OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In luna februarie s-a desfasurat la sediul Centrului de Cercetare a Imaginarului (Cluj) cea de-a zecea masa rotunda care a avut ca tema de discutii un text propus de Horea Poenar – Lux, calm si voluptate. Un excurs de estetica fenomenologica. Au participat: Corin Braga, Ruxandra Cesereanu, Marius Jucan, Anca Hatiegan, Horea Poenar, Vlad Roman, Cornel Vilcu si subsemnatul. La origine un capitol dintr-o carte (in curs de redactare) ale carei radacini se trag, dupa spusele autorului, din doua fenomene contemporane – „esecul filosofiei“ si „plenaritatea sau forta experientei estetice“ –, textul s-a dovedit extrem de provocator, in primul rind datorita ermetismului sau si limbajului atipic pe care-l foloseste.
Incercarea de a inaugura un nou tip de discurs, de a elabora „o teorie intr-un nou limbaj“ (Cornel Vilcu) a pus problema receptarii, in situatia in care eventualul cititor „n-are nici o sansa“, fiind exclus de la placerea lecturii.
(Ruxandra CESEREANU)


Dificultatii receptarii i s-a adaugat si dificultatea incadrarii textului: un asemenea „demers critic complex, cu o forma asumata de narcisism“ este „teorifictiune sau critifictiune“? (Ruxandra Cesereanu). „O teorie“, a explicat Horea Poenar, o teorie cu ecouri pauline „a celor trei forme de identitate ale eului“, „a celor trei temporalitati“ specific umane: „timpul credintei, care e si al istoriei, al formelor, al mortii si al scriiturii, timpul nadejdii, care e si al persoanei, al sensurilor, al vietii si al fiintarii, si timpul dragostei, care e si al splendorii, al implinirii, al aurei si al poeziei“.

Tentat s-o considere „critica incantatorie“, Corin Braga s-a oprit asupra denumirii de „critica kerigmatica“ („buna vestire a propriilor revelatii“), iar Marius Jucan, incadrind textul intr-un „postromantism de buna calitate“ a carui „figura stilistica principala este chiasmul“, a semnalat totodata si „ambitia foarte mare a autorului – aceea de a ajunge la teorie pe o scurtatura: gindirea artistica, nu cea conceptuala“. Dar acest fel de discurs – „o spirala ontologica ce ne poarta cind in sus, cind in jos“, poate fi tradat de extravaganta folosire a metaforei, care, intr-un text critic, echivaleaza aproape cu o „blasfemie“, daca nu cu o „revolutie“; un „text cu ambitii dislocante care introduce delirul“, a conchis Marius Jucan, contracarat insa in acest punct de Vlad Roman, pentru care „delir“ ar insemna ca „textul nu mai e tinut in friu“, pe cind, in cazul de fata, „acest lucru nu se intimpla nicaieri“...

Extravagant, atipic, scandalos, cu mize atit de mari si cu revelatii atit de importante, incit ar fi pacat sa se consume doar la nivelul unei innoiri a limbajului filozofic (Corin Braga), textul lui Horea Poenar s-a confruntat pentru prima oara cu receptarea. Ce va urma in urma acestei intilniri, vom vedea o data cu aparitia acestei carti populate cu printi Miskin, cai stanescieni si concepte-vedere, toate alunecind catre noi pe aripile unui limbaj aventuros.

(Nicolae TURCAN)