Democraţia este o mîncare săţioasă. Dacă serveşti prea mult,
faci indigestie. Cum nu tot ce zboară este pasăre comestibilă, pînă şi în
lucrurile bune e nevoie de cumpătare şi gîndire critică. Din păcate,
înţelepciunea poporului, privată de neologisme şi noţiuni cu pretenţii, se
dovedeşte a fi prea mizeră pentru feţele simandicoase. Nu de puţine ori, marii
intelectuali ai ţării, burduşiţi cu lecturi grele, cad în plasa propriei
infatuări. Ei bine, toate aceste apropouri duc direct la celebrul om de cultură
şi rafinament Horia-Roman Patapievici, care şi-a văzut publicat în Evenimentul
zilei (la 5 februarie 2009) un text indignat sub titlul „Duşmanii libertăţii“,
elaborat pe marginea unui incident căruia i-a căzut pradă.
Cu o zi înainte, dl Patapievici înregistrase, în cadrul unei
emisiuni televizate pe care o slujeşte frecvent, o convorbire în care îl avea
invitat pe un maestru, pe nume François Pamfil, care, printre alte calităţi,
trage din greu la meteahna fumatului. Invitatul şi-a manifestat dorinţa de a fi
lăsat să pufăie pe parcursul transmisiei, iar gazda, amabilă şi civilizată, i-a
permis fără să întrebe pe nimeni, căci numai dictatura prevedea restricţii la
exprimare. Nu mică le-a fost acestor încercaţi cărturari stupoarea să afle că
preşedintele CNA, Răsvan Popescu, vizionînd emisiunea înainte de a fi transmisă
la liber, a decis fie ca aceasta să fie total eliminată, fie ca măcar o parte
din pufăielile maestrului invitat să cadă sub incidenţa efectului tehnic de
punere în ceaţă („blurare“, cum îi spune cu apetenţă anglofonă dl Patapievici),
de altfel, o practică mai veche a instituţiei. Oricare dintre opţiuni ar fi
echivalat, pentru un adept atît de înverşunat al democraţiei, cu impresia de
ridicol şi lipsă de respect. Preşedintele CNA şi-a motivat decizia astfel:
„Gestul invitatului de a fuma în emisiune poate fi perceput ca o încurajare a
consumului de ţigări“.
Dl Patapievici, sesizînd repede pericolul recurenţei
dictatoriale şi fragilitatea esenţei democratice, a conceput o replică tăioasă
şi la obiect. E adevărat, susţine filozoful teleast, că interdicţia are în
context reglementări legislative… Dar mai bine să dăm drumul articolului:
„Faptul infinit mai scandalos în acest edict ţine de ceea ce se întîmplă de
peste un deceniu în Statele Unite şi de cîţiva ani în Uniunea Europeană: este
vorba de interzicerea prin lege a fumatului în toate spaţiile publice şi de
diabolizarea oficială, folosind toate instrumentele statului (de drept ori nu),
a fumătorilor. Fumătorii au devenit, prin consensul tuturor militanţilor
progresişti, cea mai persecutată minoritate din toată lumea civilizată şi
singura care nu poate invoca în apărarea ei nici o lege. Este persecuţia
perfectă“.
Cuvinte mari, idei nobile, păcat că rupte din context. Parcă
se stabilise deja că fumatul la a doua mînă provoacă boli grave. Nu e vorba de
fumătorul în sine, care este liber să contracteze cancer pulmonar pînă nu mai
poate (tratat şi adeseori înmormîntat pe banii societăţii), ci de victimele
colaterale, asupra cărora fumatul altora are un impact malefic. Nu ne mai
întrebăm pe seama cui, în discursul său farfuridic, lasă dl Patapievici
minoritatea asasinilor ori pe cea a pedofililor sau a proxeneţilor. Ce drepturi
au aceştia? Sînt ei toleraţi? Admiraţi? Respectaţi? În schimb, ţinem să amintim
că societăţile avansate au condamnat şi au încercat să îngrădească de cînd se
ştiu viciile cetăţeanului, mai ales pe cele care aduc atingere comunităţii. E
drept, în spiritul abuzului, dictaturile au persecutat fără discriminare. Dar
la fel de adevărat este că societăţile moderne se duc la vale exact pe pîrtia
excesului de toleranţă manifestată la adresa vicioşilor de tot felul.
Cauza este pierdută din start. Nu pentru dl Patapievici,
care ia apărarea fumătorilor, punînd cuvintele la mestecat: „Nu am nici un
dubiu că între duşmanii libertăţii trebuie să îi socotim şi pe susţinătorii
progresismului. Ce este progresismul? Este certitudinea că anumite credinţe şi
convingeri sînt implacabile; că a le împărtăşi înseamnă a fi în pas cu istoria
şi în acord cu viitorul; că a le promova cu tărie înseamnă a grăbi viitorul,
ceea ce este un lucru bun, iar a le critica ori a te opune lor înseamnă a te
opune viitorului, ceea ce este un lucru rău. Pe scurt, progresismul împarte
oamenii în două categorii: progresiştii, care sînt în favoarea progresului, şi
reacţionarii, care i se opun. În prima categorie sînt incluşi oamenii de bine;
în a doua, ca să zicem aşa, oamenii de rău“. Vă rog să fiţi ceva mai atenţi:
„În acest mod, fireşte, orice poziţie ar adopta progresiştii, ei se pun cu
abilitate atît în afara criticii, cît şi a responsabilităţii morale“. Aproape
că-ţi vine să tragi singur concluziile. Condamnarea unui criminal te plasează,
în concepţia lărgită a filozofului prezidenţial, în afara responsabilităţii
morale, ceea ce face şi din tine o fiinţă condamnabilă. Cercul vicios poate fi
extins pînă la eliminarea moralei din viaţa societăţii (un deziderat, pare-se,
deja atins în România actuală).
„Ca ideologie, poziţia progresistă e greşită chiar şi atunci
cînd cauzele susţinute sînt bune“, şuguieşte înţeleptul postrevoluţionar. Răul
devine bine şi negrul, alb. Dacă pînă aici aţi avut convingerea că asistaţi la
violări de gîndire şi întortochieri de limbă, abia acum ţineţi-vă bine:
„Impostura cognitivă a progresiştilor e dublă: ei pretind că ştiu ceea ce nu
ştie nimeni (cum va fi istoria); şi îşi justifică poziţia cerînd unui fapt să
demonstreze o valoare (ceea ce reprezintă o violare a categoriei)“. Ne-am putea
întreba dacă interzicerea incestului ori a canibalismului ar fi putut fi
validate istoric la momentul condamnării lor de către progresişti. Oricum, dacă
bietul Răsvan Popescu ar fi ştiut ce urmează, s-ar fi apucat singur de fumat
trabucuri în faţa camerelor de luat vederi.
Ei bine, ar fi scăpat uşor. De neoprit, dl Patapievici
continuă: „Iresponsabilitatea morală e şi ea dublă: progresiştii îşi derogă
responsabilitatea proprie (a acţiunii lor) şi îşi arogă o infailibilitate
improprie (a istoriei); şi îşi construiesc acţiunea prin discriminarea morală a
celor pe care îi diabolizează ca reacţionari“. Aţi obosit? Să vă fie de bine:
„În termeni teologici, progresismul este o formă de milenarism secular“. Nici
mai mult, nici mai puţin, chiar dacă este total fals. „Progresismul este o
specie a viciului de gîndire.“ Să vă mai trebuiască şi altă dată. „Progresismul
e o ilustrare perfectă a dictonului «drumul spre iad e pavat cu intenţii
bune»“. Nu cu vicii precum fumatul.
Ne oprim. Forţele noastre sînt sleite de atîta elocvenţă
pusă în slujba unui ideal ratat: salvarea fumătorilor. Cu ce ne-a mai rămas, ne
tîrîm spre concluzia geniului de la ICR. Pornind de la eşecul prohibiţiei
americane, dl Patapievici arată: „La fel de dezastruos este efectul luptei
împotriva drogurilor prin interzicerea lor. Înainte de interzicere, pe piaţă se
găseau numai droguri sub formă de droguri uşoare; după interzicere, au apărut
speciile grele, iar consumul, din singular, a devenit epidemic“. Are dreptate.
Bomba atomică a fost pusă pe picioare pe timp de pace. Ia să fi fost război.
Spre ce catastrofă ne îndreptăm îngrădind fumatul – ar merita să-l întrebăm pe
dl Patapievici, care, nefiind progresist, ar da din umeri…
Pe scurt, cu cîteva editoriale în urmă, într-un stil la fel
de forţat şi de pompos, dl Patapievici deplîngea falsa asociere care se făcea
între preconizata sporire a drepturilor constituţionale prezidenţiale şi
posibila dictatură băsesciană, care, pe urmele lui Caligula, îşi făcuse deja iapa
ministru. Nu vreau să fac apologia ignoranţei şi a simplicităţii cu orice preţ,
dar prea de multe ori s-au văzut îngeri cu coarne şi erudiţi fără minte. Oricît
de mult ar avea fiecare dintre noi dreptul la propria opinie, în unele
situaţii, abţinerea ar fi benignă. Ca şi în cazul tutunului, efectele nocive se
manifestă atît asupra fumătorului, cît şi a trecătorului.
Comentarii utilizatori
domnului/doamnei obsedat de sinecura Alexandra, Marti, 17 Februarie 2009, 21:17
Ce argumente sa aduci cuiva care nu intelege nimic? De unde sa incepi? Si, apoi, tonul lui malitios-scarbos nu cere argumente. El cere doar aprobari si bateri pe umar de tipul "ce bine i-ai zis-o!" din partea celor care, ca si el, nu inteleg nimic. Noroc ca existati dumneavoastra, ca sa-i creati impresia domnului Liviu Cangeopol ca exista. E drept ca l-am ajutat si eu, dandu-i atentie :-). Nu merita.
Ce profund articol!!!! Anni, Marti, 17 Februarie 2009, 19:46
...dar si comentariul d-nei Orleanu!(mai ales la articolul d-nei Musat).Bravo!!!Continuati!....ne mai distram si noi astia cu gandirea stereotipa si saraca!!!!
multumesc, Alexandra! HR Patapievici, Marti, 17 Februarie 2009, 15:41
Alexandra, esti promitatoare! Argumentele tale contra inculpatului Cangeopol sunt imbatabile.
Te astept la sediul ICR, poate-ti gasim si tie o sinecura. Macar ceva la bucatarie.
Patapievicismul Ioana Orleanu, Marti, 17 Februarie 2009, 00:34
PATAPIEVICISMUL este o specie a viciului de "gandire"...
fara smoking sysyphe, Vineri, 13 Februarie 2009, 22:11
Stim prea bine ca libertatea proprie ar trebui sa se limiteze atunci cand afecteaza libertatea altuia. Dar sa facem abstractie.
Deci: nu veni sa fumezi unde sunt eu sau nu fuma unde vin eu?
Ambele. Pentru ca daca in cazul fumatorului singura libertate careia i se aduce atingere este aceea de a fuma, in cazul nefumatorului putem vorbi de libertatea de miscare si aceea a alegerii unui mediu sanatos. ATentie. S-ar putea spune ca neadmitand fumatul, limitam libertatea de miscare a fumatorului. Sa nu uitam ca el este viciosul, insa.Admitem doua premise: fumatoul e totusi un moft, fumatul, e dovedit, nociv.
Deci credem ca dl Patapievici isi musca singur coada.
Autor: 
RSS Feed
Newsletters