Nr. 749 din 21.11.2014

Epistolar
Restituiri
Avanpremieră
Editorial
Eveniment
Actualitate
Inedit
Informaţii
Politic
Literatură
Supliment
Eseu
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2011   |   Iulie   |   Numarul 584   |   Dilemele lui Sebastian și enigma Otiliei

Dilemele lui Sebastian și enigma Otiliei

Mihail Sebastian - Dilemele identității

Autor: Dana PÎRVAN-JENARU | Categoria: | 2 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Dilemele lui Sebastian și enigma Otiliei

În toamna anului 2007, se împlineau 100 de ani de la nașterea lui Mihail Sebastian, prilej cu care, la inițiativa Centrului de studiere a istoriei evreilor din România, s-a organizat o conferință internațională la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Doi ani mai tîrziu, comunicările au apărut reunite în volumul Mihail Sebastian. Dilemele identității, la Editura Biblioteca Apostrof, într-o ediție îngrijită de Leon Volovici, analizele fiind focalizate, așa cum sugerează și titlul volumului, asupra profilului intelectual al lui Sebastian, văzut îndeosebi prin prisma receptării  identității sale multidimensionale, hibride.

 
Era evreu? Era român? Era mai mult evreu sau mai mult român? Era asimilat? Era sionist? Era un simplu om de la Dunăre? Era un evreu est-european? Pornind în special de la mizele existențial-politice din Jurnal și din volumele De două mii de ani... și Cum am devenit huligan, dar și de la simboluri relevante sau de la tipologii de personaje din celelalte romane sau piese de teatru, aceste „dileme identitare“ sebastianiene își găsesc răspunsuri nuanțate în textele semnate de Paul Cornea, Michael Finkenthal, Moshe Idel, Camelia Crăciun, Lya Benjamin, George Voicu, B. Elvin, Andrei Oișteanu, Florin Țurcanu, Marta Petreu, Costel Safirman, Andrei Strihan, Leon Volovici, Virgil Duda, Liviu Rotman, Edward Kanterian, Paul Bailey și Ion Vartic. Paul Cornea pleacă în analiza sa de la ipoteza că în miezul operei lui Sebastian se află tema identitară, generată de presiunea mentalităților sociale: „problema originii sale etnice și a implicațiilor ei constituia nu doar un dat irevocabil, ci o preocupare cu caracter obsedant“, fără a fi însă rezultatul unei frustrări, ci o „realitate de care te izbeai cotidian, care funcționa ca un handicap și se contura pe un fundal sumbru, de amenințări și permanentă realitate“.
 
Insistînd asupra cauzelor acestor „dileme“, lui Michael Finkenthal i se pare esențial că „Sebastian își caută identitatea în interiorul unui «specific național» dat (…). Mulți scriitori și intelectuali evrei au ajuns la problema identitară doar atunci cînd li s-a adus la cunoștință, în mod explicit, că o asemenea problemă există“. Cu această observație se atinge unul dintre punctele nevralgice ale acestei așa-zise probleme identitare, care pare a fi mult mai importantă și mai complicată pentru ceilalți decît pentru Sebastian însuși. Paternitatea acestei „dileme“ nu i-a aparținut lui Sebastian, nu el a dorit să facă un pas înainte pe scena culturii române cu un discurs copleșit de „etnicitate“, așa cum bine subliniază Michael Finkenthal: „Este evident, citind De două mii de ani și reamintindu-ne istoria personală a lui Mihail Sebastian în anii care au precedat acest roman-jurnal, că problema identității i-a fost impusă de circumstanțele acestei istorii“.
 
Una dintre cele mai substanțiale, riguroase și nuanțate analize din volum este studiul lui Moshe Idel, „O «umbră» printre rinoceri: Mihail Sebastian și scandalul unei duble identități“, o demonstrație complexă cu care se trec praguri dificile ale înțelegerii lui Sebastian. Pornind de la pasajul de debut din De două mii de ani..., autorul urmărește semnificațiile motivului „umbrei“ în scrierile și în viața lui Sebastian. Frica de umbra plopului din Brăila copilăriei ar ascunde, după părerea lui Moshe Idel, frica de Biserica Sfîntului Petru (ca factor de discriminare religioasă) și sentimentul izolării, al separării de cei care dădeau cu pietre după copil, numindu-l „ji-dan fricos“. De aici conștiința divizată și sentimentul (din ce în ce mai puternic și confirmat de meandrele istoriei) că existența sa este posibilă doar în umbră. Urmărind contextele în care apare experiența luminii și a umbrei în mult discutatul roman, Moshe Idel remarcă o atitudine existențială constantă a lui Sebastian: căutarea sintezelor. De aici, treptat, s-a închegat drept ideal de viață, „acordul valorilor iudaice și al valorilor românești“, din care simțea că îi este alcătuită existența, ideal abandonat, însă, după prefața lui Nae Ionescu.
 
Comentînd, cu observații percutante și inedite, relația dintre Sebastian și Nae Ionescu, Moshe Idel abordează și natura specială pe care a avut-o Sebastian cu iudaismul: „Sebastian a refuzat să se distanțeze de Ionescu, pe care îl vedea în postură de învins, tot așa cum refuzase să renunțe la iudaism, deși acesta nu avusese un impact semnificativ asupra profilului său intelectual. [...] Sebastian era un evreu înstrăinat, separat de filonul gîndirii evreiești, dar nu dorea să se despartă complet de această minoritate aflată în suferință“. Extrem de importantă mi se pare observația că și Sebastian, ca toți cei care au iscat și însuflețit discuțiile aprinse despre istoria evreiască și spiritul evreiesc, aparținea unei  zone a diletantismului, a superficialității, polemicile limitîndu-se la cadrul strîmt al unei prejudecăți antice, care asocia inerțial suferința evreității, parte integrantă a ceea ce s-a numit „perspectiva lacrimogenă asupra istoriei evreiești“. Istoria și viața spirituală autentică a evreilor le erau cunoscute „combatanților“ doar la modul general, discuțiile învîrtindu-se mai degrabă în jurul unor obsesii decît al adevărului. Sebastian însuși a dat dovadă de superficialitate: „Citindu-l pe Sebastian, ai impresia că acesta poseda doar cunoștințe superficiale despre iudaism, pe care îl asocia doar cu imaginea nostalgică a propriei familii și în care vedea o identitate pe care un om de onoare nu ar trebui să o abandoneze numai pentru că este forțat să facă acest lucru. Iudaismul, în oricare dintre formele sale, nu este descris în detaliu ca sursă a anumitor valori“. De aici, includerea lui Sebastian în „grupul celor dezolați“, în lunga serie a evreilor melancolici ai perioadei interbelice.
 
La rîndul său, Camelia Crăciun analizează mecanismele culturale, sociale și politice care au determinat reacțiile ample – în general violente – ce au însoțit publicarea romanului De două mii de ani.... O primă cauză ar fi conflictul dintre modernismul cultural prin care Sebastian abordează problematica intelectualului și conservatorismul social și politic al României interbelice. Autoarea identifică, punctual, ipostaze ale intelectualului în romanul De două mii de ani... – detașat, observator și critic, concentrat pe individual: „intelectualul evreu din romanul lui Mihail Sebastian își permite luxul de a intra în lumea din jur care îi condiționează inevitabil identitatea, de a se izola pentru a rezolva probleme personale de metafizică, și care îl privesc în mod excepțional doar pe el, nefiind relevante pentru comunitate“. Tot ca sursă de polemică, autoarea evidențiază elementele de noutate pe care le aduce Sebastian în cultura română, scuturînd inerții și provocînd situări antagonice: modelul de tip și/și față de vechiul model sau/sau în ceea ce privește îmbinarea celor două seturi de valori (românești și iudaice), noul proiect identitar intrînd în conflict deschis cu identitatea axată pe etnic și autohton; pe de altă parte, ca roman al autenticității și al experienței, De două mii de ani... depășea vitalismul fiziologic și revoltat, aducînd în prim-plan experiența evreiască din punct de vedere colectiv și individual; nu în ultimul rînd, despre o contribuție inedită se poate vorbi și în contextul literaturii cu specific evreiesc, Sebastian abordînd pentru prima dată problema antisemitismului dintr-un punct de vedere personal, tensiunea fiind potențată de discursul la persoana întîi.
 
George Voicu analizează dubla identitate a lui Sebastian prin raportarea la scriitorul Ion Trivale, „caz maxim de asimilism, atingînd tema deprecierii literatului de origine evreiască pe scena culturală românească și trecerea antisemitismului din opinie în politică, dar și antisemitismul istoriei literare a lui G. Călinescu“. Andrei Oișteanu este prezent cu un text despre relația dintre Eliade și Sebastian, iar Paul Bailey îl vede pe Sebastian drept un „scriitor decadent“ și un spirit independent, care și-a păstrat intact sistemul de valori al omului civilizat, găsindu-și consolarea, în fața suferințelor și a trădărilor, în muzică și în literatură. Evoluția și metamorfozele temei evreiești, dar și motivul „insulei“ (ca „teritoriu privilegiat pentru cei care caută o izolare temporară, o regăsire a sinelui și a elementelor esențiale ale vieții“ sau ca „utopie sortită eșecului“) în publicistica, jurnalul și în literatura lui Sebastian sînt urmărite cu atenție de Leon Volovici.
 
Ca element de diversitate, aș menționa și studiul Martei Petreu (publicat anterior, ca și alte cîteva texte), unde, cu tendențiozitatea deja familiară, autoarea îl urechează pe Sebastian, pentru că nu a ținut cont de evreitatea sa și l-a ales pe Nae Ionescu și nu pe Lovinescu. Că a ales Cuvântul și nu Sburătorul. Marta Petreu scuză cu generozitate antisemitismul lovinescian, catalogîndu-l drept „inofensiv“ sau „defulare“ îndreptățită de atacurile neîntrerupte ale tînărului evreu. Ba mai mult, plecînd de la ipoteza că Sebastian, în articolele sale de critică literară, era „programat“ de Nae Ionescu să-l „distrugă“ pe Lovinescu, atunci cînd dă peste o cronică binevoitoare la romanul Bălăuca, o pune pe seama schimbărilor politice și își permite chiar presupuneri, bineînțeles incriminatoare: „Cu numai doi ani înainte, adică în decembrie 1933, Sebastian de la Cuvântul ar fi făcut în cronica sa o bășcălie enormă; acum, în Rampa, s-a mulțumit să se abțină de la ofense pe față“. Cînd un rechizitoriu (căci pentru mine asta reprezintă studiul Martei Petreu atît prin conținut, dar mai ales prin ton) pleacă de la ideea discriminatoare că Sebastian nu trebuia să-și trăiască viața fără să țină cont de faptul că era evreu, și care, în plus, își are ca liant al „probelor“ niște presupuneri justificative de tipul „ce-ar fi fost dacă...“, e dreptul și obligația cititorului-judecător să ridice din sprîncene a neîncredere.
 
Citind toate aceste texte despre dilemele identitare ale lui Sebastian, se naște certitudinea că scriitorul român nu a vrut să vadă și nu a simțit în evreitatea sa o „problemă“. Nu a avut o dilemă identitară. Pentru el, a fi evreu, român și, în același timp, om de la Dunăre nu presupunea nici o incompatibilitate, era o condiție ontologică independentă de propria voință. Și de a celorlalți... Însă în preajma sa au existat mereu „prieteni“ care i-au amintit că e evreu și i-au cerut explicații ori i-au pretins reacții. Aproape fiecare pagină a volumului Mihail Sebastian. Dilemele identității crește cu cîte-un grad senzația că dilemele lui Sebastian sînt ca enigma Otiliei...

 

Mihail Sebastian. Dilemele identității
Ediție îngrijită de Leon Volovici
Editura Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 2009, 300 p.


Etichete:  Mihail Sebastian, Dilemele identității

Comentarii utilizatori

tot Nae, saracu, era baiatul bun, nu mincatorul de evrei Lovinescu!adelin a horvath - Duminica, 24 Iulie 2011, 20:29

Astept momentul fericit cind, ducind logica distinsei autoare pina la capat, scriitorii romani de etnie romana si evreiasca deopotriva isi vor da seama ca Lovinescu a fost un ticalos antisemit, ca volumele lui sint mai rele decit Mein Kampf, ca salonul "sburatorul" trebuie considerat o pepiniera antisemita, ba chiar un lagar de tip Auschwitz, ca, ce mai tura-vura, Lovinescu a fost demn de tribunalul de la Nurnberg, iar Nae Ionescu a fost etalonul democratiei si al filosemitismului. Caci exista un argument suprem: pe Nae Ionescu l-a frecventat Sebastian, nu pe rasistul si reactionarul Lovinescu - un simplu mincator de evrei. Or, daca Sebastian se ducea la Nae Ionescu, inseamna ca Nae Ionescu a fost baiatul cel bun al epocii. S-o fi intilnit oare vreodata suavul Mihail si cu inegalabilul Zelea pe la Nae? Sau Nae s-o fi ferit totusi sa ii primeasca simultat pe cei doi admiratori ai sai... Sebastian ajungind sa se afiseze in public numai cu Dragos Protopopescu... un baiat fin... avea si automobil... Da, da, pentru ca il garanteaza Sebastian, Nae trebuie reabilitat. Iar Lovinescu, pe care Sebastian nu l-a agreat defel, trebuie in sfirsit pus la coltul lui de antisemit.
Doar se stie ca un scriitor roman de origine evreiasca, pe nume Mihail Sebastian, nu poate gresi nici atunci cind este tinar.
Chapeau!
Adelin

Dilemele identitatiiValeria - Marti, 26 Iulie 2011, 09:02

Am citit si eu cartea despre Sebastian. Cu exceptia a doua, trei texte, singurele care meritau sa apara, si pe care comentatoarea ori le faulteaza, ori nu le vede, mi s-a parut stearsa si "aniversara". Bine programata de la centru, autoarea recenziei se concentreaza partinic pe un razboi mai vechi si fara viitor. Chiar si Moshe Idel este conventional si in fond neinteresant, o mincare reincalzita. Ca sa nu mai spun de Oisteanu sau de Camelia Craciun. Ultima scrie ca un elev de cazut la bacalaureat. Ori de Volovici, care merge ca trenulet de copii pe sine. Unele sint dezarticulate si ca scriitura, si ca argumentatie, incit te miri ca au putut fi publicate - Lya Benjamin, de pilda. Sint stupefiata de atita platitudine si conventionalism. Sebastian este un scriitor de raftul doi, cu nimic mai bun decit Eliade din punct de vedere "politic", pe care numai Jurnalul l-a saltat deasupra propriei sale literaturi. Dar nu si deasupra propriei lui morale. In fond, este o recenzie opaca intelectual si neonesta.

 
 
 
 
Cele mai citite articole
Victoria decenţei şi a bunului-simţ
BIFURCAŢII. Învingătorul nu ia tot
Votul ca reacţie
România inimaginabilă
Sete de vot
Cele mai comentate articole
BIFURCAŢII. Învingătorul nu ia tot
Victoria decenţei şi a bunului-simţ
Votul ca reacţie
„Dostoievski văzut de contemporanii săi“
Vot rezidual versus vot aspiraţional
Cele mai recente comentarii
Ah, psihanaliza!
.
paul cernat
@Paul Cernat
@Claudia Vilceanu
 
Parteneri observator cultural
Festivalul de Literatura Bucuresti