OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am propus in numarul trecut al revistei un chestionar adresat criticilor de film; prima intrebare se referea la „unicitatea“ festivalului de la Sfintu Gheorghe-Delta, gindindu-ma la ce reprezinta virtual si optim, ca oferta extrem de generoasa pentru cinematografia si cineastii din Romania, opera antreprenorului cultural Sorin Marin, numita Satul Filmului, cu functionalitatile sale fara pereche in tara.

inseamna, dupa mine, a duce anual/estival in extremitatea dinspre mare si mai putin umblata a Deltei vreo suta de profesionisti de elita autohtoni (ceea ce vrea sa spuna in proportie dominanta regizori, primi colaboratori ai lor, critici de specialitate, toti dintre cei activi si performanti, inclusiv studenti la fel alesi, alaturi de citeva dintre virfurile cinefile din alte zone ale creativitatii intelectuale – in dauna pletorei diletante a mass-media si a caracudei uneori poleite, inerente oricarei profesii); impreuna cu – repet: virtual – zece-douazeci de cineasti si critici de film autentici din strainatate, cei mai multi – si unii si altii – din tinara generatie. A-i duce pentru o saptamina intreaga departe de mica, dar indaratnica lume inlantuita de buna voie a Dimbovitei, irespirabila mai ales in sezonul canicular. A-i duce acolo, costisitor, pe uscat si pe apa (cale de vreo 11 ore la primele editii si de vreo 8 anul acesta, gratie ambarcatiunilor rapide), a-i duce nu atit spre a-i instala in vile de patru stele, cu piscina aferenta, si a le rezerva rindurile din fata la proiectiile nocturne in aer liber, unde sa raspunda eventual intrebarilor numerosilor spectatori, ci mai intii si in cele din urma spre a-i pune sa discute fata in fata, informal, dar si in formule imaginative de comunicare, pe marginea filmelor din concurs si a propriei lor conditii.

A-i determina strict cinematografic, pe cei aproximativ 100+20, prin ambianta, decor, recuzita si punere in cadru, pe unii sa depaseasca ceremoniosul „Dumneavoastra“, pe altii sa evolueze in fluentele gratiei academice, dupa ani, daca nu decenii de exprimare retorica, stereotipa. Fiindca sintem practicanti ai unei cinematografii in care mutenia, inapetenta si indisciplina dialogica, cu handicapurile culturale aferente si cu logoreea compensatorie, tin de pacatele originare sau induse bransei, transmise surprinzator, ca apele freatice, din generatie in generatie. Si nici un alt festival nu-si poate asuma aceasta misie carenta, nici macar extraordinarul TIFF de la Cluj, construit pe cu totul alte dominante – recte cea mai larga cuprindere cinefila, intr-o veritabila metropola universitara, cu lux de sectiuni paralele etc. Numai IIFF Anonimul de la Sfintu Gheorghe-Delta e condamnat funciar la oximoronul unui elitism deschis, in care logosul in dialog sa concureze complementar proiectiile ecranice.

Cel mai bine mi se pare ca a descifrat ecuatia paradoxala a festivalului si conditia eminentei sale doamna Luminita Gheorghiu, de pe podiumul galei de deschidere. Desi intitulat Anonimul, titulatura festivalului exprima discretia programatica a fondatorului – un mecena rara avis – si citusi de putin vreun cult al anonimului predestinat si definitiv; dimpotriva, o veneratie secreta a „vedetei“ – a zis actrita care sfideaza orice stas conventional, pledind desigur, implicit, nu pentru star-system, ci, in genere, pentru preeminenta personalitatilor, fie si in devenire, dar cu certitudinea unor pariuri inspirate si norocoase. Sa observam, in fine, ca pe Trofeul Festivalului, inminat cistigatorului si proiectat color pe ecran la inceputul fiecarei gale, imaginea epurata grafic a Anonimului e inserata pe un obiect paralelipipedic care seamana cel mai mult cu un lingou de aur masiv. Trofee din metale mai putin nobile nu exista la IIFF-ul de la Gurile Dunarii.

Tot in numarul trecut, cautam sa descopar, chestionindu-i pe criticii de film invitati in paginile Observatorului cultural, ce ar trebui pastrat si repetat ca performanta festivaliera. Privind performanta staffului operativ al festivalului, cu care am dori sa ne reintilnim la editia a cincea, m-as referi la ascendenta criticii de film veritabile, aici institutionalizata treptat, ca si la fratele mai mare de la Cluj. Prin persoana lui Alex. Leo Serban, investit de la editia a treia cu functia de selectioner unic, avem garantia celui mai avizat florilegiu in toate sectiunile. Rezervind Cezarului-Mecena ce-i al lui de drept, ar fi, sub acest aspect, un festival de autor, care ar valora peren aurul Anonimului. Ceea ce va exclude de la sine sau prin augmentarea prerogativelor criticului repetarea vreunei situatii precum cea de la editia a doua, cind – pare-se, in urma obiectiei anticipate a nu stiu carui membru intimplator al juriului (caz prea frecvent in componenta juriilor, de unde si gafele cite unui palmares, ca anul acesta) si a unui deficit de solicitudine manageriala –, incredibil, incit as vrea sa ma insele memoria, dar ma tem ca-i adevarat, Moartea domnului Lazarescu nici n-a figurat in concursul din 2005.

in fine, pe aceeasi cale, s-ar putea dobindi „cistigul in plus“ la editia a cincea, in lina vocatiilor unicitatii, pentru ca – exemplu suficient siesi si rezumindu-le pe altele – un performer ca Andrei Gorzo sa nu ne priveze a cincea oara de compania sa, iar colocviile (programate la alta ora decit a siestei si a plajei de dupa, nu pe nisip, sub soarele cel mai arzator, ci intr-o mini-aula ori o modesta Rotonda, cu nu mai mult decit vreo 15+25 locuri circulare, prin care exceptionalul mecena si-ar desavirsi opera) sa nu mai fie ratate / suspendate, ca la editia a patra si precedentele. Poate a procedat bine stafful operativ, condus eficient de Miruna Micu-Berescu, ca a dat curs dupa prima editie, din 2004, unor deschideri spre publicul din camping, prin proiectarea acolo, nocturn, a tuturor filmelor din concurs, cu invitarea unor cinefili la vizionarile de lucru din mini-salile profesionistilor etc. Dar, dupa a patra editie, pare sa fie cazul unei reintoarceri a festivalului spre sine insusi, spre competitia ca atare, spre concurentii din competitie si confratii lor, spre sistemul care le conditioneaza consacrarea, individuala si nu mai putin ca scoala europeana de prim rang.