Dimineaţa destinului

Autor: DEMÉNY Péter | Categoria: Focus | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

În fiecare an, cînd mă pregătesc să mă duc la Festivalul Internaţional de Carte de la Budapesta (între 22 şi 25 aprilie s-a organizat pentru a şaptesprezecea oară), mă simt de parcă m-aş duce la o execuţie fericită. Ştiu prea bine că n-o să am bani pentru tot ce m-ar interesa, aşa că arunc o privire fugară asupra cărţilor, alerg de la o lansare la alta şi nădăjduiesc că mă voi întîlni cu oameni generoşi.

Oameni generoşi, care nu întîrzie să apară: un fost coleg de-al meu, de pe vremea cînd lucram la un cotidian, îmi dă vreo şase volume să scriu despre ele în ziarul naţional din Ungaria, la care lucrează acum. Primesc eseurile lui Kundera, romanul lui Jean Mattern, poeziile lui Heaney etc.

Dar există un stand unde mă duc sigur pe mine – am scris despre carte citind pdf-ul, deci trebuie să primesc şi un exemplar din ediţia tipărită. Este vorba de traducerea maghiară a Dimineţii pierdute, semnată de Gabriella Koszta, despre care mi-a cerut o recenzie revista Élet és Irodalom, un fel de Observator cultural de la Budapesta. Romanul a apărut la Editura Európa, care l-a editat şi pe Amos Oz, invitatul de onoare al acestei ediţii. Alături de Oz, Gabriela Adameşteanu participă şi ea la discuţia organizată de editură, într-o sală arhiplină. Imre Barna, directorul editurii, citează din recenzia mea publicată la rubrica „Volumul lunii“, iar eu alerg mai departe, bucurîndu-mă că, aşa cum anul trecut a „prins“ Venea din timpul diez, acum face vîlvă romanul Dimineaţă pierdută.

Volumul lunii aprilie la Budapesta

Dacă ne întoarcem în timp şi ne uităm la anii cînd a apărut ediţia princeps a Dimineţii pierdute, adică la începutul anilor ’80, putem constata că romanele maghiare sînt destul de sărace în volume de „trăncăneală“.Căruţaşii lui Péter Esterházy (apărut în 1983, anul apariţiei Dimineţii…) este „romanul femeilor“, dar datorită intertextualităţii şi a autoreflexiei se deosebeşte net de cartea Gabrielei Adameşteanu. Foarte simplist şi avînd conştiinţa faptului că un asemenea enunţ e lesne atacabil, aş spune căDimineaţă… vorbeşte altfel despre limbă, textul sună aşa cum ar vorbi Vica, Ivona, profesorul Mironescu; diferitele amintiri şi experienţe se reflectă una în cealaltă. [...] Dacă citim frazele, se simte că ele au fost scrise de un povestitor care aude bine şi care rămîne mereu în fundal. Un povestitor care nu se teme de referenţialitate, ba mai mult, o roagă să participe la simfonia evenimentelor [...]. Naţionalizarea, detenţia şi moartea lui Jorj Ioaniu, cele două războaie mondiale sînt fapte istorice care au influenţat în mod radical viaţa personajelor şi, din acest punct de vedere, naţionalizarea unui magazin mic nu e cu nimic mai neînsemnată decît un război mondial.

[...] Poate că datorită prezenţei accentuate şi a trăncănelii lumii mici ajunge cititorul la o consecinţă stranie: deşi în textura, în materia, în aluviunea istorică a romanului sînt mai multe supărări şi pierderi decît bucurii şi plăceri, tradiţia vorbei şi a discuţiei, o tradiţie lungă şi plină de rîs în literatura română, ce poate fi prelungită pînă la Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu, această tradiţie conduce, deci, textul spre fericire, cu toate întîmplările îngrozitoare care sînt povestite.

[...] Cred că, în cultura română, umorul se înţelege altfel decît în cea maghiară. La noi, este ceva „faţă de ceva“, împotriva a ceva, chiar dacă acesta e rîsul parodiei. La români, rîsul este mai mult o atitudine ce aminteşte de observaţia făcută de Antal Szerb în legătură cu Kálmán Mikszáth: „Destinul trebuie înţeles aşa cum le înţelegem pe toate celelalte, asta e esenţa umorului“. Şi Vica Delcă înţelege destinul, chiar dacă înţelege acest lucru în felul ei nu prea elevat.

(Fragment din recenzia Romanul trăncănelii maghiare, apărută în numărul 17, anul LIV, al săptămînalului Élet és Irodalom, 23 aprilie 2010.)

Foto: Amos Oz si Gabriela Adameşteanu