OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„In arta teatrului, dorinta de a arata totul creeaza tocmai o limita in posibilitatea spectatorului de a imagina. Maiestria artistului de teatru consta, in mare masura, in a sugera cu un element, ferind intregul, lasindu-l la puterea de completare a spectatorilor. [...] Teatralizare nu de dragul teatralizarii, nu pentru a stirni artificial interesul sau pentru a face neaparat altfel decit in realitatea imediata, ci pentru o realitate transmisa cu imagini specifice artei scenei.

Nu arhitectura inghesuita si minimalizata pe o scenuta, nu cladiri reproduse cu efort inutil, ci imagini scenice, poetico-dramatice, concretizate in decoruri. (Teatralizarea picturii de teatru, 1956)
Cum va place (montat de Liviu Ciulei la Bulandra in 1961): „Marturisesc ca nu am urmarit, ca scop, sa fiu original, consider ca pur si simplu am transpus in limbaj scenic elementul poetic. Am cautat sa realizez, prin miscare, relatiile dintre personaje. In general, miscarea personajelor este conceputa ca o miscare strict scenica, specific scenica, atit compozitional, cit si ca expresie; dar, atit gestul individual, cit si miscarea de ansamblu, poarta sub acest invelis «scenic» (ca un simbure), situatia de viata din care e inspirat si pe care o reflecta, ferind rezultatul de formal.

«Noul» cred ca apare tocmai in incercarea de a reliefa, prin toate mijloacele aplicate, continutul de idei. Desigur ca toate acestea pot fi luate numai ca o afirmatie. Nu am cautat sa inventez nimic (ineditul nu inseamna neaparat «nou»), ci am preluat din stampe diferite actiuni, modele de comportament ale epocii care ajutau la intelegerea sensurilor, incercind in plus ca scenele sa vorbeasca atit prin cuvinte, cit si prin elementul vizual, care sa nu contrazica, ci sa implineasca situatia.
Nu cred ca aceasta este «demonstratie de regie». Cred ca aceasta este pur si simplu regie. Fara acest lucru cred ca nu exista regie. Aspectul de regizor, organizator al unei recitari in picioare a unui text, nu ma intereseaza.“ (Critica in slujba textului sau demonstratie de critica?, 1961)
„Cred ca astazi cele mai de seama creatii teatrale din lume tind spre un realism din ce in ce mai cuprinzator si mai divers.

Este o reactie fireasca (si care are loc si in miscarea teatrala romaneasca): dupa redescoperirea conventiei, a teatralului, dupa o noua explorare si intelegere a efectului scenic, teatrul contemporan se reintoarce, constient si imbogatit de experimentele parcurse, la obligatia lui dintotdeauna, aceea pe care Shakespeare a numit-o, prin gura lui Hamlet: «a aseza in fata vremii o oglinda». [...]
Realismul contemporan este mai putin legat de alegerea formei de expresie, dar este foarte strins legat de forta de analiza a realitatilor istorice, sociale, economice, psihologice si omenesti, ca determinanti principali ai conflictului dramatic si ca elemente ce recompun pe scena firul filozofic si poetic al spectacolului. [...] Realismul anului 1964 este mult mai dinamic, mai complex, contradictoriu, cuprinzator si aproape intotdeauna angajat, intr-un fel sau altul, implicat in dialog direct, fie cu traditia teatrala, fie cu anume conceptii filozofico-estetice mai largi, fie direct cu niste pozitii politice sau de etica a colectivitatii umane.

Adevarul artistic al teatrului nu mai este un adevar al imaginii, in primul rind, ci un adevar al ritmurilor, raporturilor, interactiunilor fatise si de subtext. [...] Marea revelatie a epocii noastre, revelatia miscarii – in intelesul larg filozofic al notiunii, ca devenire neintrerupta si atotcuprinzatoare a tuturor faptelor vietii – a modificat din radacini estetica teatrului, fie prin interventia programatica a unor artisti dialecticieni (Brecht, Meyerhold, de pilda), fie prin reflex neclarificat teoretic in universul sensibil al unor creatori intuitivi. E ceea ce explica atractia exercitata asupra oamenilor de teatru de un anumit repertoriu modern sau clasic, dominat de mari dramaturgi poeti ai contradictiilor existentei umane.“ (Pasionantul drum spre realism, 1965)