OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Ce cool e Grigore Moisil!
Foarte interesant primul numar pe 2006 al Dilemei vechi. Dar nu despre „Criza anilor ’30, fascismul si fascistii“ vom vorbi mai intii – tema numarului –, ci despre doua rubrici consacrate ale revistei. Alex. Leo Serban anunta desfiintarea rubricii, de el create, „De ce (nu) e cool“, pentru ca... nu e cool „s-o tii langa“ cu ce e si cu ce nu e cool. Asadar, cool-ul nu e numai o estetica, e un fel de constiinta (simt) a(l) masurii pe care nu trebuie s-o (sa-l) pierzi niciodata. Cool inseamna, in primul rind, sa stii sa renunti la obiceiuri, atunci cind, devenite mecanice, contribuie la propria sclerozare.

Cool e sa nu continui sa faci ceea ce ai ajuns sa faci fara nici un efort, in virtutea inertiei, din comoditate. Sa fii cool nu inseamna neaparat sa aderi la religia noului, ci sa stii ca efemerul defineste chiar conditia umana si ca nu-l poti parasi decit daca reusesti sa crezi (si sa creezi) intr-un alt sistem de valori. Alex. Leo Serban marturiseste ca, in rubrica aceasta, „am fost un moralist“: un lux, in ziua de astazi, pe care nu si-l permit multi, nici sa-l ofere si cu atit mai putin sa-l primeasca. Autor „de nisa“, uneori lasindu-se fascinat prea usor si purtat de viteza spectaculosului societatii occidentale, in Alex. Leo Serban ar trebui sa se recunoasca totusi numele unui brand de discurs cultural. Sa incepem anul cu Grigore Moisil! ne indeamna Radu Cosasu, caruia nu-i ramine decit sa citeze dintr-un interviu, vechi de 36 de ani, pe care revista Teatrul i-l ia matematicianului roman. Intrebat ce piese de teatru si ce actori i-au placut cel mai mult din anul anterior, matematicianul devine – si el – un moralist de care am avea mare nevoie astazi.

Refuza sa exemplifice, „fiindca eu gasesc ca nu ma pricep destul in lucrurile acestea si ca parerea mea nu ar fi o parere competenta. [...] Tocmai fiindca sint dispus sa cred ca sint o personalitate, cred ca parerile mele nu am dreptul sa le comunic publicului, fiindca l-ar putea influenta“. Trebuie ca ilustrul matematician s-ar rasuci in mormint daca ar sti cit de mult solicita mass-media de astazi fel de fel de opinii vedetelor care, in marea lor majoritate, nu au pareri despre nimic – intre altele, si pentru ca habar nu au sa se exprime. Astazi, cind fetele de la Trident ne explica de ce le place Coelho, cind Mutu citeste Dostoievski, Grigore Moisil probabil n-ar mai accepta, daca ar trai, nici macar sa dea interviuri.
In sfirsit, intorsi la tema, sa spunem ca, sub titlul ei, sint strinse citeva contributii la masa rotunda de la Institutul Goethe, „Intelectualii si fascismul in Europa Centrala si de Sud-Est“. Despre Efectele dezamagirii scrie Mihai Chioveanu, intr-o foarte consistenta interventie referitoare la discursul fascist in Romania interbelica. Despre influenta Bisericii Ortodoxe Romane scrie Mirel Banica, dar dosarul e deschis de inventivele prolegomene ale lui Alin Fumurescu la problema raportului dintre intelectuali si politica.

- Anchetele culturale din Cotidianul. Topuri, tineri/batrini, oameni
providentiali
Saptaminal, redactorii departamentului de cultura al ziarului Cotidianul initiaza anchete, care de care mai interesante, cu subiecte si subiecti alese si alesi pe sprinceana. In ordinea aparitiei, avem: cele mai bune si cele mai proaste cinci carti ale anului trecut (Cotidianul de miercuri, 28 decembrie 2005), topuri livrate de Mircea Mihaies, Luminita Marcu, Carmen Musat, Paul Cernat si Daniel Cristea-Enache. Nu putem omite subiectivitatea care a decis, in fiecare caz, topul, dar semnalam constantele: eseul Ioanei Pirvulescu despre secolul al XIX-lea, ultimul volum de poezie al Elenei Vladareanu, ultimul volum de critica al lui Ion Bogdan Lefter se regasesc printre primele cinci, in vreme ce Alex Mihai Stoenescu, Alex Stefanescu si Eugen Simion figureaza de cel putin doua ori in topul „rusinii“. Cristian Teodorescu si Cristian Patrasconiu realizeaza, in numarul de miercuri, 4 ianuarie, o ancheta despre „oamenii providentiali ai culturii romane“. Numele cel mai frecvent citat este Mihai Eminescu, fie ca providential, fie ca „geniu pur si adevarat“ (Mircea Cartarescu). Unii dintre participanti pun in chestiune tocmai oportunitatea atributului providential. Avind in vedere cultura minora in care s-au afirmat, pot fi ei numiti cu adevarat astfel, se intreaba, de pilda, Mircea Cartarescu si Gheorghe Craciun. Alaturi de Eminescu, sint citati frecvent Caragiale si Titu Maiorescu: oameni de litere – remarcam – si, inca, formati cu totii de cultura germana. Dar exista participanti „nonconformisti“ la ancheta, care merg mai departe in cautarea personalitatilor providentiale ale culturii romane.

Dan C. Mihailescu ii citeaza astfel pe Brancoveanu, pe Neagoe Basarab, pe stolnicul Cantacuzino, pe monarhii Romaniei, pe, cu alte cuvinte, stramosii si deci fauritorii culturii romane. Iar Adrian Cioroianu merge inca mai departe, numindu-l tocmai pe imparatul Traian. Daca unii sint mai zgirciti cu numarul providentialilor din cultura romana, altii, mai darnici, citeaza mai multe nume. Sa ne oprim acum asupra celor din secolul al XX-lea: Lucian Blaga, Constantin Brancusi, G. Calinescu, Liviu Ciulei, Mircea Eliade, Noica, George Enescu, Vintila Horia, Virgil Ierunca, Nae Ionescu, Monica Lovinescu si Eugen Lovinescu, Andrei Plesu, Tudor Vianu, Mircea Vulcanescu. Alina Mungiu crede ca nu exista oameni providentiali ai culturii romane, pentru ca personalitatile culturale influente de la noi n-au stiut sa orienteze cultura romana in directia buna. Este dat ca exemplu Nae Ionescu, „care nu a facut decit sa intirzie adecvarea intelectualitatii noastre si sa substituie traditiei academice veritabile una a charismei intelectuale, de pe urma careia suferim si azi“.

Deducem de aici o polemica, implicita, cu raspunsul criticului Dan C. Mihailescu, unde Nae Ionescu figureaza printre „providentiali“. Este foarte greu de spus ce ar fi devenit generatia kriterionista in lipsa Maestrului, dar putem presupune ca ea n-ar fi aratat la fel. Poate in rau, poate in bine. Tocmai de aceea, ma situez mai aproape de opinia Alinei Mungiu, crezind, impreuna cu Nietzsche, ca cei mai periculosi pentru adevar nu sint mincinosii, ci oamenii cu convingeri. Pe de alta parte, nu impartasesc scepticismul celor care cred ca nu se poate vorbi despre oameni providentiali intr-o cultura a carei anvergura a fost decisa in mod negativ de providenta.
O ultima ancheta, realizata de Catalina George, in numarul de marti, 10 ianuarie 2006, aduna opiniile „batrinilor“ si „tinerilor“ critici unii despre altii. Primii admira lipsa de complexe a ultimilor, neinregimentarea lor, dar le condamna superficialitatea si dorinta de a soca cu orice pret. Tinerii critici incrimineaza lipsa de empatie a veteranilor fata de „diversitatea culturii“ (Marius Chivu), dar cred, precum Paul Cernat, ca nu biologia determina valoarea unei literaturi, ci calitatile ei estetice.

- Despre Eliade, Cartarescu si Stratan in Poesis
Ultimele trei numere pe 2005 (10-11-12) ale revistei satmarene Poesis au un sumar bogat, mai ales in, desigur, poezie. Pagini de poeme au: Andrei Zanca, Daniel Corbu, Nicolae Sarbu, Sabin Opreanu, Emil Nicolae, Dumitru si Florica Batu Ichim, Felicia Marinca, Conita Lena, Gheorghe Vasilievici, Teofil Rachiteanu, Tucu Morosanu, dar si poeti straini: Etienne Parize, Peter Görner, Karl Krolow, Bertolt Brecht, Jean-Max Tixier. Amatorul de poezie poate citi o multime de versuri, chiar daca autorii lor nu sint mereu de prima mina. O mentiune suplimentara merita foarte tinerele Roxana Eichel, Emilia Catoi si Alexandra Tomsa, finalistele Taberei nationale „Scriitori si plasticieni pentru mileniul III“, coordonata de Fundatia culturala Libra. Dintre poete, ultima promite cel mai mult, in primul rind prin disponibilitatea lirica in abordarea temelor. De remarcat faptul ca nici una nu continua poetica neo-expresionista a „fetelor rele“ din generatia milenarista.

Paginile de poezie sint insotite de foarte multe recenzii si cronici de carte, consistente (cea mai „analitica“ fiind cea dedicata volumului al II-lea din Jurnalul lui Mircea Cartarescu), dar si de patru pagini dedicate, in memoriam, regretatului poet Ion Stratan. Interesant este si grupajul intitulat Nietzsche, descoperitor al vesniciei, unde Simion Danila prezinta si traduce imnul Da si amin, cintecul de iubire al lui Zarathustra, al carui refren este: „N-am intilnit pin-acum niciodata femeia de la care sa vreau copii, afara doar de aceasta femeie pe care-o iubesc: caci te iubesc, o, vesnicie!“ Un interviu foarte documentat (cu multe note de subsol) il ofera Mihaela Gligor, traducatoarea monografiei Mircea Eliade. The Romanian Roots (1907-1945) aparute in 1988 la Editura Columbia University Press, Cristinei Scarlat. Traducatoarea a mai coordonat, impreuna cu profesorul Mac Linscott Ricketts, volumul bilingv Intilniri cu/Encounters with Mircea Eliade. Per total, o revista de rasfoit, cu nume noi de aflat, o revista care se ocupa in proportie de 90% de poezie, fapt laudabil, astazi cu atit mai mult

- Ethernul mascoulin, in cuvinte
In ultimul moment, criticul Mircea Martin s-a hotarit sa modifice tema numarului din decembrie al revistei Cuvantul, din „Eternul feminin“ in „Eternul masculin“. Marturia apare in pagina a treia. Inspirata decizie, cu un rezultat inedit in peisajul revistelor culturale romanesti. Majoritatea interventiilor la tema reprezinta microeseuri serioase, documentate, de literatura comparata sau monografice, care definesc si tipologizeaza imaginea literara/cinematografica a barbatului. Andrei Terian numeste colturile unui careu semantic al imaginii femeii din poezia masculina romaneasca, pentru ca apoi sa regaseasca, in oglinda, figurile barbatului din poezia feminina. Eseistul isi limiteaza corpusul bibliografic la generatia saizecista. Tipuri masculine si feminine apar si in eseul lui Ovidiu Verdes, referinta fiind doua romane romanesti, de Nicolae Breban si Gheorghe Craciun. Un eseu comparatist semneaza Simona Dragan, reperind figuri de macho in literatura universala, de la Valmont al lui Laclos la Mersault al lui Camus – interesanta viziunea unui Mersault ca macho existentialist. Foarte aplicat si analitic este textul lui Paul Cernat despre Misoginie si mizandrie in romanele romanesti interbelice. Atit in cazul acestui eseu, cit si in cel al Simonei Dragan, citarea unor interpretari psihanalitice este binevenita. Capricioase, umorale, articolele „marturisitoare“ ale lui Dan C. Mihailescu si Mihai Iovanel despre Ion Negoitescu nu trebuie ratate tocmai pentru ca sint atit de contrariante! Pentru ca tot a venit vorba despre psihanaliza, Valentin Protopopescu sintetizeaza, intr-un eseu de o pagina, tema oedipiana, in ipostazele ei freudiana, kleiniana si lacaniana, oferind in final cititorului pasionat o mica bibliografie.

Memorabila ramine distinctia lacaniana dintre Idealul eului, de a carui prezenta depinde maturizarea si socializarea copilului, si Eul ideal, a carui persistenta vadeste aplecarea infans-ului catre fantasmare si auto-fantasmare. Exemplare pentru cinematografia romaneasca de consum ramin figurile de macho ale lui Piersic si Nicolaescu, fotografiate in pagina dedicata eternului masculin din film. Cu adevarat delicioase sint raspunsurile la ancheta „Ce inseamna sa fii barbat?“ – cu precadere cele feminine, asupra carora ne-am aruncat in primul rind. De ce? De curiozitate, sa stim si noi cam cum arata barbatul ideal al Simonei Popescu (e un „baiat“), al Ruxandrei Cesereanu („imi plac barbatii“) al Cristinei Modreanu (care se ascunde, ca si Rodica Culcer, in spatele unor afirmatii „de fond“), al Norei Iuga („eu sa fiu masa pe care el isi taie piinea“), al Elenei Vladareanu (care abordeaza „cestiunea“ abrupt, cam cum ar face un barbat cu „eternul feminin“) si al Antoanetei Ralian (mai putin intimista in marturisirile facute). Dar Andrei Plesu defineste cel mai concret si concis cele cinci caracteristici ale masculinitatii – cititi-le in Cuvantul! Bref, o ancheta pe care orice revista glossy ar fi invidioasa. Nu pierdeti nici cele opt pagini dedicate ultimelor doua conferinte Cuvantul, Cercul Literar de la Sibiu si Ce este astazi cultura?, intrebare la care raspunde, printre altii, Wolfgang Iser, prezent in decembrie trecut la Bucuresti. (A.M.)