OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Asa-mi trebuie daca, imobilizat totusi la domiciliu, cu timp berechet la dispozitie, nu mi-am scris articolul la inceputul saptaminii. Acum, au aparut deja primele interventii si risc fie sa repet cele spuse de primii contributori, fie sa ma ocup de lucrurile marginale, pentru a evita repetitiile. Pe de alta parte, toate interventiile anterioare pe care am reusit sa le citesc, care nu aveau cum sa fie contaminate unele de celalalte!, pun in lumina cam aceleasi caracteristici – pozitive, negative si chiar neutre! – ale acestei editii monumentale, care ar fi trebuit sa fie un instrument de lucru. Ar fi trebuit sa fie, dar nu este! Si nu este incepind de la titlu si de la tot ceea ce scrie pe copertile celor trei volume deja aparute si pe paginile de garda. Acolo scrie: „Academia Romana“, dar ar fi trebuit sa scrie „Eugen Simion“, pentru ca, mai ales in ceea ce priveste literatura postbelica, dar macar partial si pentru cea interbelica, Dictionarul... nu face altceva decit sa reflecte simpatiile si idiosincraziile si, prin urmare, sa impuna ierarhiile autoritarului presedinte al Academiei.

Or, dl Simion este doar presedintele institutiei academice supreme aborigene, dar, oricit de valoros ar fi, nu este chiar intreaga Academie! Pe cale de consecinta, si titlul este eronat. In loc de Dictionarul general al literaturii romane, aceasta aparitie monumentala ar fi trebuit sa se numeasca – si atunci nu cred ca ar fi avut cineva de reprosat ceva – Dictionarul general Simion al literaturii romane. Poate chiar mai potrivit ar fi fost sa se elimine si cuvintul „general“ – desi pare adecvat unei persoane excesiv de autoritare. Pentru ca „aparitia“ are prea multe omisiuni – si chiar „eliminari“, daca il comparam cu dictionarul iesean dedicat literaturii de pina la 1900 si chiar cu mai modestul in ambitii Dictionar Zaciu – si (in compensatie?) autori pur si simplu inventati, adusi cumva cu pluta, ca sa i se poata aplica legitim termenul „general“. Cum sa spun? Cu un joc de cuvinte, Dictionarul Simion este, pe de o parte, „colonel“, pe de alta, „maresal“, numai „general“ nu reuseste, nu are cum sa fie!

- „Unitate de stil si de granit“
Tinind seama de faptul ca „aparitia“ are, pe linga generalul coordonator, inca o duzina de „revizori si coordonatori“ (specialisti indiscutabili, nu de duzina) si vreo doua sute de autori – unii fara voie, cum sint cei plecati dintre noi –, poate ca e firesc sa cuprinda articole de o diversitate stupefianta. Si cind spun diversitate spun, de fapt, si diferente de metoda, si inegalitate valorica, si pasiuni cumva exotice. Bun, e fireasca, pina la urma, „diversitatea“, dar nu la fel de firesc mi se pare faptul de a nu fi fost adusa la zi bibliografia in cazul articolelor preluate dupa instrumentul iesean sau dupa alte instrumente utilizate, cum ar fi Dictionarul Hagiu dedicat publicatiilor literare bastinase. Altceva este, totusi, cu adevarat stupefiant.

In ciuda numarului mare de coordonatori si autori, „instrumentul“, ca altfel nici nu mai stiu cum sa-i spun!, reproduce atit de fidel conceptia despre literatura si despre literatura romana a dlui Eugen Simion, iubirile pentru unii autori si publicatii, ura nestinsa fata de altii si altele, incit nu pot sa nu ma intreb daca toti acesti oameni de carte pe care i-a avut la dispozitie – voluntari si nevoluntari, vii si morti, cu har sau saraci cu duhul – au avut si vreo alta calitate decit aceea de „negri“ la dispozitia stapinului. Daca au avut vreun cuvint de spus in ce priveste ansamblul operei. Pentru ca ansamblul pune in lumina o veritabila „unitate de stil si de granit“, dupa o vorba a lui Dan Petrescu folosita cu alta ocazie, dar de aceeasi natura!

- Un dictionar dupa chipul si asemanarea coordonatorului sau general
Stiu ca unii si-au luat lumea in cap inainte de terminarea proiectului, iar lucrul propriu le-a fost exploatat dupa bunul plac al seniorului, care a taiat si a bagat in articole dupa cum i-a fost voia, stiu ca altii au strins din dinti, probabil ca si mortii s-au rasucit in morminte, dar ceea ce trebuia sa iasa a iesit – un dictionar dupa chipul si asemanarea coordonatorului general, dupa gustul, subiectiv ca toate gusturile, dumisale, o opera „de autor“. Este imaginea perfecta a fantasmelor privind literatura romana ale ilustrului nostru Nemuritor. Din acest motiv, opera, aparent multiauctoriala, ar trebui sa-i poarte exclusiv numele, sa nu poarte si altii povara nedreptatilor si strimbatatilor modului sau de a intelege si, de fapt, de a manipula ideologic – prin estetism! – literatura.

Prin urmare, ar fi trebuit sa si le asume in nume si rang propriu! Pentru ca, imi pare rau ca trebuie sa o repet, cel putin pentru perioada de dupa al Doilea Razboi Mondial, dictionarul nu face altceva decit sa salveze „canonul“, de fapt, vulgata oficiala, cu „marele poet si ziarist“ Paunescu in frunte si cu un Eugen Barbu fara pacate! Sa nu-mi spuneti ca nu a aparut inca litera P, a aparut deja litera F, iar acolo articolul despre imunda revista de diversiune comunista Flacara se lafaie pe vreo cinci coloane, cu redactorul sau sef de atunci cu tot! Pentru toata aceasta perioada, nu percepi din articolele Dictionarului Simion vreun parti-pris ideologic, vreo culpa, vreo greseala omeneasca, de parca toti ideologocratii momentului ar fi fost democrati-liberali pur singe, ori ingerasi pe pasunile Raiului, nu anexe imunde ale regimului, unii propagandisti de doi eurocenti calupul. De altfel, „pudoarea ideologica“ se extinde cumva, poate prin capilaritate, si la o legiune de autori din perioda dintre cele doua razboaie. Totusi, acolo, procesul acesta de spalare a cadavrelor e mai discret.

Spuneam ca dl Simion ar trebui sa-si asume in nume propriu rezultatul acestui urias – si, nu de putine ori, de altfel, remarcabil – efort. Doar ca avem o problema! Sute de cercetatori au muncit efectiv pentru a explora aceasta vasta, inegala, uneori plicticoasa, alteori enervanta materie, care este literatura romana de la inceputurile sale si pina astazi. Ei au fost platiti – si inca foarte prost! – pentru asta. Insa ei au crezut ca muncesc pentru un bun comun si s-au trezit pe un fel de mosie personala. Au crezut ca vor scoate Dictionarul general al literaturii romane si au ajuns sa trimita in lume Dictionarul Simion al literaturii romane... Sa nu-mi spuneti ca-si merita soarta, ca trebuiau sa se revolte, sa protesteze s.a.m.d. Unii au facut-o, de altfel, dar au parasit cu acel prilej si institutele in care lucrau pentru o leafa de mizerie, altii au plecat pe tarimuri mai linistite, fie in lumea larga, fie pe cealalta lume. Cine nu cunoaste viata cercetatorilor din institutele Academiei si efectele vizitelor presedintelui in teritoriu, ar face bine sa se documenteze, inainte de a arunca piatra.

- Este vreo cale de iesire?
Din cele spuse pina acum, s-ar putea crede ca este vorba despre un esec eclatant al proiectului coordonat general de dl Simion si ca nu este nici o cale de iesire. Si, la prima vedere, chiar asa este. Cred ca d-sa ar trebui sa-si asume versiunea aflata in curs de tiparire – si cind spun asta, ma refer si la asumarea financiara a intreprinderii, ca doar e opera de autor! Insa munca autorilor si a coordonatorilor nu a fost in zadar. Pentru epoca veche si perioada interbelica, lacunele si „surplusurile“ sint relativ putine.

Problemele mari, uneori uriase, pentru ca falsifica grosolan nu doar ierarhiile, ci si biografiile si chiar bibliografiile – ceea ce e jenant pentru un dictionar, care e, totusi, in primul rind, un instrument de informare! apar indeosebi in cazul autorilor, publicatiilor si organizatiilor de dupa Razboiul al Doilea Mondial. Prin urmare, instrumentul poate fi refacut. Si asta nici nu e foarte greu, nici nu ar lua prea mult timp. In fond, echipa – coordonatori si autori – s-a rodat si, nefiind vorba de personalitati chiar asa accentuate si intens subiective precum presedintele Academiei, isi poate asuma sarcina refacerii operei dupa standardele efective ale muncii stiintifice. E suficienta inlocuirea coordonatorului general. Stiu ca d-sa nu poate lua o decizie impotriva propriilor interese, dar si Nemuritorii se mai pensioneaza!

P.S. Ca sa nu iasa vorbe! Mi s-au dedicat pina acum destule articole in dictionare de literatura, romanesti si straine. Ei, bine, consider ca articolul despre mine din opera comentata aici este unul foarte bun, cu informatia la zi, redactat in termeni onesti, demn sa stea alaturi, ca rigoare si stil, de cel pe care mi l-a dedicat regretatul Marian Papahagi in Dictionarul Zaciu.