit datele furnizate de realitatea înconjurătoare şi
producînd, în consecinţă, soluţii eronate pentru
multiplele crize cu care ne confruntăm, o tentativă de a regîndi
fundamentele lumii de azi în termeni culturali şi morali,
oricît de donquijotească ar putea părea la prima vedere, nu
trebuie desconsiderată. În fond, singura investiţie pe termen
lung este cea care are în vedere educaţia, sănătatea şi
cultura unui popor.
E nevoie, cu alte cuvinte, şi de o
acţiune culturală constantă, nu doar de măsuri economice
temporare, a căror aplicabilitate şi eficienţă nu este niciodată
garantată. O acţiune culturală menită să readucă în
atenţie importanţa pe care o au în evoluţia unui popor
principiile etice, libertatea de gîndire, spiritul critic şi
respectul pentru competenţă. O acţiune culturală pe care nu doar
guvernanţii au datoria să o promoveze, ci una ce este la îndemîna
fiecăruia dintre noi, în calitatea sa de părinte, de
profesor, de formator de opinie sau de simplu cetăţean. Nu de alta,
dar este singurul mod în care ne putem împotrivi
prostului gust, imposturii, tentativelor de manipulare, dezastrului
generalizat din jur, provocat tocmai de faptul că mulţi dintre noi
au uitat sau au renunţat la valorile simple pe care s-a edificat
societatea de-a lungul secolelor.
O întoarcere la valorile
spiritului şi o redescoperire a valenţelor formatoare ale
discursului cultural – iată apelul de urgenţă al acestor vremuri
precare, în care supravieţuirea în cultură a devenit
una dintre cele mai dificile misiuni.