Despre teoria răului cel mai mic

Autor: Adrian NIŢĂ | Categoria: Opinii | 8 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Există în mentalul românesc o idee care circulă de mai mulţi ani, după care alegătorii ar avea datoria civică de a merge la vot şi de a alege între două rele, unul mai mare şi altul mai mic. Aşa a fost cazul alegerilor prezidenţiale din anul 2000, turul doi, cînd s-a susţinut aproape unanim că Ion Iliescu este un rău infinit mai mic decît C.V. Tudor. Repetat de cîteva ori, sloganul „răul cel mai mic“ este acum scos din nou de la naftalină, căci preşedintele Băsescu este prezentat de adepţii săi drept un rău mai mic în raport cu domnii Geoană, Antonescu, Oprescu şi ceilalţi.

Problema este că ideea răului cel mai mic ascunde un aspect la care ar fi cazul să ne gîndim ca cetăţeni responsabili ce pretindem că sîntem. Cum nu-mi propun în acest text să intru în detaliile istorice ale problemei relaţiei bine-rău şi, în general, ale problematicii existenţei răului în lume, mă limitez să schiţez două poziţii teoretice. După Aristotel, un om politic (tot la fel cum e cazul cetăţenilor obişnuiţi), pentru a practica virtutea, este îndrumat spre evitarea a două rele: unul dat de exces, iar celălalt dat de lipsă. De exemplu, pentru ca cineva să practice virtutea cumpătării (nu numai cu banii), trebuie să evite atît calea rea dată de zgîrcenie, cît şi pe cea rea dată de risipire. Zgîrcenia apare ca fiind aspectul cel mai excesiv al cumpătării, iar risipirea drept aspectul cel mai lipsit de cumpătare.

După Leibniz, răspunsul la problema răului este mult mai complex, căci celebrul filozof îl include în contextul problematicii bunătăţii divine: cum este posibil să existe în lumea noastră, cea mai bună dintre toate lumile posibile, ceva rău, în condiţiile în care creatorul este bun? În puţine cuvinte, răspunsul lui Leibniz este că răul este introdus de oameni, deoarece ei au liber arbitru. Oamenii pot alege o cale bună, dar uneori pot alege o cale rea (sau, cel puţin, o cale ce se dovedeşte ulterior că este rea).

Ideea, susţinută cu frenezie de unii, că preşedintele Băsescu reprezintă răul cel mai mic este o idee falsă şi, mai mult decît atît, o idee cu consecinţe deosebit de periculoase pentru spiritul democratic. Demonstraţia mea se bazează pe un experiment mental foarte simplu. Să ne imaginăm că avem două substanţe, în cantităţi diferite, în două recipiente. În primul, vom pune patru linguriţe de substanţă, în al doilea vom pune două linguriţe din acea substanţă. Să ne imaginăm acum că substanţa cu pricina este cianura. Oricare două persoane care vor bea conţinutul vor muri. Să ne imaginăm apoi că înjumătăţim cantitatea, şi vom pune în primul recipient două linguriţe de cianură, iar în al doilea, o linguriţă de cianură. Este evident că şi în acest caz oricare două persoane care vor bea conţinutul vor muri.

Acest experiment mental arată că nu întotdeauna este de preferat răul cel mai mic, căci acesta poate fi la fel de letal. (Să notez, totuşi, că există o cantitate foarte mică de otravă care reprezintă limita de jos a mortalităţii, adică o cantitate ce transformă otrava în medicament. Cum nu aceasta este nota definitorie a politicienilor mioritici, nu voi insista asupra acestui aspect.) Preşedintele Băsescu este letal prin capacitatea sa uimitoare de a provoca scandal, de a rupe alianţe, de a face alianţe nefireşti, de a trage sfori, de a jigni, de a fi necivilizat, de a fi nesimţitor pentru interesul altora, de a urmări cu încăpăţînare propriul interes, chiar dacă ar fi ca patria să dispară.

Voi fi, desigur, întrebat că, dacă politicienii actuali, în special cei care candidează pentru postul de preşedinte al României, se prezintă atît de rău la capitolul ... rău, care ar fi soluţia. Oare, ar trebui să nu mai mergem la vot? Răspunsul meu este că, dacă ne simţim cetăţeni responsabili, ar trebui să mergem la vot, dar NU pentru a alege răul cel mai mic, ci pur şi simplu pentru a alege candidatul cel mai bun.

Închei cu observaţia că ideea răului cel mai mic include o imensă manipulare (aceasta fiind consecinţa cea mai neplăcută a acestei idei): toţi cei care susţin ideea asta sînt de fapt votanţii preşedintelui Băsescu, ce încearcă astfel să-şi apere poziţia, şi care, de fapt, nu pot să prezinte vreo calitate a actualului preşedinte, o calitate pentru care el ar merita să rămînă la Cotroceni.

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

o calitate a presedintelui, Basescualexandru - Duminica, 8 Noiembrie 2009, 12:31

atitudinea solitara si inedita in peisajul politic romanesc impotriva comunismului si comunistilor, doua nenorociri care au macinat in si decimat, programatic si criminal, specificul uman (cultural, politic, social, economic) al Romaniei, greu-format pana in si cu o notorietate mondiala pozitiva in timpul perioadei interbelice. ca efect concret al amintitei atitudini a presedintelui Basescu, in 2005 apare, incredibil, IICCR ( http://bit.ly/3YjPkA ) - interesant, familia presedinte acestui institut traieste in Germania. in alta parte dar sub acelasi curaj si tot in Romania, apare in public si nu fara opozitia 'de rigoare' o noua actiune de interes moral national: deconspirarea chinurilor diabolice aplicate oamenilor intru re-asezarea lor pe tiparul unic al noului om, comunist ( http://bit.ly/204Idn ). mai mult si cu totul surprinzator, intre oamenii politici activi astazi in randurile unui partid care l-a dat pe (inca) actualul presedinte exista unul (si, pe cale de consecinta, un grup care il sustine, si) care accepta, popularizeaza si sustine demersul eliberarii adevarului despre raul din comunism ( http://bit.ly/360Zgn ). asadar, intr-un inventar oricum sarac al tuturor miscarilor politice de dupa revolutie castigatoare pentru Romania, partizanatul lui Basescu pentru adevarul-despre-comunismul-romanesc imi apare ca unicul caz de altruism in raport cu poporul si de respect fata de suferintele lui uitate.

politica romaneasca sau prototipul inutilitatiiMihai D. - Luni, 9 Noiembrie 2009, 01:51

Totusi, ramane dezirabil raul mai mic, fie si in experimentul dvs mental. Fie si faptul de a fi letal poate fi cuantificat.
Si daca intr/adevar cineva face mai putin rau in Romania, e de votat. De pilda, cineva care sa nu faca nimic e mai bun decat oricine face ceva in felul in care "se face" la noi, in politica. Politica romaneasca e atat de meschina ca nici macar revolta nu poate produce suficient...

raul este unulMagdalena Dumitrana - Luni, 9 Noiembrie 2009, 08:40

Cred ca nodul problemei este altul- tentatia/inclinatia fiintei umane spre ceea ce (i) se pare.
Referitor strict la vot, inclinatia oamenilor-si vorbesc incepand cu alegerile din 2004, s-a manifestat catre individul care parea a avea continutul de personalitate cel mai accentuat; adica, spre persoana cea mai vie. In contrast cu ceilalti, el se remarca prin forta psihica si aparenta de autonomie.
Toti cei care se jeluiesc acum si se coalizeaza impotriva lui, s-au lasat dusi de orgoliul propriu de autostiutori si de pacaleala aceluia de independenta. S-au dus cu sufletul la gura sa voteze pe Unul care se vedea cu ochiul liber cam ce hram poarta.
Teoria raului celui mai mic nu se aplica aici; ea este fluturata pentru a da o aparenta de intelectualitate si alegere etica. In fapt, nici unul dintre cei de pe scena ori sustinatorii lor nu se misca pe coordonate morale (in plus sau minus) si a le atribui niste axe etice este doar o exercitare a iluziei.
In acest moment, "alegerea" se face de asemenea intre personalitati "pline" si personalitati "vide"-adica intre imagini exterioare, informatii partiale si reprezentari personale cladite pe constructe intelectuale devia(n)te.
In planul realitatii, lucrurile stau nitel altfel dar zau, nu merita sa ne pierdem timpul. Ce va fi a fost deja.

partizanate, partizanateMagdalena Dumitrana - Luni, 9 Noiembrie 2009, 09:50

"partizanatul lui Basescu pentru adevarul-despre-comunismul-romanesc imi apare ca unicul caz de altruism in raport cu poporul si de respect fata de suferintele lui uitate."

Ce Dumnezeu, chiar credeti asta? Cat de gros poate fi valul de pe ochii oamenilor?
Faceti socoteala-cati ani avea cand a ajuns comandant de nava (nu oricare nava si nu oriunde)?
Ambitia lui nemasurata, unita cu prostia, ignoranta ori interesele (in sensul rau) celorlalti, il fac sa razbeasca indiferent de regim. Ideologia este un amanunt nesemnificativ.

Incep sa regret ca m-am bagat in vorba.Asa imi trebuie!

Observator...sau arena electorala?Monitor - Luni, 9 Noiembrie 2009, 22:18

Se intampla din ce in ce mai des, din pacate, ca unele articole inserate in paginile politice ale O.C., lipsite de obiectivitatea necesara si dominate de spirit partizan ,sa ma indispuna. Cel de deasupra acestor randuri m-a indignat de-a dreptul pentru ca autorul lui (al carui nume spune, probabil, cititorilor la fel de putin ca si pseudonimul meu) a picurat in continutul materialului sau daca nu o doza letala din substanta cu care a operat in experimentul imginar pe care ni-l propune, atunci cel putin o cantitate suficienta pentru ca sa poata intoxica unele constiinte mai slabe de inger. Efort inutil, cred, pentru ca marea majoritate a cititorilor revistei sunt oameni maturi, bine dotati intelectual, cu personalitate si convingeri ferme si deci imuni la un asemenea tip de discurs, care ar fi sunat bine in gura oricaruia dintre contracandidatii actualului presedinte, rostit la un miting electoral. Dar, asemenea retorica de tribuna, de esenta contra, contravine insusi titlului publicatiei care gazduieste acest text si care, spre regretul meu, nu confirma declaratiile de echidistanta invocate de catre conducerea revistei, care ,in mod regretabil, supralicitand, a preferat , de pilda, obisnuitei sintagme ,,intelectuali de curte" expresia mult mai pernicioasa si blamabila de ,, lachei", cu care isi blagosloveste mai nou inamicii politici pe care-i descopera in ograda Cotrocenilor. Voita sau nu, aceasta schimbare de nuante a dus la escaladarea implicarii revistei in disputa electorala. Proba si prezentul articol, ca si sloganurile postate pe site si nascocite , parca,de ,,echipe de zgomote" profesioniste, active peste masura in aceasta perioada.. ,,Observatorul"insa nu poate fi o parte implicata in fenomenul pe care-l diseca; el nu poate detine in acelasi timp atat statutul de analist obiectiv, cat si pe cel de parte actanta. Altfel, observatorii indigeni si cei din strainatate care vor supraveghea desfasurarea apropiatelor alegeri ar trebui trimisi acasa pentru a nu vicia votul. Nu mai putin superflua mi s-a parut si predica d-luii Nita indemnand la ignorarea realitatii care, mai mult ca sigur se va impune si de aceasta data, aceea de a alege raul cel mai mic in optiunea pe care o vom exprima la 22 crt si 6 dec. Si, daca in ce ma priveste, obiectul optiunii mele de constiinta a disparut din momentul retragerii premature din cursa prezidentiala a unui promitator candidat, este evident ca, cel putin in turul doi, votul meu se va indrepta catre cel care nu-mi va evoca spectrul unor hrebenciuci, vanghelii, mazare sau iliesti. Dumneavoastra, d-le Nita, ne puteti spune pe bune cum veti proceda ? Cu RESPECT

răul cel micboris marian - Miercuri, 11 Noiembrie 2009, 08:05

filosofic, viaţa este răul cel mic, de aceea nici în poloitică nu trebuie eliminat principiul, desigur, dacă sub răul cel mic nu se ascunde un mare rău, este o chestiune de intuiţie, dar bun nu există în politică, politicenii sunt oameni şi nu dintre cei mai buni, un om de calitate nu intră în politică, el este scriitor, filosof, savant, ok?

Leibniz, Basescu si CrinMihai D. - Miercuri, 11 Noiembrie 2009, 11:12

Oricum e candid domnul Nita, traducator si monograf al lui Leibniz cu inserarea accea despre... problema raului la Leibniz. Si cand te gandesti ce afaceri nenorocite se ascund in spatele preferintelor noastre politice.. Dar ma rog, ceea ce importa e Leibniz si problema raului. Absolut Candid!

@Magdalena Dumitrana si oricarui interesatalexandru - Miercuri, 11 Noiembrie 2009, 13:24

despre calitati (contingente), implicare si esential

mai intai (dar nu neaparat in primul rand): axele sau coordonatele etice in raport cu actiunile politice (sau oricare alt tip de actiune, in general) sunt, intr-adevar, ne-subintelese dar, in acelasi timp, oricand asimilabile lor sub iminenta unor argumente clare care sunt, si ele, in orice imprejurare, subiectiv si individual identificate de catre orice interesat. spre sfarsit, textul articolului de mai sus (ne) solicita o motivatie, o calitate care sa justifice. rupand din realitate si fara a urmari o partinire, pot enumera, ca o justificare, urmatoarele: responsabilitatea (actul public de condamnare oficiala a regimului comunist), echitabilitatea (echilibrarea suferintelor trecute ale celor care au suferit in comunism cu o contrapondere de enunt si sprijin oficial), curajul (expunerea la pericolul unei reactii din partea fostelor cadre comuniste vizate de blam si oprobriu, astazi inca active si puternice sub diverse masti), eficienta (institutii si libertati dedicate eliberarii adevarului catre oameni), asumarea (recunoasterea publica a apartenentei la un strat confortabil al sistemului comunist romanesc), perseverenta (nelimitata dar acida tenacitate in atitudinea fata de adversari), consecventa. faptul ca se subintelege usor la cine fac referire trasaturile pe care le-ati citit justifica insasi ipoteza primei fraze a acestui text: cu o argumentare corecta, actiunile politice pot fi asimilate unor rigori etice. in viata nu conteaza daca pierzi sau castigi. conteaza daca pierd sau castig eu, spunea winston churchill.

atentie, multi ignora reflex ori din neintelegere urmatoarea raportare: scandurile intregului esafodaj politic sunt purtate, originar (incluzand si perioada comunismului), de bratele si umerii fiecaruia dintre noi; cativa suntem interesati de ce se joaca pe scena, mare parte, din variate motive, nu acorda atentie actiunii sau afiseaza dezgust, lehamite, chiar superioritate fata de actori ori actiune. se pierde din vedere, asa, un detaliu: de langa grupul nostru privesc, din cand in cand, spre noi si spectacolul de deasupra noastra alti oameni, sprijinind alte scene, cu alti actori in alte piese. massele acestor natiuni vecine sunt mai curate, mai ingrijite, miros mai bine, zambesc mai des, traiesc mai bine decat noi. desi nu o afli niciodata de la ei ci doar traind printre ei, se stie ca acolo, sub scenele lor, se munceste mai interesat, nu se deplange atat de usor si niciodata nu se ignora actorii si scena de deasupra sub impresia hipnotica a mai-binelui altuia: cand piesa de deasupra nu mai convinge, se rastoarna si elibereaza scena; se inlocuiesc actorii, se reconstruiesc decorurile, tema, intriga, actiunea - abandonarea se foloseste rareori sau niciodata.

in ceea ce priveste parafrazarea eclesiastului - ce va fi a fost deja - recurgerea la textul biblic este, mai mereu, binevenita, o buna cuviinta si revelatoare. ca in toate celelalte, insa, putina atentie asupra detaliului iti poate descifra esenta dintr-o diferenta: ''ce a fost, va mai fi, iar ce s-a facut se va mai face!'' ne scrie, profetic, eclesiastul (1:9). profetic si fatalist, as mai adauga, pentru ca din intelesul gandurilor fiului lui david recuperam, mai degraba - usor si trist - regretul in fata incapacitatii omenirii de-a evita o repetare a faptelor trecute, bune sau rele, decat implacabilul imposibilitatii de a cunoaste noul in afara conditiei ca 'noul' sa se fi intamplat, asa zicand, altadata. subordonati, insurmontabil, acestei slabiciuni, ne scrie mai departe inteleptul, ''nu ne mai amintim de cei de demult, tot asa cum nici cei ce vor urma nu se vor mai pastra in amintirea celor ce vor veni dupa ei'' (eclesiastul, 1:11) asadar, ''ce va fi, a fost deja'' apare, sub lumina biblica, in intuneric - in afara conului de lumina - iar marea apasare a eclesiastului si, deopotriva, a omenirii ramane nevoia unei resemnari dinaintea perpetuului prin uitare.