Diecke Herta şi „Heimatland“

Autor: Bedros HORASANGIAN | Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Un Premiu Nobel pentru Literatură este acordat pe neaşteptate – dar nu neapărat sub semnul surprizei – scriitoarei germane Herta Müller. Motive de mîndrie şi orgoliu pentru oficialii germani, de la preşedintele (Bundesprezident) Horst Kohler pînă la cancelarul Angela Merkel. După zece ani – în 1999, Günter Grass era încoronat la Stockholm cu acest atît de dorit şi bombănit premiu –, din nou un scriitor de limba germană este în atenţia lumii întregi: Herta Müller cu al ei „Heimatland“ (ţară natală) România. Nu originară, cum brusc se fudulesc trompeţii culturii de la Bucureşti, nu de origine, cum tot titrează televiziunile, ci născută în România.

Herta Müller s-a născut în România, într-o familie de şvabi. Scriitoarea a avut de înfruntat rigorile regimului comunist din România şi de suportat sucelile şi răsucelile, nu foarte vesele, ale propriei biografii. O să se tot amintească în aceste zile de povestea grupului de scriitori de limbă germană din Banat, de refuzul lor şi neangajarea la lumea plină de „succesuri“ a societăţii socialiste româneşti multilateral dezvoltate, de necazurile cu Securitatea română, de puşcăria, exilul sau moartea care au risipit destinele generaţiei ’80 de limbă germană. Au fost adunate vieţi şi frînte destine pe care istoria României le-a marcat. Salvarea a fost individuală.

Herta Müller nu a uitat nimic şi a tot încercat să-şi recupereze propriul trecut, al ei şi al nostru, dintr-o dictatură comunistă ce astăzi capătă, din nefericire, aspecte de vodevil, aşa cum este percepută de o rescriere falsă a trecutului, aşa cum este ea prezentată doar printr-o succesiune de comicării absurde sau groteşti, aglutinate în forme fără contur precis.

Cărţile Hertei Müller ne obligă să revedem trecutul din istoria recentă a României şi dintr-o perspectivă mai puţin veselă. Dramatismul epic este susţinut şi de o scriitură abruptă, fără prea multe extravaganţe stilistice, unde gravitatea derulării unor trame epice se conjugă cu o poezie aspră, în alb şi negru. Nu este momentul acum pentru analize stilistice. Premiul Nobel acordat scriitoarei germane Herta Müller poate face să renască orgoliul şi demnitatea scriitorilor români care au trăit şi ei în aceeaşi ţară care a alimentat prozele unei conştiinţe vii. Şi ale unei sensibilităţi rănite şi nevindecate.

Ar fi interesant de pus faţă-n faţă mărturiile oficialităţilor germane cu cele scoase la iuţeală de personalităţi ale vieţii politice şi culturale din România. Mircea Mihăieş a fost primul contactat de Realitatea TV, care deja titra „O româncă a luat Premiul Nobel“, ca apoi să schimbe şi să treacă pe originară şi de origine din România. Etc. Hodoronc-tronc, domnii Răzvan Theodorescu şi Constantin Bălăceanu-Stolnici vibrau emoţionaţi la auzul ştirii că scriitoarea „persecutată şi fugărită de faimoasa noastră Securitate“ a luat Premiul Nobel. Noroc cu Herta Müller că ne mai aducea aminte de activitatea criminală a acestei nenorocite instituţii şi de organele ei operative.

Generalul Pleşiţă a fost înmormîntat cu onoruri militare, ca un erou naţional!!! Alţi mahări ai regimului se îmbuibă din pensii grase. Resemnarea vinovată, indiferenţa noilor generaţii, adormirea neputincioasă a propriei memorii, oboseala, deziluziile şi, peste toate, o înmocirlire a societăţii unde nu mai putem despărţi binele de rău, abjecţia de eroism şi sacrificiu. O egalizare în negativ şi asumarea indiferentă a unei uitări şi negaţii sub semnul fatidicului fatalism.

A trebuit să vină Herta Müller şi să zgîndăre „succesurile“ pompieristice ale scriitorimii române, a trebuit mereu să vină alţii şi să ne spună (arate) cum sîntem. Cu adevărat. Proza acestei scriitoare, cvasi-necunoscute de marele public din România, abia acum şi cu acest prilej va ieşi din cercul strîmt al prestigiului real de care se bucură în unele medii intelectuale şi scriitoriceşti.

Ar mai fi de adăugat şi povestea intelectualilor din România proveniţi din rîndul minorităţilor etnice. Ca şi istoria, încă nescrisă, a contribuţiei minorităţilor etnice din România la instaurarea şi consolidarea puterii comuniste din România. Nu s-a zgîndărit prea mult în aceste muşuroaie. Nici statul român nu a insistat, nici minorităţile nu au dorit să meargă cu adevărul pînă la capăt. Dincolo de Raportul Comisiei Tismăneanu, procesul comunismului din România mai are încă multe pete albe.

Cancelarul Angela Merkel se bucura pentru prestigiosul premiu acordat scriitoarei germane „ganzem Herzen – din toată inima“. În schimb, Nicolae Manolescu adopta un ton protector-paternalist, livrat cu duioşie ipocrită de preşedintele USR, „încă tinerei Herta“. Credem că Herta Müller, după cîte a suferit în România, nu mai e tînără de la 20 de ani şi merită mai mult decît aceste mîngîieri pe creştet.

Relansarea Hertei Müller în România este abia la început. Să-i urăm bun (re)venit în „Heimatland“. Ţara natală. România.