OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În cele cinci zile ale Tîrgului Bookfest, au avut loc cinci dialoguri „față în față“ între scriitori români și scriitori maghiari. Astfel, au dialogat Alex. Ștefănescu cu Péter Esterházy, Carmen Mușat cu Péter Nádas, Filip Florian cu Attila Bartis, Denisa Comănescu cu Ádam Bodor și Iulia Popovici cu András Forgách. Prezentăm, de la trei dialoguri, fragmente din afirmațiile scriitorilor maghiari. La dialogul cu András Forgách, autorul maghiar a primit un cadou oferit de Anamaria Pop și Iulia Popovici: a fost citit un fragment tradus în românește din romanul Zehuze de András Forgách.

Péter Esterházy: Noi, în Europa Centrală, avem ureche pentru ironie

• Eu, care lucrez mult cu limbajul, dacă nu revăd aceeași radicalitate în traducere (și aici mă gîndesc la germană, singura limbă pe care o vorbesc în afară de maghiară) și dacă nu am încredere în traducător, capăt convingerea că, din lașitate, nu păstrează această radicalitate. Înăuntrul limbii, eu fac lucruri care, teoretic, nu sunt permise, dacă în textul tradus nu există echivalentul acestei îndrăzneli, capăt tot felul de bănuieli.

• De exemplu, limba germană suportă mai puțin haos decît maghiara. O frază germană trebuie întotdeauna să aibă un sens clar, trebuie să spui despre ce e vorba acolo, ceea ce în maghiară nu e obligatoriu (și poate ieși o frază frumoasă). În germană, ar fi doar inexact. Deci traducătorul nu trebuie să reia același haos, el trebuie să găsească ceva ordine. E vorba de traducere culturală.

• Cel mai interesant e cînd se traduce într-o limbă asiatică. În chineză sau japoneză, e deja o vrajă. Eu mă emoționez la ideea accesului într-o astfel de lume. M-a sunat un redactor de la o revistă chineză – o revistă mică, de nișă, cu doar un milion de cititori. Voiau un interviu – eu dau interviuri și revistelor mici. Prima întrebare a fost: „Opera dvs. e perfectă. Cum ați reușit?“. Am răspuns că m-am străduit. Iată un subiect: funcția ironiei. Noi, în Europa Centrală, pînă la Viena, avem ureche pentru ironie. În Italia, poți să faci gafe mari. Traducătorul trebuie să știe toate astea, mai bine chiar decît știe cartea mea. Fiindcă în traducere trebuie să știi cînd să uiți originalul, el nu contează, contează să sune bine în limba-țintă.

Péter Nádas: Masca e un produs al ființei noastre

•  De obicei, eu caracterizez procesul scriiturii spunînd că sunt un marinar – deplasîndu-se între experiență și imaginație – care nu debarcă pe nici un mal. De fapt, viața scriitorului este aceea a cuiva condamnat la drumul pe mare, navigînd între două extreme, experiența ajungînd să fie verificată de imaginație, iar imaginația – probată prin experiență. Imaginația pură nu este palpabilă pentru ceilalți, în timp ce experiența pură este monstruoasă, incredibil de dură, e ca și cum ai dansa cu picioare de lut. Menirea mea de scriitor este să probez o lume în cealaltă, experiența în imaginație și invers, iar memoria, din nou, e un lucru care se bazează pe experiență.

• Omul nu-și aduce aminte ceea ce a adunat în memorie, ca experiență, decît cel mult în momentul morții. Și produsele imaginației noastre sunt stocate în memorie și reapar în anumite momente – iar eu m-am ocupat de acest aspect, fiindcă m-am întrebat și mă întreb care e natura, motivul și funcția repetitivității acestor fantezii în viața cuiva.

• Evident, ceea ce scriu tinde să fie conectat la viața mea reală, la amintirile mele, fie ele provenind din experiență ori imaginație, din experiențele sau poveștile altora, care ajung la mine fără să aibă neapărat legătură cu mine.

•  Fețele reale din spatele textului nu sînt întotdeauna identice, uneori masca e mai puternică. Masca e un produs al ființei noastre, dar mai ales se adaptează la simțuri și interese, prin simțuri le elaborăm, însă măștile țin, în primul rînd, de interesele noastre. Imaginația ne servește la construcția măștii, în funcție de contextul în care ne creăm rolul, de așteptările celorlalți, de peisajul social. Mascarea și demascarea fac obiectul meseriei mele de scriitor, pentru ca ceea ce scriu să nu fie interpretat doar din perspectiva lecturii dintr-o carte, de pe o foaie de hîrtie, ci și din a corespondenței cu ansamblul acțiunilor și al intențiilor generale. Eu fac să crape masca eronată, pentru ca cititorul să poată vedea în spatele ei. Și haina face parte din mască, modul de a te îmbrăca sau de a nu te îmbrăca; goliciunea nu înseamnă nuditate, deschidere totală, eventual doar în extazul religios sau erotic se dezvăluie esența goliciunii.

Attila Bartis: Traducerea în limba română a fost cea mai importantă

• Cum e Parisul pentru cultura română, așa este Berlinul pentru cea maghiară. Firește, nu e totuna dacă o carte maghiară e tradusă în germană sau engleză, dar pentru mine, din punct de vedere afectiv, traducerea în română a fost cea mai importantă, pentru mine e fundamental cît de bine îmi sînt înțelese textele în țara în care m-am născut, în care îmi aflu rădăcinile. Spre marea mea bucurie, a reieșit că poți să scrii, poți să vorbești despre chestiuni delicate, tensionate, în așa fel încît ele să fie clare de partea cealaltă, să poată fi importante. Niciodată nu m-aș fi gîndit că cineva, la București, va scrie o teză de doctorat despre romanul meu Tihna. Și uite că s-a întîmplat.