Detenţia feminină în România anilor 1945-1989

Autor: Monica GROSU | Categoria: | 2 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Segment mai puţin investigat de literatura genului, detenţia feminină în România anilor 1945-1989 constituie o arie de studiu de o vădită importanţă şi de un real interes nu doar pentru cercetători, ci şi pentru publicul larg. Este tocmai ceea ce îşi propune cartea tînărului şi activului cercetător Graţian Cormoş – Femei în universul concentraţionar din România (1945-1989), Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2009 –, studiu aflat deja la a doua ediţie, din raţiuni pe care însuşi autorul le clarifică în „Prefaţă“: „Am constatat că volumul a trezit interesul unor oameni cît se poate de diferiţi…

Graţian Cormoş, Femei în infernul concentraţionar din România (1945-1989), Editura Argonaut, Cluj-Napoca, ediţia a II-a, 2009, 154 p.

Deşi poate părea ciudat, Femei în universul concentraţionar din România (1945-1989) este, pentru mulţi dintre cititorii mei, o poveste atemporală, care poate fi înţeleasă fără probleme şi de un chelner din Malaezia sau de o coafeză din Manhattan, pentru că ea penetrează rapid schemele intuitiv-emoţionale ale oricui“.

Subscriem întru totul opiniei autorului privind accesibilitatea studiului de faţă, adăugînd că, în ceea ce ne priveşte, considerăm acest tip de abordare în deplin acord cu timpurile pe care le traversăm într-o viteză demnă de secolul nostru. În acest mod, cercetătorul avid de tainele bibliotecii şi ale trecutului – istoric, literar sau de orice fel – reuşeşte să găsească un liant al comunicării cu publicul larg, întinzînd generos o punte spre cititor, indiferent în ce categorie s-ar afla acesta. Nu trebuie însă să se concluzioneze pripit că studiul ar fi unul simplist; dimpotrivă, el constituie o provocare, punînd la încercare, în primul rînd, rezistenţa mentală şi imaginativă în faţa ororilor trăite de femei în închisorile comuniste. Provocarea e a fiecăruia cu sine însuşi, cu propria-i capacitate de acceptare şi de percepere a ideii de suferinţă, dusă pînă la absurd din motive la fel de absurde. Cartea de faţă dezvăluie contururile unui univers aproape greu de închipuit, dar atît de credibil şi de dureros de real – e vorba, mai precis, de închisorile în care un număr destul de mare de femei a suportat torturi incredibile.

Statutul femeilor deţinute

Aşa cum, de altfel, şi mărturiseşte Graţian Cormoş, el şi-a pornit cercetarea de la cîteva volume mai cunoscute de mărturii, jurnale sau memorii de detenţie feminină, iar, cu timpul, bibliografia s-a tot extins, însă deseori demersul cercetătorului face trimitere la cîteva nume precum: Ioana Berindei, Madelaine Cancicov, Lena Constante, Adriana Georgescu, Lucreţia Jurj, Elisabeta Rizea, Aspazia Oţel Petrescu, Nicole Valery-Grosu, Dina Balş, Micaela Ghiţescu. Evident, lista numelor este mult mai impresionantă, însă nu e cazul să o extindem aici. Şi, în plus, intervine o altă problemă tradusă prin faptul că nu toate femeile ce au traversat un regim carceral au dat curs impulsului de a-şi însemna trăirile, amintirile şi suferinţele sau poate de a le mai exorciza puţin prin scris. Şi unele, chiar dacă şi-au dorit acest lucru, nu au mai avut şansa. Despre toate aceste aspecte şi despre multe altele, prezentate aplicat şi minuţios, vorbeşte cartea lui Graţian Cormoş.

Dintru început, autorul operează cu o clasificare, clarificînd, pentru cititor, statutul femeilor deţinute în închisorile din România anilor 1945-1989. „Femeile care au intrat în situaţii conflictuale cu fostul regim comunist din România pot fi circumscrise în două mari categorii: cele – puţine – care s-au implicat în acţiuni împotriva sistemului şi cele cărora, deşi iniţial fără intenţionalitate combativă, regimul le-a provocat şi anticipat opoziţia“. Dacă în prima categorie se includ femeile-partizan, femeile legionare şi unele reprezentante ale exilului românesc, în cea de-a doua se încadrează rude ale foştilor demnitari şi oameni de cultură indezirabili, intelectuali, călugăriţe catolice şi reprezentante ale cultelor protestante. Prin urmare, simpla existenţă a unor femei era considerată de regim un delict, fără ca ele să fi acţionat în vreun fel, iar reprezentanţii sistemului nu au ezitat a-şi pune în aplicare planurile diabolice.

Avînd o arhitectonică solidă, susţinută de cinci capitole, studiul lui Graţian Cormoş urmăreşte, gradual şi evolutiv, destinul greu încercat al femeilor aflate sub incidenţa represiunii politice din România comunistă, împingînd abordarea analitică spre zone foarte sensibile, chiar tabu, ce vizează şi aspecte de după detenţie, efecte ale represaliilor îndurate, depersonalizarea (în unele cazuri), devianţe sexuale şi materne, alienare şi suicid, într-un cuvînt, o tulburătoare radiografie socio-psihologică, instrumentată cu echilibru emoţional şi obiectivitate ştiinţifică. De fapt, cercetarea minuţios documentată a lui Graţian Cormoş reface şi înlănţuie, ca într-o povestire în ramă, o suită de „poveşti“, reale de data aceasta, care nu sînt altceva decît poveştile unei istorii nefericite, ale unor destine pe nedrept ciuntite de un sistem politic opresiv şi întru totul intolerant.

În acest context, eliberarea, pentru acele femei care au mai atins acest stadiu, a constituit un nou prilej de drastică şi fundamentală confruntare cu propriul sine şi cu societatea din jur, întrucît vulnerabilitatea fostelor deţinute se construia tocmai pe această exterioritate fragilă, pradă a ameninţărilor, vădite sau tacite, ale unei lumi în care nu-şi găseau locul şi rostul. Relevante ne apar, astfel, mărturii de genul: „În închisoare avusesem tot timpul o speranţă. Aşteptam eliberarea. Cînd am ieşit şi cînd am început să mă lovesc de atîtea şi atîtea, n-am mai avut speranţă. Am avut o perioadă de depresie. Am ieşit şi ce-am găsit?“ (mărturia Micaelei Ghiţescu). Prin urmare, infernul concentraţionar se prelungea, prin efectele sale, într-o altă lume, cu o libertate aparentă, într-un alt univers, uşor mai mare, dar cu tenebroase complicaţii de ordin interior şi exterior.

Redimensionate şi reasamblate armonios, într-o originală sinteză eseistică, pe alocuri descriptivă, pe alocuri analitic interpretativă, după cum admite însuşi autorul ei, informaţiile de tip documentar şi confesiv aduc dinaintea noastră indubitabila dovadă a unor grave abuzuri comise asupra femeilor, precum şi formele de manifestare a unei solide rezistenţe interioare în faţa unui astfel de tratament. În evantaiul „metodelor“ de supravieţuire, poziţia centrală o ocupă „formula unei veritabile imitatio Christi“; suferinţa devine revelatoare şi purificatoare în sens creştin, iar infernul exterior se metamorfozează într-unul interior, subiectiv, spiritualizat, marcat de conştiinţa sacrului şi, tocmai de aceea, mai accesibil, oferind garantul salvării divine. Supravieţuirea prin cultură a reprezentat, de asemenea, un alt modus vivendi eficient, perceput ca o contrapondere esenţială la povara detenţiei.

Femei în infernul concentraţionar din România (1945-1989) developează, sub o nouă lupă analitică, foarte fidelă documentului istoric şi memorialistic, formele şi efectele represiunii politice din România asupra femeilor aflate în opoziţie făţişă sau pasivă faţă de sistemul comunist. Aportul exegetic al lui Graţian Cormoş nu rezidă doar în abordarea şi reconfigurarea într-un „eseu comportamental“, cum el însuşi îl numeşte, a dramaticelor raporturi dintre femeile românce şi reprezentanţii siniştri, cel mai adesea, ai politicii comuniste diabolice, ci şi în strădania meritorie de a lansa sau a lărgi sfera dezbaterii spre zone aproape virgine din punctul de vedere al unor prealabile cercetări, cel puţin la noi, cum ar fi aspectele inerente decorului concentraţionar cotidian: igiena corporală, asistenţa medicală, naşterea în închisoare, abuzurile sexuale, controlul fertilităţii, frustrarea, munca fizică etc. Fără pretenţii de exhaustivitate, studiul lui Graţian Cormoş se susţine printr-o certă relevanţă documentară şi interpretativă la mai multe paliere de lectură.

Recomanda articolul prin:

Etichete: Graţian Cormoş, Femei infern concentraţionar

Comentarii utilizatori

Mai multa promovareLeonte Elena - Luni, 8 Martie 2010, 08:12

Cred ca este nevoie de o promovare mai subtila, de genul acestui articol, mai ales pentru tineri, cei care se considera "abuzati" de istoria comunista. Nici noi, generatia 60 n-am stiut multe...Pe Lena Constante am citit-o dupa 90, iar literatura deceniului 5 era cenzurata...