OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Din momentul in care m-am inrolat in PRM am fost etichetat drept legionar“, afirma istoricul Gheorghe Buzatu intr-un interviu publicat in Curentul din 26 februarie. Ceea ce respinge dl Buzatu in interviul amintit este confuzia dintre rolul sau de istoric al Garzii de Fier si acela de membru PRM, dintre Corneliu Codreanu, pe de o parte, si C.V. Tudor, pe de alta. Motivele care dau nastere unor astfel de confuzii merita intotdeauna studiate cu atentie si acest lucru, din pacate, dl Buzatu nu-l face. Nu-l vom face nici noi, insa ne vom opri la unele dintre afirmatiile continute in interviu referitoare la caracterizarea miscarii legionare din perspectiva istorica.

Dl Buzatu considera, in primul rind, ca miscarea legionara nu a fost fascista si, in al doilea rind, ca ea a aparut ca o reactie la amenintarea comunista asupra Romaniei. Recunoastem in aceste idei, amindoua contestabile, principalele argumente invocate in ultimul deceniu de cei ce relativizeaza nocivitatea politica a Legiunii, incercind sa-i amelioreze bilantul istoric. Dl Buzatu il ia ca martor chiar pe unul dintre cei mai cunoscuti cercetatori ai miscarilor fasciste europene, istoricul Ernst Nolte, facind aluzie la lucrarea acestuia din 1966 intitulata Die Faschistischen Bewegungen (Miscarile fasciste).
„Istorici mari, care au studiat fenomenul Dreptei, in Germania indeosebi, sustin ca miscarea legionara a fost ceva distinct de ceea ce a fost partidul lui Hitler“, spune dl Buzatu, pentru a preciza ceva mai departe ca „unul dintre cei mai reputati cercetatori pe plan mondial in domeniul fascismului, germanul Ernest (sic!) Nolte, nu include miscarea legionara alaturi de partidele si orientarile pe care le-au reprezentat Hitler si Mussolini“.

Sa remarcam, mai intii, ca dl Buzatu foloseste constant termenul de „extrema dreapta“, care ii suna, probabil, neutru, pentru „fascism“. Atita pudoare terminologica este excesiva. De patruzeci de ani incoace, istorici din toata lumea cauta sa transforme termenul de „fascism“ intr-un concept si sa identifice „minimul fascist“, adica acele trasaturi care permit caracterizarea unei miscari politice drept fasciste dincolo de particularitatile sale locale. Acest efort nu se substituie condamnarii morale a fenomenului fascist si nici criticii sale politice.
In ceea ce priveste referirile la Ernst Nolte, dl Buzatu preia ca pe o concluzie ceea ce la istoricul german nu este decit o ipoteza menita sa il apropie de o mai clara definire a caracterului fascist al miscarii legionare. Nolte nu ignora caracteristicile care particularizeaza Legiunea in raport cu fascismul italian si cu national-socialismul german. Pornind de la o imagine sintetica si mai mult intuitiva a societatii romanesti interbelice, el gaseste legionarismului unele asemanari cu terorismul rusesc de la sfirsitul secolului al XIX-lea (vezi cunoscuta remarca a lui Alexandru George – „legionarii au fost bolsevicii nostri“) si se intreaba daca nu putem vorbi despre Garda de Fier ca despre un fel de „secta crestina“. Aceste analogii nu il impiedica pe Nolte sa conchida ca Legiunea a fost o miscare politica fascista. In centrul conceptiei despre ceea ce el insusi numeste „fenomenul fascist“ sta „un adevar fundamental – concordanta cronologica este mai importanta decit diferentele dintre conditiile sociologice si nationale“.

Nolte remarca autoritatea absoluta a „Capitanului“, antisemitismul obsedant al acestuia pe care il compara cu cel al lui Hitler, crimele contra evreilor si apropierea neconditionata a Legiunii de Italia fascista si de Germania nazista, considerind toate acestea drept argumente pentru includerea legionarismului in familia fascismelor europene. In cartea amintita mai sus, concluziile sale suna, asadar, diferit de cele pe care i le atribuie dl Buzatu: „Garda de Fier s…t se prezinta, fara indoiala ca miscarea fascista (s.n.) cea mai interesanta si cea mai complexa deoarece, asemenea unui teren cu numeroase straturi geologice, ea uneste in sinul ei atit caracteristici prefasciste, cit si trasaturi fasciste radicale (s.n.)“. Sa mai adaugam ca cel mai bun cunoscator german al miscarii legionare, istoricul Armin Heinen, isi subintituleaza cartea despre Legiune „o contributie la problema fascismului international“?
Caracterul eterogen al ideologiilor fasciste este una dintre realitatile pe care toti istoricii le accepta. Acest lucru nu a descurajat insa cautarea „minimului fascist“ pe terenul discursului politic de catre istorici ca Stanley Paine, George Mosse, Emilio Gentile, Zeev Sternhell sau Nolte insusi. In ultimii ani, istoricul britanic Roger Griffin a mers mai departe, elaborind un intreg model de analiza menit sa identifice „minimul fascist“ nu ca ansamblu al elementelor ideologice comune, ci ca nucleu mitic comun care se exprima prin intermediul discursului politic al fiecarei miscari fasciste. Pe acest teren, al unei mitologii politice bazate pe tema „regenerarii natiunii“ decazute, miscarea legionara cu „omul nou“ si cu „reinvierea“ sau „schimbarea la fata“ a Romaniei („Sa faci, Capitane, o tara ca soarele sfint de pe cer!“) se situeaza alaturi de national-socialism („Al treilea Reich“, „Deutschland erwache!“) sau de fascismul mussolinian cu „a treia civilizatie italiana“.

Explicind aparitia miscarii legionare ca o reactie la amenintarea bolsevismului „in contextul in care s-a facut o legatura intre faptul ca, printre sustinatorii comunismului, cei mai multi erau evrei“, dl Buzatu pare sa uite faptul elementar ca antisemitismul romanesc nu dateaza din 1917. Existenta antisemitismului politic romanesc, reprezentat de A.C. Cuza inca dinainte de primul razboi mondial, a reprezentat conditia initiala a aparitiei Legiunii Arhanghelului Mihail. Grevele si manifestatiile „nationaliste“ ale studentimii de la inceputul anilor ’20, pe care Legiunea le-a inclus in genealogia sa, nu au fost motivate de anticomunism, ci de revendicari si temeri economice combinate cu un antisemitism primar. Ne putem, de asemenea, indoi ca anticomunismul precoce al lui Codreanu a reprezentat, in anii ’20, un resort tot atit de important al actiunii sale precum antisemitismul sau visceral, cultivat la scoala lui A.C. Cuza.
Apasind exclusiv pe pedala anticomunismului Legiunii, dl Buzatu, care este un nationalist, risca sa reintilneasca definitia fascismului data la Congresul al VI-lea al Internationalei Comuniste din septembrie 1928: „Principalul rol al fascismului este sa anihileze avangarda revolutionara a clasei muncitoare, adica pe comunistii din rindurile proletariatului si pe conducatorii lor“. Ceea ce n-ar reprezenta un progres in materie de intelegere istorica.